Guvernul a aprobat două proiecte din pachetul pentru stabilizarea sectorului financiar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat două proiecte normative incluse în pachetul de armonizare a legislaţiei naţionale din sectorul financiar-bancar la directivele Uniunii Europene. Este vorba despre proiectul de lege cu privire la decontarea în sistemele de plăţi şi proiectul ce vizează contractele de garanţie financiară, transmite IPN.

Proiectul Legii cu privire la caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a instrumentelor financiare instituie un cadru legal unic, care va reglementa sistemul de plăţi şi de decontare a instrumentelor financiare prin intermediul sistemului informaţional de plăţi interbancare al Băncii Naţionale a Moldovei. Proiectul are drept scop reducerea riscului sistemic asociat cu tranzacţiile din sistemele de plăţi, va asigura caracterul definitiv al decontării, protejarea ordinelor de plată şi a celor de transfer, va uniformiza şi sistematiza reglementările aplicabile în sistemele de plăţi şi de decontare.

Cel de al doilea proiect de Lege vizează instituţiile publice şi persoanele juridice, precum bănci, companii investiţionale şi va reglementa regimul juridic aplicabil contractelor de garanţie financiară, punerea la dispoziţie şi executarea garanţiilor financiare, dreptul de utilizare a acestora. Scopul proiectului este de a asigura certitudinea şi eficienţa contractelor de garanţie în cazul creditelor, de a reduce formalităţile la furnizarea şi acceptarea garanţiilor financiare şi de a facilitarea executarea garanţiei în cazul intentării procedurii de lichidare asupra furnizorului garanţiei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite