Mesajul Serenei Williams pentru copilul ei nenăscut, după scandalul cu Ilie Năstase: "Dragul meu, tu mi-ai dat..."

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serena Williams FOTO Getty Images
Serena Williams FOTO Getty Images

Serena Williams s-a retras momentan de pe terenurile de tenis, deoarece este însărcinată, dar a apărut din nou în lumina reflectoarelor după scandalul cu Ilie Năstase.

Dincolo de asta, ea a revenit pe primul loc la începutul acestei săptămâni, fapt care i-a mai luat din amărăciune, prilej pentru a transmite un mesaj.  "Dragul meu copil, tu mi-ai dat puterea pe care nu ştiam că o am. M-ai învăţat adevăratul înţeles al liniştii şi păcii. Abia aştept să te întâlnesc. Abia aştept să te alături lojei jucătorilor anul viitor. Dar cel mai important este că sunt atât de fericită să împart numărul 1 în lume cu tine... încă o dată, astăzi. De ziua lui Alexis Ohanian (n.r. - împlineşte 34 de ani). De la numărul 1 mondial la cel mai tânăr număr 1. - Mama ta", a scris jucătoarea americană de tenis, în vârstă de 35 de ani, pe instagram.

Williams a anunţat, săptămâna trecută, că este însărcinată în 20 de săpătămâni. Ea este logodită şi urmează să se căsătorească cu Alexis Ohanian, co-fondatorul reţelei de socializare Reddit.

Serena Williams nu a mai jucat în circuitul WTA de la sfârşitul lunii ianuarie, după ce a câştigat Australian Open. Ea a obţinut al 23-lea titlu de Grand Slam din carieră şi a depăşit recordul stabilit de Steffi Graf, de 22 de titluri

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite