DEZBATERE Sfântul Sinod al BOR vrea o alternativă pentru asiguraţii care refuză cardul de sănătate. Aceştia vor plăti consultaţia din buzunar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica Ortodoxă Română cere sprijinul autorităţilor pentru ca asiguraţii care refuză cardul de sănătate să poată beneficia de asistenţă medicală decontată prin lege. Autorităţile spun însă că nu va exista alternativă: cine nu are cardul la purtător din 2015 scoate bani din buzunar pentru orice consultaţie.

Cardul naţional de sănătate stârneşte în continuare controverse în rândul mai-marilor Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Aceştia vor să găsească o alternativă şi pentru asiguraţii care refuză documentul electronic adus de poştaş, deşi cardul electronic devine obligatoriu începând cu anul 2015.

Reprezentanţii autorităţilor sunt, însă, de neînduplecat şi susţin că românii care refuză cardul din motive religioase sau de conştiinţă vor fi nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru serviciile medicale, excepţie făcând urgenţele spitaliceşti.

Concret, Sfântul Sinod al BOR a hotărât să susţină demersurile Colegiului Medicilor din România (CMR) de a identifica o alternativă în cazul pacienţilor care refuză cardul naţional de sănătate. „Decizia a fost luată ca răspuns la solicitările acelor pacienţi care, din motive de conştiinţă sau religioase, refuză documentul“, arată Patriarhia Română.

„Cei care le refuză să îşi asume, este pe riscul fiecăruia“

Poziţia BOR i-a scandalizat pe reprezentanţii pacienţilor, care susţin că se poate face ordine în sistem doar prin mai multă transparenţă, cardul de sănătate fiind un instrument modern şi util, care este strict în beneficiul asiguraţilor români.

„Este împotriva hoţilor. Cei care au interese şi fac propagandă să îşi vadă de treburile lor, avem nevoie de instrumente moderne. Cardul se foloseşte şi la bancă şi în multe alte domenii. BOR trebuie să motiveze, cu argumente ştiinţifice, de ce vrea să facă asta. Acest card nu încalcă în niciun fel interesele pacientului, dimpotrivă, el aduce o serie de beneficii. Cei care le refuză să îşi asume, este pe riscul fiecăruia“, a explicat, pentru „Adevărul“, Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP).

Acesta susţine că alternativele nu sunt foarte greu de găsit, dar că legile în vigoare trebuie să fie valabile pentru toată lumea. „Nu trebuie să cedăm în faţa unor astfel de solicitări“, a completat Barbu.

Unicul instrument de decontare

În orice caz, CNAS nu a primit până în acest moment solicitări de la BOR sau de la Colegiul Medicilor din România pentru a oferi o alternativă la cardul de sănătate asiguraţilor care nu doresc să intre în posesia lui din motive religioase.

„Cardul naţional de sănătate nu contravine convingerilor religioase şi sperăm că toţi asiguraţii vor înţelege necesitatea implementării acestui sistem. Fondurile vor fi cheltuite mult mai eficient şi mai transparent, iar asta ne va oferi siguranţa că în numele asiguratului se decontează doar acele servicii medicale de care a beneficiat“, a explicat şi Mihaela Tănase, purtătorul de cuvânt al CNAS.
 
Potrivit acesteia, „de anul viitor cardul naţional de sănătate va fi unicul instrument de validare şi decontare a serviciilor medicale şi farmaceutice în sistemul asigurărilor de sănătate. Practic, cardul va asigura accesul la servicii medicale şi farmaceutice decontate în sistem. Doar serviciile medicale de urgenţă vor mai fi oferite fără cardul de sănătate, deoarece aceste servicii se acordă atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate“.

Medic: Oferim consultaţii în condiţiile legii

În schimb, doctorul Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), susţine că medicii de familie se vor supune contractului semnat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). „Este dreptul fiecăruia să refuze cardul, însă eu îi voi oferi asiguratului respectiv asistenţă medicală în măsura în care îmi permite contractul pe care îl semnez. Ca medic, aş vrea să existe alternative şi pentru aceşti pacienţi“, a explicat, pentru „Adevărul“, doctorul Tănăsescu.

Doar 120.000 de carduri au fost validate

Peste 12,5 milioane de carduri au fost distribuite de Poşta Română şi doar 120.000 dintre acestea au fost iniţializate de furnizorii de servicii medicale, a explicat preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea. În jur de un milion de carduri se află încă în circuitul poştal sau au fost returnate caselor de asigurări de sănătate.

„Tipărirea şi distribuirea cardului vor continua pentru persoanele care împlinesc vârsta de 18 ani sau dobândesc calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Până în prezent au fost validate în sistem peste 120.000 de carduri de sănătate“, a explicat Ciurchea. Medicul a explicat că folosirea cardului va fi obligatorie cel mai probabil de la 1 februarie anul viitor.

„Nu susţinem cardul“

Profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, consideră că documentul mai rău va încurca actul medical. „Cardul împiedică desfăşurarea actului medical şi birocratizează. Viitoarea carte de identitate va cuprinde şi aceste elemente pe care le are cardul. Noi nu vom sabota, dar nu vom susţine cardul şi dosarul electronic. Vom susţine toate acţiunile Ministerului Sănătăţii şi ale CNAS, mai puţin aceste lucruri“, a declarat Vasile Astărăstoae.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite