INTERVIU Loredana: E un exod dureros. Mi-aş dori să putem să-i ţinem pe tineri aici, ţărişoara asta chiar merită o şansă

INTERVIU Loredana: E un exod dureros. Mi-aş dori să putem să-i ţinem pe tineri aici, ţărişoara asta chiar merită o şansă

Loredana Groza FOTO Pro TV

Cântăreaţa Loredana Groza (48 de ani) a explicat de ce a ales să se întoarcă în ţară deşi în anii '90 îşi reîncepuse carieră în Italia şi a vorbit despre exodul dureros al tinerilor din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Între repetiţiile pentru musicalul „We Will Rock You“ şi o şedinţă foto, Loredana Groza şi-a făcut timp să stăm la poveşti. Lori este mereu gata de acţiune şi nu aşteaptă momentul perfect niciodată. 

A vorbit despre perioada comunistă, de ce a ales să se întoarcă în ţară şi cum reuşeşte să fie pe placul fiecărei noi generaţii.

„Adevărul“: Te-am găsit la repetiţii, sunteţi pe ultima sută de metri cu pregătirea musicalului „We Will Rock You“. A început să apară presiunea emoţiilor?

Loredana Groza: Lucrăm într-o atmosferă extrem de creativă, este o stare plăcută şi alertă în acelaşi timp. Toţi cei care sunt implicaţi în acest proiect sunt nişte oameni minutanţi, multitalentaţi. Energia lor este fantastică.

Cum este personajul tău?

Sunt Killer Queen, sunt cea mai rea fiinţă de pe planetă, jumătate om şi jumătate sex simbol digital, rea până în măduva oaselor.

Ţi-ar fi plăcut să te fi născut în alte timpuri?

De ce nu? Mi-ar fi plăcut să mă fi născut la începutul secolului, mi-ar fi plăcut să mă fi născut în Grecia Antică. Dar cine ştie, poate că m-am născut. Nimeni nu ne poate asigura că este doar viaţa asta şi că nu există şi altceva după sau înainte. (râde)

 Oamenii din trupă trăiesc din aceste spectacole. Eu trebuie să mă gândesc la toţi şi renunţ în favoarea lor pentru că îi iubesc şi îi respect

 

Cum este femeia Loredana dincolo de scenă?  

Un om extrem de simplu şi practic. Îmi rezerv fiecare clipă pe care o am liberă pentru a o petrece alături de cei pe care îi iubesc, pentru că îmi dau seama cât de irepetabile sunt momentele astea. Încerc pe cât pot să ţin totul foarte simplu acasă.

Cum este mama şi soţia Loredana, găteşte de sărbători pentru familia ta? 

Normal că gătesc pentru familia mea atunci când am timp. De Paşte nu o să fiu acasă pentru că am primit un concert. Nici de Crăciun nu am fost acasă, deşi erau singurele sărbători pe care le petreceam cu familia. Oamenii din trupă trăiesc din aceste spectacole. Eu trebuie să mă gândesc la toţi şi renunţ în favoarea lor pentru că îi iubesc şi îi respect.

Ţi s-a întâmplat vreodată să-ţi reproşeze fiica sau soţul tău că nu eşti acasă de sărbători?

Deocamdată nu. Mă înţeleg, am o familie extrem de înţelegătoare.

Te-am auzit spunând că eşti timidă, dar noi vedem pe scenă o Loredana plină de încredere.

Pentru mine, scena este spaţiul în care pot să mă transform şi să mă duc într-un alter ego, să devin Loredana artista, cea care poate să depăşească orice timiditate sau trac. Simt că acolo sunt o luptătoare, o gladiatoare aruncată în ring. Timiditatea este ceva cu care unii se nasc şi de care înceracă toată viaţa să se vindece. Pentru mine scena este un loc în care mă vindec de toate aceste inerţii pe care le creează mintea.

Ai spus că ne naştem cu timiditatea, nu crezi că este posibil şi să o dezvoltăm pe parcurs?

Ruşinea este un păcat, cred că oamenii nu ar trebui să o aibă. Ruşinea îţi obstrucţionează personalitatea reală. Este o emoţie provocată de societate, de educatoarea care îţi spune să-ţi fie ruşine când cânţi prea tare sau pentru că eşti îmbrăcat altfel decât toţi ceilalţi copii. Noi nu ne naştem cu ruşinea, este o setare făcută de cei din jurul nostru.

Tu ai fost mai norocoasă având în vedere că învăţătoare ţi-a fost chiar mama?

Adevărul este la mijloc. Am fost norocoasă, dar dacă mă întrebai atunci nu cred că aveam aceeaşi părere. Mama mea era foarte severă şi a rămas la fel, vârsta nu a îmblânzit-o. Ea m-a învăţat să fiu puternică, să nu mă las şi să cer de la mine ceea ce pare imposibil. Severitatea ei am urât-o la un moment dat, dar mai târziu am reuşit să o înţeleg.

Ţi se întâmplă să fii dură cu tine?

Da, sigur că sunt dură. Am învăţat asta de la mama. Dar duriatea trebuie să fie şi cu iubire, să ne iubim în orice situaţie şi să ne acceptăm slăbiciunile. Dacă nu reuşim să ajungem la un pact cu noi înşine, o să fim nefericiţi şi blocaţi într-un anumit punct pe care nu vom putea să-l depăşim.

Care este cea mai importantă lecţie de viaţă pe care vrei să i-o transmiţi Elenei, fiicei tale?

Să nu se lase niciodată, fiecare zi este o provocare şi o minune. Toate sunt trecătoare şi trebuie să le privim detaşaţi, să nu ne lăsăm acaparaţi de invidie, răutate sau lene. Dacă mintea se complace, viaţa devine râncedă şi lipsită de sens. Mintea este cea care ne poate duce pe Everest sau ne poate coborî în străfundurile disperării şi ale depresiei. Totul ţine de modul în care gestionăm voinţa nostră de a ne depăşi toată rezistenţa pe care credem că ne-o pune corpul, dar trebuie să ştim să o păcălim.

 „Gagadizarea“ a pus stăpânire pe noi, mai bine rămâi original şi ai curajul să înfrunţi toate aceste trenduri. Tu eşti moda, tu te inventezi şi te reinventezi în fiecare zi, nu trebuie să ţii cont de aparenţe şi de ceea ce spun ceilalţi

Apropo de Elena, ai simţit vreodată că ai sacrificat rolul de mamă în favoarea carirei?

Cu siguranţă, da. Şi nu cred că sunt singura mamă nevoită să facă asta. Azi femeia trebuie să facă orice, este judecată mai rău decât un bărbat. Bărbatul poate avea o nevastă mult mai tânără, o amantă, burtică sau chelie. Femeia trebuie să fie perfectă, slabă, gospodină, cu o carieră de succes şi să aibă şi grijă de casa. Cred în puterea femeii în această lume şi chiar se spune că matriarhatul a dispărut, eu cred că el există, dar nu este recunoscut.

Ai simţit presiunea publicului de a te dori perfectă?

Când eşti persoană publică toată lumea te vrea perfectă. Trebuie să vorbeşti perfect, trebuie să arăţi perect, să nu ai zile proaste. N-ai voie să fii oricum. Trebuie întotdeauna să reuşeşti să faci pe plac tuturor dacă se poate. Pe lângă faptul că este imposibi, la un moment dat îţi dai seama că nu ăsta este mesajul pe care îl ai de transmis. Dacă ai şansa să comunici cu atâţia oameni şi să le împărtăşeşti din experienţa ta de viaţă, mai ales celor tineri, într-o epocă în care suntem acaparaţi de o lume virtuală în care digitalizarea şi „Gagadizarea“ a pus stăpânire pe noi, mai bine rămâi original şi ai curajul să înfrunţi toate aceste trenduri. Tu eşti moda, tu te inventezi şi te reinventezi în fiecare zi, nu trebuie să ţii cont de aparenţe şi de ceea ce spun ceilalţi.

 În ziua de astăzi nu mai este ca atunci când ne-am născut noi, când eram în închisoarea comunistă şi ne era frică să ieşim şi din bloc. Acum eşti liber să mergi oriune. Văd cozi enorme la ambasade străine, sunt numai tineri, este un exod dureros

Este greu să creşti un adolescent în timpurile şi în România de astăzi?

Cred că da. Este o stare de confuzie şi este foarte greu să faci diferenţa între ceea ce ar trebui să te inspire cu adevărat şi ceea ce este un fals. A se putea detaşa de toată această digitalizare a vieţii lor şi a rămâne oameni este cea mai grea provocare a tinerilor de astăzi.

Ţi-ar fi plăcut ca Elena să se fi născut în altă ţară?

Nu ştiu dacă mi-ar fi plăcut să se fi născut în altă ţară, dar sunt convinsă că avem foarte multe de învăţat de la cei din jurul nostru. Şi faptul că românii au reuşit să vadă atâtea civilizaţii de la Revoluţie încoace şi să trăiască în ţări cu sute de ani înaintea noastră ca nivel de evoluţie şi sistem social a contat foarte mult în a ne deschide ochii şi mintea. Este decizia ei dacă va dori să trăiască în continuare aici sau în altă parte. În ziua de astăzi nu mai este ca atunci când ne-am născut noi, când eram în închisoarea comunistă şi ne era frică să ieşim şi din bloc. Acum eşti liber să mergi oriune, nu mai contează unde te-ai născut. Important este să nu părăsim chiar toţi această ţară frumoasă. Văd cozi enorme la ambasade străine, sunt numai tineri, este un exod dureros. Mi-aş dori să putem să-i ţinem pe tineri aici, ţărişoara asta chiar merită o şansă.

