plina - ultimele știri
Una dintre cele mai misterioase păduri din România ocupă dealurile din împrejurimile Călanului. A păstrat vestigii antice şi medievale preţioase.
Un bărbat a murit după ce a căzut într-o canalizare cu apă din oraşul Galaţi. În zonă în care s-a produs incidentul se fac modernizări ale infrastructurii, iar canalizarea a fost inundată în urma ploilor torenţiale.
Poliţiştii au descins în miez de noapte la o pensiunea din Iaşi, acolo unde au găsit peste 100 de persoane. Nu lipseau substanţele interzise şi alcoolul. Tinerii care au organizat totul au fost amendaţi.
Antreprenorii ieşeni susţin atât economia locală, cât şi implicarea cetăţenilor în diferite activităţi de solidaritate, mai ales acum, în plină pandemie de coronavirus.
Specialiştii spun că acest lucru a avut consecinţe în lanţ, asta pentru că au avut de suferit şi firmele din diverse domenii: de la restaurante, la magazinele cu produse pentru nunţi şi chiar florării.
Ziua Sfintei Cuvioase Parascheva este sărbătorită în acest an în condiţii speciale. În premieră în acest an, pe scaunele amplasate în faţa Mitropoliei au acces doar 500 de persoane, toate cu reşedinţa în Iaşi, decizie care a stârnit controverse în râ...
Trei persoane au fost rănite, vineri dimineaţă, într-un accident petrecut pe un drum judeţean din comuna prahoveană Filipeşti. În accident au fost implicate două autoturisme şi o cisternă plină cu bitum.
Iubitorii de teatru se pot bucura de alte două reprezentanţii oferite în cadrul proiectului „Luna Plină de Teatru”.
Lada, Greta, Nena, Mimi şi Caroline; Anita, Dubravka, Maria, Biba şi Agnes; Stella, Olga, Jasna, Dada şi Louisa. Acestea sunt rolurile pe care le interpretează, într-un singur spectacol, câte o actriţă.
Proiectul „Luna Plină de Teatru” continuă cu spectacolul „Un om de milioane“ care va fi prezentat joi seara, de la ora 19.00, în sala Studio.
Patru spectacole de teatru sunt oferite în această săptămâna la preţul unui 5 lei. Marţi, joi, sâmbătă şi duminică sunt zilele în care arădenii pot (re)vedea spectacolele „Zero”, „Tăietura”, „Minotaurul” şi „Domnişoara Nastasia”.
Pentru Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad şi pentru spectatorii săi, anul 2014 va începe în forţă, printr-un proiect ce s-a bucurat şi anul trecut (când a fost pus pentru prima dată în practică) de un succes imens: Lună Plină de Teatru.
Reprezentanţii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad spun că spectacolele din această lună sunt câte într-un an. Astfel, arădenii au posibilitatea să meargă des în prima lună din an la teatru.
Dragostea pluteşte în aer, în inima Banatului. „La mulţi ani, România! Haideţi să ne îmbrăţişăm!" - au fost întâmpinaţi timişorenii care au trecut prin centru, în după-amiaza Zilei Naţionale.