DNA cere redeschiderea dosarului în care fosta manageră de la Bagdasar Arseni era acuzată de „contracte păguboase“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DNA cer redeschiderea dosarului clasat în septembrie 2019 în care Anca Buliman, fosta manageră la Spitalul Bagdasar Arseni, era acuzată de un raport din 2014 al Corpului de control al premierului Victor Ponta de „contracte păguboase” ca manager la spitalul „Bagdasar Arseni” din Capitală.

În prezent, Anca Buliman este manager interimar al  Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri. 

Direcţia Naţională Anticorupţie aminteşte că în 19 martie 2014 a fost sesizată de către Guvernul României – Corpul de Control al prim-ministrului, „cu privire la comiterea unor presupuse fapte de natură penală de către managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni Bucureşti şi alţi funcţionari publici din cadrul acestei instituţii publice cu prilejul atribuirii unor contracte de achiziţii publice”. „În urma cercetărilor efectuate în această cauză, în care nicio persoană nu a avut calitatea de suspect sau inculpat, la data de 06 septembrie 2019, procurorii anticorupţie au dispus soluţia clasării, soluţie care ulterior, la data de 26 februarie 2020, a fost infirmată de procurorul ierarhic superior”, precizează DNA, conform g4media.ro

În acest moment, cauza se află pe rolul Tribunalului Bucureşti unde judecătorii urmează să se pronunţe asupra cererii DNA de redeschidere a urmăririi penale.

În martie 2014, Corpul de Control al premierului Victor Ponta a publicat raportul privind neregulile identificate la Spitalul „Bagdasar Arseni” din Capitală, pe vremea când era condus de Anca Buliman, pe numele căreia au fost trimise sesizări atât la DNA, cât şi la ANI. Aceasta este acuzată de ofiţerii Corpului de Control că ar fi semnat contracte păguboase cu firme „de familie”, fără a fi prestate serviciile, şi ar fi aprobat licitaţii cu dedicaţie.

 Raportul Corpului de Control al premierului a scos la iveală că fosta directoare a Spitalului „Bagdasar Arseni” din Bucureşti, Anca Buliman, care a deţinut această funcţie din 26 iunie 2006, ar fi aprobat mai multe contracte păguboase, cu diferite firme, inclusv „de familie”, şi ar fi făcut plăţile fără ca activităţile din contract să fie realizate, în paralel cu avizarea de licitaţii care nu respectau cadrul legal.  Pentru aceste motive, Corpul de Control a decis trimiterea cazului către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), se arată în raport.

Este vorba despre un contract de consultanţă din 2012, în valoare de peste 93.000 de lei, cu o firmă care ar fi trebuit să pună la dispoziţie şi să asigure implementarea unui nou regulament de organizare şi funcţionare a spitalului, regulament care nu a fost furnizat şi pentru care s-au plătit peste 8.000 de lei.

De asemenea, ofiţerii o acuză pe Buliman că ar fi încheiat contracte privind furnizarea de servicii de spălătorie şi curăţătorie cu firme „de familie”, în perioada 2008-2013, motiv pentru care aceştia au sesizat Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Iar în perioada 2011-2013, aceasta ar fi favorizat anumite firme în cadrul unor contracte de achiziţie publică privind furnizarea de mobilier, dispozitive şi echipamente medicale pentru spital.

Mai mult, se arată în raport, efectele acestor licitaţii „aranjate” au fost „majorarea excesivă şi nejustificată” de către aceşti furnizori selectaţi şi de peste patru ori a preţurilor bunurilor din contract şi stabilirea unor „adaosuri comerciale excesive”, care au ajuns şi la aproape 2.700%, aplicate de distribuitori la vânzarea bunurilor furnizate spitalului. Spre exemplu, susţineau ofiţerii Corpului de Control, un cărucior de resuscitare complet echipat a ajuns să coste peste 127.000 de lei, fără TVA, deşi preţul pe piaţă era de aproape 4.700 de lei, de aici adaosul de aproape 2.700%. De asemenea, pentru un pat cu saltea cu saltea cu presiune scăzută, autoreglabilă, spitalul a plătit aproape de nouă ori mai mult decât preţul unitar plătit producătorului extern: peste 47.400 de lei, faţă de aproape 5.400 de lei, preţuri fără TVA. Şi o noptieră de spital cu sertar şi uşă a ajuns să coste de aproape paru ori mai mult: în jur de 2.900 de lei, faţă de aproape 700 de lei, preţul standard. Iar un microscop cu cască a costat de aproape 5 ori mai mult, aproape 863.000 de lei, faţă de 148.000 de lei.

În 4 februarie 2020, Anca Buliman declara într-un interviu pentru Libertatea că nu a fost citată niciodată la DNA, iar anul trecut a primit o hârtie de la DNA prin care a fost informată că cercetările au fost încheiate, iar dosarul, clasat.

„După ce s-a încheiat povestea cu DNA am fost întrebată dacă nu doresc să revin în sistem. Am spus că da. Spitalul de Arşi este de zece ori mai mic decât Spitalul Bagdasar, dar este un punct nevralgic al sistemului medical românesc, ce trebuie resetat”, a precizat Buliman.

Anca Buliman a fost numită manager interimar al Spitalului de arsuri, la finalul lunii ianuarie, a precizat pentru G4Media.ro Biroul de presă al Ministerului Sănătăţii. Ea a înlocuit-o în funcţie pe Simona Carmen Hîrţea, care a avut calitatea de manager interimar timp de 3 luni. Şi Hîrţea este un nume controversat. Corp de control al ministrului Sorina Pintea a decoperit nereguli grave în mandatul acesteia de manager la Institutul Parhon. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite