unde gravitationale - ultimele știri
Două coliziuni între o stea cu neutroni şi o gaură neagră într-o perioadă de doar 10 zile au fost descoperite de cercetători. Aceste noi observaţii ar putea schimba modul în care înţelegem formarea stelelor şi galaxiilor, relatează BBC....
Unda de şoc gravitaţională care a atins planeta noastră este echivalentă cu energia a opt Sori, eliberată într-o secundă.
Astronomia a intrat într-o nouă eră, combinând pentru prima dată observarea undelor gravitaţionale cu lumina. Aceştia au observat o coliziune cataclismică între două stele neutronice într-o galaxie îndepărtată, ce nu doar că a trimis unde în întreg u...
Premiul Nobel pentru fizică, decernat marţi, a adus odată cu el confirmarea teoriei lui Einstein, cum că forţa gravitaţională ar fi bazată, de fapt, pe existenţa unor unde care înconjoară toate corpurile cereşti.
Revoluţionara descoperire a undelor gravitaţionale, teoretizată pentru prima dată de Albert Einstein în urmă cu 100 de ani, a fost anunţată în premieră în luna februarie. Savanţii americani au anunţat, miercuri, că au detectat aceste unde gravitaţion...
Echipe internaţionale de cercetători au anunţat, joi, prima detectare directă a undelor gravitaţionale, un avans major care deschide o nouă fereastră spre misterele Universului, scrie AFP. Această descoperire, care vine după mai multe decenii de efor...