A jucat doar o repriză, dar a doborât un record. Performanţa lui Sânmărtean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucian Sânmărtean a jucat doar o repriză la Campionatul European, aceasta fiind singura lui prezenţă la un turneu final.

Fotbalistul care a împlinit 36 de ani în luna martie a reuşit astfel să devină cel mai bătrân jucător român care a evoluat la un  Campionat European, devansându-l pe Miodrag Belodedici. Acesta din urmă a jucat două meciuri la Euro 2000, când avea 36 de ani şi o lună. „Îmi pare rău că nu am putut să ajut mai mult în cele 45 de minute în care am fost pe teren”, a declarat Sânmărtean după eliminarea României. Liber de contract, după despărţirea de Al Ittihad, fostul stelist spune că nu se gândeşte la retragere, considerând că mai poate juca la un nivel bun şi în continuare. Deşi a fost veteranul României la acest turneu final, Lucian Sânmărtean are numai 21 de meciuri la naţională şi un gol. El a debutat în 2002, la un amical contra Croaţiei, dar n-a avut continuitate. Practic, Lucian a devenit un jucător important pentru România abia în ultimele preliminarii, însă acest lucru nu l-a ajutat să fie titular şi la turneul final. În topul celor mai vârstnici fotbalişti români, care au jucat la un Campionat European, după Sânmărtean şi Belodedici urmează Hagi (35 de ani şi 4 luni, la Euro 2000) şi Raţ (35 de ani şi o lună, la Euro 2016)
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite