Dan Petrescu, invitat de onoare la Chelsea, pentru un amical cu Inter

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Petrescu a fost invitat să joace într-un meci între legendele lui Chelsea şi cele ale lui Inter Milano. Londonezii vor astfel să sărbătorească 20 de ani de la momentul în care au câştigat trei trofee: Cupa Ligii, Cupa Cupelor şi Supercupa.

 În 1998, cu actualul antrenor al celor de la CFR Cluj  jucător de bază, Chelsea reuşea un sezon excelent, la capătul căruia îşi completa vitrina cu trei trofee: Cupa Ligii, Cupa Cupelor şi Supercupa. Pe 18 mai, londonezii organizează un meci al legendelor, la care va participa şi Dan Petrescu. Adversari îi vor fi cei din generaţia lui Inter Milano de la finalul anilor '90 - începutul anilor 2000. Printre alţii, vor fi pe teren nume precum Gianfranco Zola, Dennis Wise, Gianluca Vialli, Javier Zanetti, Youri Djorkaef sau Francesco Toldo. Dan Petrescu este una dintre legendele lui Chelsea şi unul dintre cei mai buni străini care au jucat în Premier League. A fost transferat de ”albaştri” în ianuarie 2016, de la Sheffield United şi a jucat până în vara anului 2000. A câştigat cu Chelsea Cupa Angliei (1997), Cupa Ligii (1998), Cupa Cupelor (1998) şi Supercupa (1998).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite