„U“ Cluj – CSMS Iaşi 0-2: nu există viaţă fără licenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antrenorul Ionel Ganea nu i-a putut motiva pe fotbaliştii clujeni
Antrenorul Ionel Ganea nu i-a putut motiva pe fotbaliştii clujeni

Anunţată, vineri, că nu mai are dreptul să joace în Liga I şi în sezonul viitor, Universitatea a pierdut, fără luptă, bifând prima înfrângere după două victorii consecutive.

În fotbalul românesc se iau multe decizii aberante, iar o nouă mostră ni s-a oferit, în aceste zile. 

Chiar dacă campionatul e în desfăşurare, Severin, Rapid şi Universitatea Cluj au fost anunţate că n-au primit licenţa, iar, drept urmare, nu vor juca în Liga I, în următoarea stagiune, indiferent de rezultate.

Consecinţa? Severin, neînvinsă de două meciuri, a pierdut, acasă, cu Pandurii, Rapid a cedat, la Giurgiu, cu Astra, iar Universitatea Cluj, aflată într-o formă foarte bună până la aflarea verdictului dat vineri, a fost învinsă de CSMS Iaşi!

Ieşenii, fără victorie de la 1 aprilie – bifaseră o remiză şi cinci eşecuri! – au câştigat pe terenul unei echipe fără motivaţie, graţie golurilor înscrise de Ţigănaşu (21) şi de Pătulea (42).

Ambele formaţii au încheiat meciul în zece oameni de câmp, după ce Mihălăchioaie (52) de la oaspeţi şi Bucşă (90) de la gazde au primit câte un „roşu“.

CSMS Iaşi ocupă penultima poziţie cu 26 de puncte, în timp ce „U“ Cluj e pe 12 cu 35 de puncte. Cu trei partide înainte de final, moldovenii speră, din nou, la salvare, având în vedere că au ajuns la trei puncte de primul loc salvator, 14, ocupat de Concordia Chiajna.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite