Jucătoarea care a învins-o de şase ori pe Simona Halep vrea să se retragă: „Mă chinui, nu am niciun progres“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep şi Agnieszka Radwanska FOTO Guliver Getty images
Simona Halep şi Agnieszka Radwanska FOTO Guliver Getty images

Tenisul e un sport dificil, iar accidentările dau bătăi de cap oricărui sportiv, mai repede sau mai târziu. E şi cazul polonezei Agnieszka Radwanska,

La 29 de ani, poloneza Agnieszka Radwanska, fost număr doi mondial, e pe punctul de a se retrage din sport.


"Sunt într-o perioadă de recuperare, dar n-am mai pus mâna pe rachetă de mai bine de o lună. Mă chinui, nu am niciun progres, nu pot să fac nicio promisiune. Nici nu pot să mă gândesc la sezonul următor sau să mă înscriu la vreun turneu.

La sfârşitul lunii noiembrie va trebui să decid dacă voi mai juca sau mă voi retrage. Timpul zboară. La cum arată lucrurile acum, situaţia nu e deloc grozavă, nu mă pot păcăli. Anul acesta am jucat 14 turnee şi simt că au fost 34! Ori joc la un nivel înalt, ori nu mai joc deloc.

O operaţie nu m-ar ajuta deloc. Pur şi simplu, piciorul meu este distrus de la cât am alergat. E greu şi să mă mai antrenez. Mă trezesc chiar cu crampe în mijlocul nopţii. Nici injecţiile nu mă ajută, în afară de cortizon sau plasmă. E enervant pentru că un om încearcă orice, doctorii sunt aici, dar corpul spune nu. Decizia nu este uşoară, va trebui să analizez cu atenţie", a dezvăluit Radwanska, pentru Polsat Sport, conform ziare.com.

Fostă finalistă la Wimbledon, Radwanska a fost preferata fanilor pentru stilul ei tehnic de joc, câştigînd premiul suporterilor şase ani la rând.

Contra Simonei Halep, ea are palmares pozitiv, 6 victorii şi 5 eşecuri. În2018, s-au întâlnit o singură dată, la Miami, cu Radwanska impunându-se. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite