"Nu suntem favoriţi la aurul pe echipe"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Forminte crede că gimnastele noastre pleacă cu şansa a treia la Jocurile Olimpice, după reprezentativele Chinei şi Statelor Unite Antrenorul lotului feminin al României crede că

Nicolae Forminte crede că gimnastele noastre pleacă cu şansa a treia la Jocurile Olimpice, după reprezentativele Chinei şi Statelor Unite

Antrenorul lotului feminin al României crede că va fi nevoie de noroc pentru a câştiga aurul pe echipe la Beijing.

ADEVĂRUL: Cum se simt fetele cu mai puţin de două luni până la Jocurile Olimpice de la Beijing?

Nicolae Forminte: Până acum a fost ceva mai lejer. Acum se apropie linia dreaptă. Mă bucură faptul că le văd pe fete din ce în ce mai concentrate. Le văd conectate deja şi trag din greu pentru a îndepărta orice greşeală.

După retragerea Cătălinei Ponor, Sandra Izbaşa pare a fi rămas liderul echipei României. Se poate spune că Sandra este şefa naţionalei de gimnastică?

La mine nu există un lider de echipă. Le-am spus-o de multe ori celor din jurul meu. La mine totul constă în forţa grupului. Ceea ce ştiu este că eu sunt antrenorul şi că trebuie să conduc o echipă care să învingă. Dacă nu va fi aşa, ca în orice sport, cel care este principalul vinovat este antrenorul.

Programul nu ne avantajează

În calificările de la Beijing veţi fi în grupă cu China. Vă deranjează acest lucru?

În mod special, nu. Este adevărat că aş fi preferat de exemplu să începem cu alt aparat, nu cu săriturile, aşa cum a fost programat, dar asta e. Va trebui să ne concentrăm pentru a câştiga.

Pe cine vedeţi ca principale contracandidate în lupta pentru cucerirea titlului olimpic?

Asta am încercat să le explic şi fetelor în ultimele săptămâni. Ele trebuie să înţeleagă faptul că lupta principală o vor duce cu propria persoană. Vor trebui să se apropie de perfecţiune. Pe urmă va veni lupta cu aparatele, presiunea publicului şi adversarele.

Echipa României merge la Jocurile Olimpice din postura campioanei olimpice şi europene en titre pe echipe. Putem spune că suntem favoriţi?

Sincer să fiu, în momentul de faţă nu pot să spun că avem echipă de aur olimpic. Cu certitudine nu suntem favoriţi. Din punctul meu de vedere, China şi Statele Unite ne sunt superioare. Plecăm cu şansa imediat următoare. Nu putem să ne comparăm în momentul de faţă cu cele două mari forţe. Asta nu înseamnă că nu vom da totul pentru a câştiga aurul olimpic şi că nu sperăm să obţinem primul loc.

Credeţi că forma de moment la Beijing ar putea stabili câştigătoarea?

În mod cert, norocul va juca un rol aproape decisiv. Ca în orice sport, dacă nu ai aşa ceva, nu poţi câştiga. Sincer, sper ca norocul să fie de partea noastră la Beijing şi să obţinem rezultate fantastice de acolo.

Şansele la medalii de aur

Topul pe echipe în viziunea lui Forminte:
China 25 %
Statele Unite 25 %
România 20 %
Rusia 20 %
Altele 10 %

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite