PROGNOZA METEO Vreme mai caldă decât în mod normal în următoarele zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperaturi ridicate în urmăoarele zile FOTO Adevărul
Temperaturi ridicate în urmăoarele zile FOTO Adevărul

După câteva zile cu temperaturi foarte scăzute pentru această perioadă din an, vremea se va încălzi treptat, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie. Potrivit sursei citate, mercurul din termometre va urca până la 18 grade Celsius în anumite regiuni.

Luni, cerul va fi variabil, cu înnorări şi ceaţă, dimineaţa, izolat, iar noaptea local. Specialiştii spun că va ploua slab, pe arii restrânse, în special în regiunile nord-vestice, în timp ce vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări în zonele montane înalte. 

Potrivit specialiştilor, temperaturile maxime nu vor depăşi 18 grade Celsius în timp ce în anumite regiuni maximele nu vor depăşi 8 grade Celsius. De cealaltă parte, temperaturile minime vor fi de minus cinci grade Celsius în estul Transilvaniei şi minus 9 grade Celsius în sudul Banatului.

În Capitală, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru sfârşitul lunii ianuarie, cu cer variabil şi cu unele înnorări şi ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat, în timp ce temperatura maximă va fi de 14 grade Celsius, iar minima de 3 grade Celsius. 

Cum va fi vremea de Mărţişor

Marţi, cremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru sfârşitul lunii februarie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi ceaţă dimineaţa, dar mai ales noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 14 grade, iar cea minimă de 3 grade. 

Încălzirea vine după ce zilele trecute temperaturile au fost scăzute în majoritatea regiunilor, cu ploi şi ceaţă în cele mai multe zone din ţară, inclusiv în Capitală. În ceea ce priveşte începutul lunii martie, meteorologii sunt optimişti şi spun că vremea se va menţine în continuare frumoasă, cu temperaturi mai ridicate decât în mod obişnuit pentru această perioadă din an. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite