Patimile lui Drăgulescu înainte de Rio: „Am fost slăbit, mai mult m-am târât prin antrenamente”. Ce recorduri a doborât

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Drăgulescu va bifa la Rio de Janeiro cea de-a patra sa ediţie a Jocurilor Olimpice, după cele de la Sydney, din 2000, Atena, din 2004, respectiv Beijing, în 2008.

În mod normal, ar fi trebuit să fie a cincea, însă legendarul gimnast nu a fost selecţionat în echipa olimpică pentru competiţia de la Londra, din 2012. El a fost anunţat că rămâne acasă cu trei săptămâni înaintea startului competiţiei, pe motiv că n-ar fi fost în formă. Rezultatul? România a terminat întrecerea pe locul 10, ratând prezenţa în finala olimpică. „Dacă eram la Londra lângă băieţi, nu am fi ratat participarea în finală. S-a văzut că le lipseşte un lider, pur şi simplu au căzut psihic. Iar cu exerciţiile pe care le aveam la sol şi sărituri cu siguranţă intram în finale. Dacă unii au considerat că Marian Drăgulescu nu trebuie să fie în echipa României, aşa s-a întâmplat. Rezultatele vorbesc, nu? De obicei, laşi unul acasă şi aduci altul mai bun, dar nu îl laşi pe cel mai bun. Cu cine m-a înlocuit?”, spunea atunci cel mai titrat gimnast român.

Până acum, Dan Grecu, Nicolae Oprescu (1972 – 1980) şi Marius Urzică (1996 – 2004), cu câte trei prezenţe olimpice, erau recordmanii din gimnastica românească. Mai mult, Marian Drăgulescu, în vârstă de 36 de ani, va deveni şi cel mai în vârstă gimnast olimpic român. Totodată, el este sportivul cel mai bătrân din competiţia masculină de la Rio de Janeiro, unde cel mai tânăr competitor va fi cipriotul Marios Georgiou, de 19 ani. Drăgulescu, singurul reprezentant al gimnasticii româneşti care a reuşit o calificare individuală la Rio de Janeiro, în urma medaliei de argint la sărituri obţinute la Campionatul Mondial din 2015, de la Glasgow.

Se va retrage abia în 2017

Sportivul legitimat la Steaua Bucureşti  îşi doreşte aurul olimpic, singurul care îi lipseşte din palmares. “Încă nu ştiu dacă voi face noua săritură, vreau mai întâi să mă calific la cele două aparate, sol şi sărituri. Nu voi sări acea săritură nouă pe care am încercat-o la antrenamente, pentru că am avut ceva probleme, de patru săptămâni m-am luptat cu o viroză. Am fost foarte slăbit, mai mult m-am târât prin antrenamente în ultima perioadă. Îmi doresc medalia de aur de la Jocurile Olimpice, singura care îmi lipseşte, dar orice medalie e binevenită, aş fi mândru să câştig absolut orice medalie. La gimnastică masculină nu avem decât un singur campion olimpic, pe Marius Urzică. Sper să mă alătur şi eu performanţelor lui”, a spus Drăgulescu, care intenţionează să se retragă definitiv abia la anul, după Campionatele Europene de la Cluj: „Ar fi frumos să particip la un campionat european în ţara mea. Ăla va fi sigur ultimul. Mai trebuie să facem şi alte lucruri”.

Ponor vizează medalii la bârnă şi sol

La capitolul recorduri putem nota şi faptul că, pentru prima oară în istoria participărilor olimpice ale României, un reprezentant al gimnasticii a fost desemnat portdrapel la ceremonia de deschidere, onoare încredinţată triplei campioane Cătălina Ponor (29 de ani). Ea va intra în clubul select al celor care vor avea în palmares prezenţa la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice. Dintre gimnaste, doar Elena Leuştean, Sonia Iovan, Emilia Liţă Vătăşoiu, în 1956, 1960, 1964, au mai reuşit performanţe similare. Cei doi vor evolua în concursul individual, ţinta pentru Marian Drăgulescu fiind săriturile şi solul, iar pentru Cătălina Ponor – solul şi bârna, în timp ce celălalt reprezentant al României, Andrei Muntean (23 de ani), în 2010 campion olimpic la tineret, vizează o calificare în primii 24 la individual-compus şi, de asemenea, finale pe aparate. „Sunt cam la aceeaşi maturitate şi aceeaşi  intensitate de antrenament faţă de ediţia din 2012. Nu este o diferenţă foarte mare între 2012 şi acum, poate doar de vârstă, dar vârsta este doar un număr.  Zilele astea m-am antrenat mai intens, sper să rămân sănătoasă ca să pot să prezint ce am de prezentat. Nu am pregătit surprize, am tot spus ce vreau să fac, încerc să fac un sol mult mai greu. Voi concura la patru aparate. Eu nu îmi propun să mă întorc cu medalii, îmi propun să rămân sănătoasă ca să pot să fac ce am de făcut. Iar dacă reuşesc să fac ce am de făcut, vin şi medaliile”, a mărturisit şi Cătălina Ponor.

Palmaresul lui Marian Drăgulescu

3 medalii la Jocurile Olimpice (argint la sol, bronz cu echipa şi la sărituri), toate obţinute în 2004
10 medalii la Campionatele Mondiale: opt de aur şi două de argint
16 medalii la Campionatele Europene: nouă de aur, cinci de argint şi două de bronz

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite