Cu nediscriminarea ce aţi avut?

Ministerul Justiţiei iar joacă alba-neagra, uite proiectul - nu e proiectul. Dacă se ajunge în Parlament, dată fiind configuraţia parlamentară, chiar dacă vor exista dezbateri, textul propus de guvern va trece cu vuvuzele şi pancarte…sau poate tocmai în ciuda lor.

Astăzi, asociaţia ACCEPT s-a adresat Curţii Constituţionale a României pentru a atrage atenţia în legătură cu neconstituţionalitatea articolului 297, alineatele 2 şi 3 din OUG 13/2017 pentru moment aparent defunctă. Chiar dacă Guvernul a abrogat această ordonanţă, declaraţiile premierului din zilele trecute ne spun clar că urmează ca majoritatea prevederilor din OUG 13 să fie incluse într-un proiect de lege iniţiat tot la Palatul Victoria. În plus, dat fiind refuzul de azi al domului Tăriceanu de a discuta OUG 14 în procedură de urgenţă, există un risc real ca Parlamentul să refuze ratificarea OUG 14 după 11 februarie, permiţând astfel intrarea în vigoare a OUG 13. Curat meşteşug de tâmpenie! Şi dacă acest scenariu absurd (dar nu imposibil) nu va avea loc, se pare (sau nu) că vom avea de a face cu un proiect de lege pe acelaşi subiect… 

Majoritatea protestatarilor s-au concentrat pe şocanta lipsă de transparenţă a demersului, pe terfelirea unei minime morale publice şi pe efectele imediate ale OUG 13, în special pe reducerea drastică a pedepsei aplicabile pentru abuz în serviciu, reglementată în cadrul aceluiaşi articol, la alineatul 1. Însă chiar şi această prevedere diluată şi jenant condiţionată pentru furtul instituţionalizat, impune o sancţiune mai mare decât sancţiunea rezultată din propunerile Guvernului pentru sancţionarea abuzului în serviciu motivat de discriminare. Ce să mai comentăm în legătură cu lipsa oricărei sancţiuni penale atunci când o autoritate publică locală sau centrală emite decizii, hotărâri sau legi care pun minorităţile într-o poziţie inferioară şi vulnerabilă.

Întâi, să clarificăm ce înseamnă abuzul în serviciu motivat de discriminare:

fapta funcţionarului public care, în exercitarea serviciului, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

Ce înseamnă asta în practică? Un poliţist care nu îţi înregistrează plângerea pentru că eşti gay sau pentru că el consideră că femeile victime ale violenţei domestice şi-o merită şi ar trebui să îşi rezolve problemele acasă, în privat, fără a implica statul. Un medic care nu îţi oferă asistenţă la naştere într-un spital de stat pentru că eşti o femeie seropozitivă sau pentru că eşti de etnie romă. Decizia unui primar de a nu accesibiliza şcoala pe care o finanţează autoritatea locală pentru că nu vrea să îşi bată capul. Comportamentului unui funcţionar de la ghişeul primăriei din comuna ta care nu îţi înregistrează cererea de a te racorda la apă şi canalizare pentru că eşti rom şi îşi imaginează că nu o să plăteşti. Nu sunt situaţii ipotetice, sunt cazuri concrete de abuz în serviciu pe care ACCEPT sau alte organizaţii de drepturile omului le-au reprezentat în instanţă sau au încercat să le medieze pe parcursul ultimilor ani. 

Prin reducerea drastică a cuantumului pedepsei pentru infracţiunea prevăzută în Art. 297(2) de la închisoare de la 2 la 7 ani, cum prevede Codul Penal în vigoare, la închisoare de la o lună la un an sau amendă, drepturile şi libertăţile fundamentale, în ciuda garanţiei lor constituţionale, devin teoretice şi iluzorii. Le lipsesc minime remedii eficiente, proporţionale şi disuasive care să transforme teoria în drept. 

Reducerea limitelor de pedeapsă pentru abuzul în serviciu cu încălcarea unor drepturi din motive ce ţin de discriminare indică renunţarea la o obligaţie pozitivă pe care autorităţile o au, şi anume cea de a contracara în mod eficient faptele penale care vin pe un fond de discriminare, cu atât mai mult atunci când funcţionarii publici sunt implicaţi în restrângerea drepturilor sau libertăţilor fundamentale chiar în exerciţiul mandatului lor. Politicile de egalitate şi combatere a discriminării pe care guvernul PSD încearcă să le submineze acum în ciuda pretenţiilor ideologice sau a promisiunilor electorale implică un set de măsuri simple: măsuri de încurajare a şanselor egale, sancţionarea în contencios administrativ a faptelor de discriminare prin intermediul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi, în cazul actelor de discriminare care prin gravitatea lor devin penale, sancţionarea infracţiunilor în mod real.

M.C. şi A.C. c. România - povestea unui Pride de acum 10 ani

În cel mai recent caz câştigat de asociaţia ACCEPT la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, M.C. şi A.C. c. România (cererea nr. 12060/12), hotărâre din 12 aprilie 2016, definitivă pe 12 iulie 2016, Curtea a constatat că a fost încălcat Art. 3 (sub aspect procedural) din Convenţie, coroborat cu Art. 14 din Convenţie, date fiind actele de violenţă comise împotriva participanţilor la Marşul diversităţii (gay pride) în 2006, fapte care au avut conotaţii homofobe complet trecute cu vederea de către autorităţi în cursul anchetei. În cauza M.C şi A.C, Curtea de la Strasbourg consideră că ”obligaţia autorităţilor de a preveni violenţa motivată de ură din partea unor persoane particulare şi de a ancheta existenţa oricărui motiv posibil discriminatoriu în spatele unui act de violenţă poate intra sub incidenţa obligaţiilor pozitive prevăzute la art. 3 şi 8 din Convenţie, dar poate fi, de asemenea, considerată ca făcând parte din responsabilităţile pozitive ce le revin autorităţilor în temeiul art. 14 din Convenţie de a garanta valorile fundamentale protejate de art. 3 şi art. 8, fără discriminare.” (Para. 105) 

Redau aici un alt paragraf din hotărârea din cauza M.C. şi A.C. c. Romania, listând considerentele în raport cu care statul are obligaţia de a reacţiona în planul său de acţiuni: ”Curtea consideră că, fără o astfel de abordare riguroasă din partea autorităţilor responsabile cu aplicarea legii, infracţiunile motivate de prejudecăţi sunt în mod inevitabil tratate pe picior de egalitate cu cauzele care nu implică astfel de conotaţii, iar indiferenţa rezultată ar fi echivalentă cu încuviinţarea oficială sau chiar complicitate la infracţiunile motivate de ură.” (Para. 124) Dacă infracţiunile motivate de prejudecăţi săvârşite de persoane particulare necesită din perspectiva Curţii o reacţie sporită şi un cadru sancţionator mai sever, cu atât mai mult se impun sancţiuni sporite atunci când reprezentanţi ai statului, în exercitarea atribuţiilor publice, încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale aleg să îşi promoveze propriile prejudecăţi în detrimentul exercitării drepturilor persoanelor care aparţin unor grupuri vulnerabile. În prezent are loc etapa de executare a hotărârii CEDO, iar Statul Român reprezentat de Ministerul Justiţiei dă ca exemplu în Planul de acţiuni trimis Curţii de la Strasbourg ca măsuri luate în sensul combaterii infracţiunilor motivate de ură tocmai aceste prevederi pe care Guvernul doreşte să le abroge. Oare chiar atât de departe merge cu minciuna Ministerul Justiţiei în planul de măsuri pentru punerea în aplicare a deciziei în cauza M.C. şi A.C. c. Romania trimis la CEDO acum nici câteva săptămâni?

Dezincriminarea abuzului în serviciu pentru leguitorul care are intenţia de a discrimina

Chiar mai problematică decât reducerea drastică a pedepsei pentru abuzul în serviciu este introducerea Articolului 297(3), care prevede renunţarea la incriminarea penală în cazul adoptării unor acte normative care ar duce la împiedicarea exercitării unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA. Nu numai că o astfel de prevedere nu răspunde unei nevoi de politică penală, ci ea poate avea ca efect imunitatea în cazurile în care diferiţii decidenţi ar adopta măsuri cu caracter discriminatoriu. Legile rasiale, eugenia sau experimentele medicale aplicate persoanelor cu dizabilităţi sau persoanelor din comunitatea LGBT, scoaterea în afara legii a unor minorităţi religioase, stabilirea de interdicţii de către diferitele autorităţi locale în raport cu minorităţi marginalizate devin posibile şi — deşi instituţiile statutului vor putea controla efectele juridice ale unor astfel de acte normative care ţin de discriminarea de jure —, persoanele responsabile nu vor putea fi trase la răspundere penală. În trecutul nu foarte îndepărtat au existat proiecte de lege care propuneau interzicerea marşurilor LGBT sau interzicerea cursurilor de educaţie sexuală în învăţământ, consilii locale care au interzis înfiinţarea unor locuri de cult sau cimitire baptiste sau greco-catolice. Nu de mult şi nu tare departe, autorităţi publice locale au simţit nevoia să declare municipiul Bălţi ca zonă interzisă pentru homosexuali. Desigur, asta nu se întâmpla în România, stat membru al Uniunii Europene în anul 2017 ci în Republica Moldova în 2012 şi instanţele moldoveneşti au desfiinţat o astfel de iniţiativă veselă. Viitorul nostru să sune astfel?

Tolerarea de către Statul Român a unor acte săvârşite de reprezentanţii funcţiei publice, în exercitarea mandatului lor, care au ca scop sau efect restrângerea unor drepturi în baza propriilor prejudecăţi sau atitudini discriminatorii, nu poate decât să submineze încrederea societăţii în principiul legalităţii, în principiul egalităţii şi nediscriminării şi în menţinerea de către stat a preeminenţei dreptului. Aşa cum corupţia ne afectează pe toţi şi ne face mai săraci, discriminarea nu îi afectează doar pe minoritarii marginali ci erodează ţesătura socială şi ne face mai puţin liberi.