Traian Băsescu începe medierea cu Gabriela Vrânceanu Firea. Parchetul General va suspenda cercetările
0
Procurorii Parchetului General vor suspenda cercetările în dosarul în care Traian Băsescu este acuzat de ameninţare. Asta, după ce fostul preşedinte a început procedura de mediere cu senatorul PSD Gabriela Firea.
Potrivit Agerpres, Lucian Bolcaş, avocatul Gabrielei Firea, Traian Băsescu este cel care a cerut medierea, iar Gabriela Firea a acceptat prin semnarea unui contract în acest sens. Avocatul Lucian Bolcaş a subliniat că un mediator va începe consultări separat cu cei doi în perioada următoare.
„Fiecare parte îşi va expune poziţia. Nu e vorba de împăcare, ci o modalitate de stingere a conflictului. Am trimis contractul de mediere la Parchetul General şi probabil procurorii vor suspenda cercetările”, a declarat Bolcaş.
Istoricul scandalului Băsescu - Firea
Scandalul Băsescu - Firea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că şi acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.
Fostul şef al statului a mai spus că senatorul PSD Gabriela Firea este „o şantajistă de profesie". „Nu e un atac la o femeie, e un atac la o şantajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix", a precizat Băsescu.
Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe „senatoarea şantajistă" Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliţie, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze. Băsescu a ţinut totodată să amintească prestaţia Gabrielei Firea din campania pentru prezidenţiale a lui Mugur Isărescu.
Gabriela Firea a reacţionat în 14 aprilie, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest „act flagrant de intimidare a unui senator".
Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, în seara zilei de 13 aprilie, într-o emisiune televizată, „un mesaj fără niciun echivoc" legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.
„Aştept cu interes reacţiile instituţiilor statului şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!", scria Gabriela Firea, pe Facebook.
Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea „mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului".
Ulterior, senatorul PSD a depus, pe 16 aprilie 2014, la Parchetul instanţei supreme, o plângere pe numele lui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj.
În plus, 176 de parlamentari, în frunte cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea şi Ilie Sârbu, au semnat un denunţ de şantaj împotriva lui Traian Băsescu, depus în 17 aprilie la Parchetul instanţei supreme.
Premierul Victor Ponta a spus atunci că a semnat documentul şi a precizat că gestul este determinat de ameninţările pe care şeful statului le-a adus unui senator al României. Ponta a precizat că a fost primul care a semnat plângerea penală formulată pe numele lui Traian Băsescu.