fotbaliste - ultimele știri
Kim Kardashian, patronul Leeds United, Andrea Radrizzani şi un rabin din New York sunt salvatorii unui grup de 30 de fotbaliste din Afganistan, transmite DigiSport.
Femeile din echipa naţională de fotbal a Tanzaniei au reacţionat după ce preşedinta ţării, Samia Suluhu Hassan, a transmis că sunt prea „urâte”, neatractive şi cu sânii prea mici pentru a se mărita.
În Emiratul Islamic controlat de talibani, femeile vor suferi cel mai mult. Iar cele care au practicat sportul pot fi inclusiv condamnate la moarte şi executate, pe motiv că ar fi încălcat normele religioase.
Sunt frumoase, talentate şi numele lor a ajuns să însemne ceva în fotbal, chiar dacă nu sunt nici pe departe la fel de mediatizate ca Messi, Ronaldo sau alţi fotbalişti celebri.