saritura - ultimele știri
Cătălin Preda e vicecampion mondial în ceea ce face. Şi visează să concureze, într-o bună zi, în România într-o disciplină destul de spectaculoasă.
Alana Cutland, o studentă în vârstă de 19 ani a Universităţii Cambridge a deschis uşa avionului în care se afla, deasupra Madagascarului, şi s-a aruncat în gol de la 1.500 de metri. Tânăra fusese pe insulă pentru a lucra la un proiect de cercetare î...
O cascadorie celebră realizată în anul 1995 de Lae Dreghici, la Alba Iulia, a ajuns până pe posturile TV din SUA. Cascadorul „a zburat“ cu o Dacia 1300, modificată, de pe o trambulină cu o înălţime de patru metri, peste două TIR-uri aşezate unul după...
În 2012, Kira Grunberg s-a clasat pe locul 4 la Campionatele Mondiale pentru juniori, iar în 2014 a stabilit un record al Austriei la săritura cu prăjina (4,45 metri). Joi însă, cariera ei s-a încheiat într-o fracţiune de secundă.
Dean Potter (43 de ani), unul dintre cei mai cunoscuţi practicanţi de sporturi extreme ai Statelor Unite ale Americii, a murit în timpul unei cascadorii.
Se spune că recordurile mondiale sunt făcute pentru a fi doborâte, indiferent de ziua în care se întîmplă asta, iar un record din atletism a rezistat 21 de ani.
Organizatorii evenimentului vizionat în direct în peste 50 de ţări au imagini noi ale saltului istoric de duminică, 14 octombrie.
În 1999 bătea recordul mondial pentru saltul de la cea mai mare înălţime de pe o clădire, când a sărit de pe Turnul Petronas, din Kuala Lumpur, Malaezia. Deţine, de asemenea, recordul pentru cel mai jos salt de pe un obiect fix („base jump”) de la do...
Un tânăr austriac, Felix Baumgartner, a sărit dintr-o capsulă spațială deasupra New Mexico, fiind în cădere liberă timp de 3 minute și 48 de secunde, înainte să-și deschidă parașuta.
La JO din1968, Viorica Viscopoleanu a cucerit nu numai medalia de aur la săritura în lungime, dar a stabilit şi un record mondial.Aflată la o altitudine de circa 2.000 de metri, Ciudad de Mexico a favorizat obţinerea unor rezultate deosebite în prob...
Deși are doar 23 de ani, Aaron Evans ar putea juca în cele mai spectaculoase filme de acțiune de la Hollywood. Acesta a reușit să facă un flick-flack peste o mașină care se îndrepta spre el cu o viteză de 30 de kilometri la oră....
După ploaia consistentă de azi noapte, Focşaniul s-a umplut de bălţi. Dacă automobiliştii nu trebuie neapărat să le ocolească, pietonii au fost puşi astăzi, pe unele artere, la grea încercare....
Tanner Foust a încântat publicul prezent la Indianapolis 500 prin săritura sa în lungime cu ajutorul căreia a stabilit un nou record: 101 metri....
Prezent la o reuniune atletică desfăşurată în acest weekend la Izmir (Turcia), unde în iulie va avea loc Campionatul European pe echipe, triplusaltistul român Marian Oprea a demonstrat că poate fi periculos şi la săritura în lungime, reuşind un rezul...
Şapte oameni au fost răniţi după ce un cal de curse a sarit gardul de protecţie, într-o tribună plină de spectatori, în timpul unui carnaval din Australia....
Din primele declaraţii se pare că accidentul a fost cauzat de viteza excesivă şi angajarea într-o depăşire periculoasă.
Un tânăr turist român de 23 de ani s-a accidentat încercând să treacă, prin exterior, dintr-un balcon într-altul, în hotelul din Palma de Mallorca la care era cazat.
Băieţii din cartierul Soarelui au ieşit din nou la aer şi au scos un nou "clip" cu mai multă acţiune şi sărituri de la o înălţime şi mai mare, punându-şi în continuare în pericol viaţa. De această dată, tinerii sar de pe cel mai înalt punct al podulu...
Sportul nu oferă doar faze plăcute. Uneori, însă, accidentările sunt cauzate exclusiv de prostia sau teribilismul unor practicanţi ai sportului....
Austriacul Felix Baumgartner vrea să devină primul om care realizează o săritură din stratosferă. În saltul de la 36.000 de metri altitudine, potrivit calculelor realizate de echipa Red Bull Stratos, Felix va atinge aproximativ 1.100 kilometri pe oră...
Zeci de sportivi din mai multe ţări au participat la Internaţionalele României, desfăşurate la Bucureşti, la sfârşitul săptămânii trecute. A fost ultima testare înainte de competiţia continentală de la Birmingham. Gimnaştii români au dominat toate pr...
Un tânăr de 21 de ani a decedat, iar pasagerul de pe scaunul din dreapta, o fată de 20 de ani, a ajuns în stare gravă la spital. Accidentul s-a produs în jurul orei 4.45, iar maşina a rămas înfiptă în zidul unei clădiri din apropierea podului, până l...