salariu profesor - ultimele știri
După ani de austeritate, bugetarii primesc veşti bune. Lefurile la stat ar putea creşte consistent, potrivit proiectului de Lege-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, un profesor universitar ar putea câştiga aproa...
După ce Gabriela Profir, un medic rezident din Bucureşti, i-a redactat o scrisoare deschisă preşedintele Klaus Iohannis, preluată de ziarul „Adevărul“, un cititor care a văzut scrisoarea tinerei ne-a atras atenţia asupra unei alte probleme. Cititorul...
Liderul Uniunii Judeţene Sindicale Pro Educaţia Suceava, Traian Pădureţ, a declarat, joi, că statele de plată pentru luna ianuarie confirmă că profesorul debutant va avea salariu mai mare decât al celui cu definitivat şi vechime între 6 şi 10 ani, în...
Acordarea burselor pentru rezidenţi majorează veniturile acestora cu până la 75 la sută, iar astfel se face o discriminare între educaţie şi sănătate şi nu creşte interesul pentru a lucra în învăţământ, a declarat luni, pentru Mediafax, preşedintele ...
Guvernul a negociat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru anul viitor o majorare salarială cuprinsă între 3-4% pentru profesori debutanţi şi medici rezidenţi. Pentru celelalte categorii bugetare o astfel de creştere depinde de veniturile exist...