Comisia de anchetă asupra privatizărilor va prezenta un raport în Parlament în 120 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia specială de anchetă asupra privatizărilor şi concesionărilor proprietăţilor publice are la dispoziţie 120 de zile pentru a întocmi şi prezenta un raport în Parlament cu privire la privatizările din ultimii ani. Declaraţii în acest sens au fost făcute de preşedintele Comisiei, Igor Munteanu, transmite IPN.

Potrivit parlamentarului, în urma listelor prezentate de către Agenţia Proprietăţi Publice, din anul 2013 până în 2019 au fost semnate 38 de parteneriate public-private şi concesiuni. Igor Munteanu a precizat că analiza se va axa în mod special pe 4-5 privatizări de răsunet, care vor fi anunţate săptămâna viitoare.

Privatizările vor fi analizate din perspectiva aplicării legii, se vor vedea probele care pun la îndoială caracterul legal al privatizării. Vor fi invitaţi martori care vor putea oferi informaţii importante pe cazuri, dar şi reprezentanţi ai APP.

Comisia specială de anchetă asupra privatizărilor şi concesionărilor proprietăţilor publice a fost creată printr-o decizie de Parlament la 18 iunie 2019.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite