VIDEO Cum se fură un tomberon plin cu gunoi ziua în amiaza mare. Imagini care l-au lăsat mut pe proprietar

VIDEO Cum se fură un tomberon plin cu gunoi ziua în amiaza mare. Imagini care l-au lăsat mut pe proprietar

Furtul a fost surprins de camerele de supraveghere. FOTO: Captură Video

Un tânăr a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce sustrăgea din faţa unei locuinţe un tomberon plin de gunoi. Pe baza imaginilor înregistrate, proprietarul a depus o plângere la Poliţe.

Ştiri pe aceeaşi temă

Imaginile au fost surprinse luni, 24 iunie. Ziua în amiaza mare, fără a fi deranjat de faptul că ar putea fi văzut, un tânăr a furat tomberonul plin de gunoaie din faţa unei locuinţe de pe strada Crişan din Baia Mare. Imediat ce a observat cele întâmplate, proprietarul a depus o plângere la Poliţie. 
 
„Nu am crezut că aşa ceva este posibil. Am aflat de la alţi prieteni că este ceva frecvent, dar nu credeam aşa ceva. Până acum, când am păţit-o eu. Am ţinut să fac reclamaţie pentru a descuraja astfel de activităţi infracţionale”, a declarat Ionuţ Horoba, proprietarul. 
 
Imaginile surprinse pe camerele de surpaveghere au fost postate mai apoi pe Facebook, iar din comentariile prietenilor lui Ionuţ Horoba a rezultat faptul că nu este singurul băimărean care a trecut printr-o asemenea întâmplare. Pe imagini se poate observa cum hoţul vine dinspre Teatrul Municipal din Baia Mare şi chiar dacă e lume pe stradă, acesta cântăreşte din priviri tomberonul după care îl fură. 
 
(Sursă Video: Facebook/Ionuţ Horoba) 
 
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz. 
 
„Un băimărean a sesizat Poliţia despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras un container pentru colectarea gunoiului, din faţa imobilului situat pe strada Crişan din municipiu. Valoarea prejudiciului reclamat este de 150 de lei. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt”, a arătat Florina Meteş, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.
 
Citeşte şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: