Concurs pentru „Capitala Tineretului 2019”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării lansează concursul „Capitala Tineretului 2019”. În competiţie se pot înscrie autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi din Republica Moldova, care prezintă un program ambiţios pentru implicarea şi dezvoltarea tinerilor. Excepţie constituie localităţile din Chişinău şi cele ce au deţinut statutul de „Capitală a Tineretului” la ultimele trei ediţii – 2016, 2017 şi 2018, transmite IPN.

Programul „Capitala Tineretului“ reprezintă o iniţiativă preluată din experienţa Forumului European de Tineret şi presupune selectarea unei localităţi în cadrul căreia, pe parcursul unui an, sunt concentrate activităţile de tineret ale autorităţii publice locale, ONG-urilor regionale şi naţionale, organizaţiilor internaţionale.

Dosarul depus va conţine în mod obligatoriu: formularul de aplicare; declaraţia scrisă de susţinere financiară din partea autorităţii administraţiei publice locale pentru implementarea acţiunilor; acorduri de parteneriat şi actul prin care este desemnat coordonatorul local de Program. Dosarul poate fi depus pe suport de hârtie la sediul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării: Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, etajul 3, biroul 335 sau în format electronic la adresa de e-mail: svetlana.savitchi@mecc.gov.md, până pe 26 septembrie 2018.

Pentru autorităţile administraţiei publice locale de nivelul I ce intenţionează să participe la concurs, în data de 14 august 2018 va fi organizată o sesiune de informare. 

Statutul de „Capitală a Tineretului” a fost câştigat în 2016 de către oraşul Ialoveni, 2017 –  Varniţa şi 2018 – Cahul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite