FOTOGALERIE Micul Paris în ruine: Fantoma Bucureştiului de altădată bântuie locuri uitate
0Ce a mai rămas din Capitala României, odinioară supranumită "Micul Paris"? Dincolo de nostalgie, zac ruinele, iar dincolo de ruine se ascund, încă, oameni cărora le pasă de oraşul lor. La 17 ani, Petre Mărgineanu este unul dintre aceia care explorează şi vor să readucă în atenţia publicului locurile pe care el le numeşte, simplu, "uitate".
Tolkien spunea, la un moment dat, că "nu toţi cei ce rătăcesc sunt pierduţi". Deşi nu se referea la explorarea urbană, este un citat reprezentativ pentru aceia care şi-au făcut o pasiune din a cerceta cele mai ascunse colţuri ale oraşelor.
În cazul oraşului Bucureşti, astfel de locuri se găsesc la fiecare pas, dar trecătorul obişnuit a uitat să le mai vadă. Totuşi, pentru ochiul format al exploratorului ele prezintă o atracţie aparte. Un petic de hârtie, un obiect care a aparţinut cuiva care a locuit sau a trăit acolo, toate reprezintă mici comori care arată că respectiva clădire a fost cândva un furnicar viu.
Petre Mărgineanu se consideră un astfel de explorator. La 17 ani, se declară îndrăgostit de locurile care "emană istorie".
"Această problemă a « Locurilor uitate» ar trebui să stea în atenţia mai-marilor ţării, dar se vede că toţi sunt interesaţi de alte probleme. Numai cei pasionaţi de istorie, numai cei ce simt româneşte sunt preocupaţi de problemele legate de explorarea urbană", arată el.
Deşi Petre fotografiază aceste locuri, consideră că expunerea acestor imagini nu este esenţa explorării urbane, "ci şi efortul de a pătrunde în clădirile care odinioară aveau o mare însemnătate, iar acum sunt numai ruine ce poartă amintiri".
Spune că aparatul "Olympus FE-360" a fost un vis împlinit, deşi nu plănuieşte să transforme această pasiune într-o meserie.
Cu toate acestea, îşi expune creaţiile pe blogul personal, iar despre mesajul pe care îl poartă aceste fotografii spune că "este un strigăt de disperare adresat în primul rând celor ce iubesc istoria acestei ţări".
Pare că oricine deţine un aparat de fotografiat se poate aventura în fotografierea unor astfel de locuri, însă Petre susţine că există şi piedici. Pe blogul său, povesteşte că, în România, "cum ai sărit gardul, cum eşti considerat infractor". L-am întrebat, astfel, cum ar comenta această afirmaţie şi a răspuns prompt: "Exploratorii nu sunt criminali. Avem un mare respect pentru locaţia pe care o vizităm şi facem foarte multe cercetări privind semnificaţia istorică şi rolul jucat de loc în comunitate. Noi nu furăm, nu spargem uşi şi ferestre pentru a obţine intrare. Suntem acolo pentru a face fotografii".
Elev fiind, dedică sâmbetele şi duminicile proiectului său de suflet şi povesteşte că nu are un echipament special, dar ia cu el "lanternă, mănuşi de unică folosinţă şi aparatul de fotografiat". Ingredientul cel mai important este, însă, altul: "Plec cu optimism, fiind sigur că voi avea succes în ceea ce mi-am propus".
Ce anume îndeamnă pe cineva să realizeze un astfel de proiect care, deocamdată, nu îi aduce în schimb decât satisfacţii de ordin spiritual?
"Iniţiativa mea este ghidată de sentimentul de mândrie faţă de aspectul actual al oraşului meu natal, dar şi de regret la gândul că multe din clădirile oraşului sunt lăsate voit în paragină", spune el.
Tocmai pentru îşi iubeşte oraşul, spune că "promovarea acestor locuri nu ar păta imaginea Capitalei, dimpotrivă, am putea dovedi sentimentul de dragoste şi de mândrie pentru istoria, pentru trecutul « Micului Paris».".
Oferă drept pildă "sistemul de fortificaţii al Bucureștilor, care era compus din 18 forturi și 18 baterii intermediare dispuse în jurul Capitalei, în formă de cerc. Astăzi încă se mai păstreaza destul de multe din aceste construcţii. Nu foarte multe capitale europene se mândresc cu un sistem de fortificaţii, mulţi străini ar da mulţi bani pentru a le vizita. De curând m-a contactat un alt explorator urban, din Austria, care a venit la noi, cerându-mi să-l duc la un fort. Omul a fost destul de impresionat", povesteşte el.
Există, aşadar, destule persoane pasionate, ca şi Petre, de explorare urbană. Termenul poate părea pretenţios, însă nu denumeşte, de fapt, decât "o călătorie în timp, o călătorie prin întuneric şi umezeală", după cum se exprimă acesta.
Şi avertizează, la fel ca în spoturile publicitare care sfătuiesc privitorii "să nu încerce aşa ceva acasă", că "nu este pentru oricine, dar pentru cei ce au experimentat emoţia unei explorări, pentru acei oameni nu există o aventură" mai incitantă.
Munca sa nu presupune doar fotografierea acestor locuri, ci şi riscuri pe care puţini se încumetă să şi le asume, "deoarece îşi riscă viaţa scoţând la lumină istoria şi importanţa edificiului".
Următoarea zonă pe lista lui Petre este Ardealul. Odată ce va termina proiectele care îl ţin legat de Bucureşti, doreşte să se îndrepte către ţinutul transilvănean, deoarece, spune el, este "o vatră a românismului".
L-am rugat, de asemenea, să prezinte una dintre fotografiile sale de suflet şi susţine că aceasta "înfăţişează un copil care se uită mirat la o bicicletă; nu ştiu dacă prezenţa bicicletei sau dacă prezenţa noastră i-a stârnit curiozitatea".
Aceeaşi uimire pe care o evocă Petre în privirea copilului este cea care îndeamnă exploratorii urbani să îşi continue munca, în ciuda faptului că recompensele sunt prea puţine. Locurile uitate sunt, însă, numeroase, iar pentru cei care doresc să se mobilizeze şi să sprijine astfel de proiecte, există întotdeauna o cale de a o face.
Se încarcă comentariile...