Prin anii ‘90 ţi-ai reînceput cariera în Italia, de ce te-ai întors în România?

M-am întors pentru că mi-am dat sema că, oricât aş vrea, nu voi putea să vorbesc şi să cânt pe limba mea. Nu este întâmplător că ne naştem într-un loc. Nu aş fi putut să mă simt niciodată la fel de împlinită ca atunci când veneam din România să cânt în Italia sau în America. Când mă simt româncă este cu totul diferit.

Care este prima amintire care îţi vine în minte atunci când te gândeşti la perioada comunistă?

Eram foarte mică, mi-l amintesc pe tovarăşul Ceauşescu când a trecut prin faţa balconului nostru şi toată lumea aclama: „Ceauşescu! Ceauşescu!“. El a trecut cu maşina, stăteam în Bacău pe vremea aia. Aveam apartamentul la parter şi m-am urcat cu fratele meu pe nişte lădiţe şi am început să ţipăm şi noi.

Este o neşansă pentru noi, românii care am experimentat şi regimul comunist, sau este o şansă de a vedea diferenţa dintre stilurile de viaţă?

Eu cred că este o şansă. Am putut să trăim într-o lume paralelă, rezistenţa şi tăria noastră de caracter sunt bazate foarte mult pe acesată experienţă. Dacă am supravieţuit acelui sistem şi am trecut prin frig, foame şi lipsuri de cultura şi informaţie, putem supravieţi în orice situaţie. Asta ne-a întărit şi ne-a făcut mai puternici, nu suntem alintaţi şi răsfăţaţi.

Totul se întorsese cu fundul în sus, oamenii au dărâmat idolii ca să-şi facă alţii, dar norocul meu este că am rămas în picioare. În ţara asta, tot timpul trebuie să-i dovedeşti fiecărei generaţii

Care este diferenţa dintre Loredana de atunci şi cea de acum? Mai ales că în perioada comunistă ai fost interzisă pe micul ecran.

Am rămas aceeaşi visătoare, mă simt în continuare tânără şi privesc lumea cu ochii unui adolescent, sunt deschisă la orice. Diferenţa este că acum am reuşit să-mi dau seama când cineva vorbeşte din suflet sau doar din vârful buzelor.

De câte ori a trebuit s-o iei de la zero în viaţa asta?

Bună întrebare. Să ştii că de multe ori. Prima oara a trebuit să o iau de la zero după Revoluţie, când totul s-a prăbuşit. Totul se întorsese cu fundul în sus, oamenii au dărâmat idolii ca să-şi facă alţii, dar norocul meu este că am rămas în picioare. Şi din punct de vedere material am pornit de la zero şi din punct de vedere muzical, m-am deconstruit şi m-am reconstruit la loc de fiecare dată. În ţara asta, tot timpul trebuie să-i dovedeşti fiecărei generaţii, să ai un mesaj care să-i atragă şi care să-i facă să aibă încredere în tine. Mesajul meu este muzica mea.

Dacă te-au întâlni cu Loredana de la 16 ani ce sfat de viaţă i-ai da?

I-aş spune să fie mai pozitivă. În comunism, când m-au interzis, am avut o perioadă care m-a întristat foarte tare şi mi-a tăiat din aripi. Cred că aş trage şi mai mult de Loredana de atunci, chiar dacă ea era o nebună şi o workaholică, să se focuseze mai mult pe ea însăşi şi să nu-şi piardă energia şi timpul cu relaţii care nu contează.

Revenind la viaţa profesională, de curând ai schimbat „Vocea României“ pe „Cântă acum cu mine“.  Cum s-a produs această trecere?

După şapte ani de „Vocea României“ şi după o experienţă fantastică pe care am avut-o în acest show, mi-am dat seama că nu mai descopeream acea pasiune şi acea incitare pe care aş fi vrut în continuare s-o simt. Devenise totul mult prea mecanizat şi mi-am dat seama că trebuie să găsesc altceva, să merg mai departe. Acest show fantastic m-a făcut să mă reîndrăgostesc de televiziune. Un panel de 100 de muzicieni al cărui căpitan sunt, un format revoluţionar pentru 2019. Întotdeauna mi-a plăcut să fac lucrurile de la început. Cum am lansat „Vocea României“ şi a devenit unul dintre cele mai importante programe de televiziune, şi „Cântă acum cu mine“ este tot botezul meu. Mă bucur foarte mult că publicul a descoperit energia şi bucuria acestei emisiuni, mesajul că ceea ce contează este despre „acum“, să trăim în puterea prezentului, nu în trecut sau în viitor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: