Dezamăgitor şi uluitor: Dragoş Paul Aligică

"Profesorul" din celebrul film "The Wall" (Pink Floyd)

Am parafrazat titlul unui recent articol apărut pe o platformă de opinie cu mari (şi justificate) pretenţii, unde este găzduit (prea) des mai sus-numitul autor de texte vituperant-moralizatoare. Folosind aceleaşi epitete cu care dl. Aligică îi gratulează pe români, în general, eu mă refer strict la sentimentele pe care a reuşit dânsul să mi le stârnească, de-a lungul timpului.

De la bun început voi răspunde la întrebarea "cine eşti dumneata – eu, adică– , domnule, ca să  «urechezi» pe cineva?!": nimeni. Dar nici nu pretind...Eu reacţionez doar la ceva ce m-a făcut să mă simt agresat, în mod repetat. Cu credinţa sinceră că e necesară şi o astfel de "nealiniere" publică, într-un caz altfel mărunt, raportat la demenţa ce ne-nconjoară.

Dl. Aligică(durul), în schimb, pretinde şi ne ceartă frecvent, aşa cum (aproape) nimeni de vârsta dânsului şi cu asemenea – insignifiante–  "contribuţii", nu poate (vorba vine, poate, şi încă foarte bine) să-şi permită! Indiferent că e vorba de înfierat manifestaţiile "pro"-Roşia Montană, de "retardarea civică" a întreprinzătorului român, de opţiunile politice majore (greşite, desigur) ale unei bune părţi a conaţionalilor noştri, sau despre orice altceva (se pricepe la toate, fireşte), dânsul se exprimă sever, precum un mic diriginte-dictator, amintindu-mi (înfiorător) de profesorul din celebrul film "The Wall" (Pink Floyd). 

"Copiii" ("elevii") fiind în cazul de faţă noi toţi, românaşii din România, întrucât dl. Aligică nu este un iubitor al nuanţelor şi nici al "mănuşilor". De fiecare dată când mă izbesc de textele sale (nu mă obligă nimeni, ce-i drept...), mă simt parcă pedepsit şi îmi aduc aminte cât de tâmpit am fost că n-am plecat şi eu într-o ţară sănătoasă, aşa cum norocosul de dânsul a făcut-o, la timp.

De unde să pot să le mai trag câte o chelfăneală moralizatoare prostovanilor de români.

N-am nimic, Doamne iartă-mă!, cu cei plecaţi. Ba chiar îi "invidiez-pozitiv" şi consider că România a avut întotdeauna mult de câştigat de pe urma elitei sale emigrate (nu doar ca o compensaţie a ocarei pe care – nu dintotdeauna– o suferim din cauza unei alte categorii de expatriaţi...).

Culmea, mă identific, de regulă, cu opiniile fundamentale ale domnului Aligică. Sunt "de dreapta", pro-occidentale, filo-anglo-americane şi filo-semite, anticomuniste, ca şi ale mele. Dar nu mă pot lăsa, în ruptul capului, sedus de forma cvasi-grobiană a criticilor sale, de tonul inchizitorial cu care ne muştruluieşte periodic, spre uluitoarea şi dezamăgitoarea satisfacţie de sorginte masochistă a unui destul de mare număr de cititori, ce-l plasează pe una din primele poziţii din topul publiciştilor de limbă română activi ( devenind astfel un autor "de nerefuzat", din păcate, chiar şi pentru un site elitist, exigent, îndeobşte, cu cei ce "contribuie" la conţinutul său editorial).

Cu atât mai mult, tocmai pentru că salvgardează cauze "sănătoase", din punctul meu de vedere, nu pot asista pasiv la compromiterea lor prin agresivitate şi vulgaritate şi nu cred că un astfel de stil nevricos le poate servi, cu adevărat!

Aveţi aici câteva mostre din contribuţiile aduse de către dl. Aligică la deşteptarea naţiei, culese doar din ultimul său articol, păstrând întocmai grafia "revoluţionară" în care sunt publicate textele tuturor autorilor în prestigiosul site, fără diacritice (!): 

"...Unde e memoria si unde e mintea voastra? Unde e discernamantul vostru? Se rasucesc in mormant fondatorii aia stelari de la 1848 care v-au facut stat si natie si istorie si destin occidental. Macar pentru rusinea de ei ar trebui sa va abtineti.

Vreti discutie si dezbatere publica? Ce e de discutat aici?...

Extraordinar cum s-a umflat echidistanta si nationalismul in voi si cum iau ele in mod inevitabil forma anti-semitismului si panslavismului rusofil. Ce e asa de greu de inteles ca ce se intampla in Israel si Ucraina nu este despre trecut si nu este despre mofturi istorice ci este despre viitor si este despre viitorul civilizatiei aleia de care identitatea si forma voastra de existenta istorica, statala ci culturala depind nemijlocit."(sic!)

Lipsa semnului de întrebare din finalul perdafului- citat nu cred că e o omisiune întâmplătoare (şi sper că nu face parte din politica de simplificare a limbii române scrise, dusă de intelectuala platformă!), ci doar o festă jucată autorului de către subconştientul lui, probabil la fel de suficient şi de plin de certitudini ca şi etajul său raţional. 

Citindu-l pe dl. Aligică, te poţi şi îmbogăţi, nu doar înfuria. Realizez că şi eu am adoptat adesea o retorică belicoasă uşor asemănătoare (păstrând, desigur, proporţiile între anvergura sa trans-atlantică şi "piticimea" mea românesc-provincială). Am fost de multe ori necuviincios, arogant şi hiper-conflictual, m-am "hrănit" cu polemici stârnite şi cu disconforturi previzibile, pe care le-am cauzat puţinilor mei cititori, chiar dacă am fost sincer şi am crezut în cauzele pe care le susţineam, fără a avea niciodată un interes personal. Totusi, departe de ceea ce ne face/scrie dl. Aligică...A fost o slăbiciune, repetată, regret şi încerc să învăţ din greşeli...

Dacă ce aţi citit vi se pare "soft", să ştiti că sunt fragmente (în numeroasele sale texte) cu mult mai "nemanierate". Iar atunci când se ia la trântă (regulat) cu comentatorii, Mr. Aligică e un veritabil "wrestler" (sau "cowboy", dacă vreţi...). 

Unii zic că acesta e stilul personal al domnului Aligică, că o sinceritate frustă nu poate dăuna într-o ţară bolnavă de ipocrizie şi dedublare, şi ţine, în definitiv, de libertatea nelimitată (?) de exprimare. Că poporul ăsta merită să i se arunce din când în când cate o găleată cu apă rece în cap, sau că e mai bine să fii concis şi tăios decât prolix şi amabil.

Parţial, sunt de acord şi cu aceste argumente. Există pe respectiva platfomă câţiva autori respectabili care confundă uneori articolul cu o carte (sau cu o editură), sau alţii care se scaldă prelung în ambiguităti şi pudori. Iar realismul şi bunul-simţ "naţional" nu sunt trăsături specifice poporului nostru, trebuie să recunoaştem... 

Doar că în găleata domnului Aligică-Torquemada eu sesizez şi urme de flegme şi lături.

Dl. Aligică nu are pudori şi nici dubii. Ne taxează "pauşal", emite sentinţe nerecurabile, se exprimă întotdeauna apodictic, şi nu este, cum bine ar zice cineva, defel un "spirit dilematic". E prea deştept pentru noi şi prea american, în general.

În timp ce-i reciteam (pentru rigoare) textul, am avut din nou senzaţia, către sfârşit, că aud printre pasaje şfichiuiri de bici de vătaf...

"Hey! Teacher! Leave them kids alone!", îi "strig" în final şi îi dedic următoarea piesă, cu optimism incorigibil:

Postfaţă

Comentariul unui forumist de seamă, "Scifi", care îmi enumeră o lista de mari personalităţi din cultura românească, oameni care s-au declarat de-a lungul timpului dezamăgiţi de ţară şi au avut, uneori, cuvinte grele la adresa poporului român, dându-mi şi citate în acest sens, mă obligă la o menţiune-răspuns:

"Toate numele pe care le evocaţi sunt...nume grele! Oameni mari, care prin opera şi contribuţia lor la cultura românească şi universală şi-au câştigat dreptul de a fi chiar aspri, severi cu noi toţi. dl Aligica nu e însă asa ceva! Am zis clar, nu ideile sale sunt proaste, nu despre denigrare vorbesc eu, ci despre stilul vulgar, colocvialitatea sa de mahala, şi tot ce am scris mai sus...eu nu accept să primesc lecţii de la un om care se exprimă in acest fel. Atât. Dacă dvs. acceptaţi, e dreptul dvs., dar nu vă imaginaţi, rogu-vă, ca toată lumea trebuie sa fie ca dvs, aşa cum işi imagineaza şi dl Aligică, care este, în definitiv, un jalnic epigon (aici aveţi dreptate) al celor mentionaţi de către dvs...