Dracula, de la „cel drag“ la „cel malefic“. Ce semnificaţii ascunse aveau poreclele domnitorului Vlad Ţepeş

Vlad Ţepeş

Istoria numelui Dracula, purtat de personajul legendar care a devenit cunoscut în toată lumea după romanul lui Bram Stoker, are o evoluţie şi semnificaţii mai puţin cunoscute. Astfel, această poreclă a fost preluată de marele domnitor de la tatăl său, iar la început a avut un sens chiar pozitiv, însemnând „cel drag“.

Clericul Anton Verancsics (1504-1573) considera că numele Dracula provine la un diminutiv, care însemna „cel drag“: „Aproape toţi apusenii numesc moldovenii dani şi pe munteni draguli, măcar că nici românii înşişi nu folosesc <aceste nume>, căci ei îşi zic romani, şi nici vecinilor nu le sunt destul de cunoscute, ci numai doar din auzite, şi nu tuturor, ci doar acelora care se îndeletnicesc cu literele... şi s-a început mai întâi de către turci a-i numi draguli, de la prea viteazul lor principe Dragul... Astfel şi Dragula e un diminutiv de mângâiere de la Drago, ceea ce înseamnă «cel drag»”.

Acest termen i-a fost atribuit lui Vlad Ţepeş de cronicarii vremii. „Se pare că varianta Dragula, Dragul, de la Dracula, Dracul, cu sensul atribuit de Verancsics, a circulat destul de intens în prima jumătate a secolului XVI. Fapt este că Michael Bocignoli din Raguza, în textul său din 29 iunie 1524, foloseşte consecvent numele «Dragul», când se referă la Vlad Ţepeş, totodată caracterizându-l într-un chip deosebit de măgulitor: «A fost odinioară la ei un domn - pe care ei îl numesc voievod - cu numele de Dragul, bărbat ager şi cât se poate de priceput în treburile ostăşeşti”, arată Ştefan Andreescu în lucrarea „Vlad Ţepeş Dracula“. 

„Vlad voievod Drăculea“

În schimb, istoricul bizantin Ducas susţinea că şi lui Vlad Dracul, tatăl lui Ţepeş, i se spunea „Dragulios“, căci era rău şi viclean. Ştefan Andreescu mai menţionează că în versiunea slavă a povestirii despre Dracula voievod se menţionează numele personajului de legendă într-un sens malefic: «A fost în Ţara Muntenească un voievod creştin de credinţă grecească cu numele de Dracula pe limba românească, iar pe a noastră diavol, atâta a fost de rău. Precum i-a fost numele lui, aşa şi viaţa lui” (n.r. - P. P. Panaitescu, Cronicile slavo-române din sec. XV—XVI).

Într-un hrisov de la Neagoe Basarab, cu data 30 octombrie 1517, în care este pomenit „bătrânul Vlad voievod Drăculea”, tatăl lui Vlad Ţepeş.

Dracula „cel bun“

Ştefan Andreescu arată că porecla adăugată domnitorului avea un sens benefic, pentru că era legată de izbânzile sale împotriva turcilor: „Este absolut sigur că în cursul celei de-a doua domnii a lui Vlad, adică între 1456-1462, cel puţin pentru duşmani, adaosul «Dracula» la numele său - păstrat de fapt de la părintele lui - a devenit sinonim cu «drac», «diavol», simbol al răului în formă extremă. Cât priveşte cărturarii veacului XVI, care au preferat să brodeze în jurul derivatului «Drag», construindu-i o semnificaţie pozitivă pe care o asociau imediat isprăvilor vitejeşti ale voievodului, pe care ei o trăiau. Imperiul Otoman dobândise între timp noi şi răsunătoare biruinţe, cucerind Chilia, Cetatea Albă (amândouă în 1484) şi Belgradul (1521) şi zdrobind regatul Ungariei la Mohács (1526), iar acum ameninţa direct centrul Europei (Viena a fost asediată pentru întâia oară de turci în anul 1529). În asemenea condiţii, rezistenţa eroică a fostului domn al Ţării Româneşti nu mai putea fi supusă fireşte nici unei critici. Ea se transforma într-un model, vrednic de invidiat, iar toate detaliile legate de personalitatea lui Vlad Ţepeş, inclusiv problema celui de-al doilea nume - „Dracula” - se regăseau în mod necesar sub proiecţia aceluiaşi fascicul de lumină favorabilă. (...) Este evident că în interior, după părerea noastră, a fost reţinută porecla „Ţepeş,” întrucât numele „Dracula” fusese anexat definitiv, tot ca poreclă, tatălui lui Vlad“. 

„Io Vlad voievod“

În actele cancelariei domnitorului nu apar poreclele „Dracula“ sau „Ţepeş.

„În actele interne ce s-au conservat până astăzi, toate datând din perioada celei de-a doua domnii în Ţara Românească (1456-1462), Vlad Ţepeş s-a intitulat fie «Io Vlad voievod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul bătrânului Vlad voievod» (16 aprilie 1457), fie «... Io Vlad voievod şi domn şi fiul marelui Vlad voievod, stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungro-vlahiei, Amlaşului şi Făgăraşului herţeg» (20 septembrie 1459).  (...) «Ţepeş» a fost deci o poreclă care s-a ivit, din pricina pedepsei preferate a voievodului, chiar din timpul vieţii acestuia. Ea a circulat desigur nu numai la sudul Dunării, printre turci, ci şi în Ţara Românească, unde în secolul următor i-a fost conferită domnului în mod oficial“ ,

se mai arată în lucrarea „Vlad Ţepeş Dracula“.

Un alt nume atribuit lui Vlad Ţepeş

La începutul aceluiaşi secol XVI, în Ţara Românească, Vlad Ţepeş a fost consemnat şi sub o formă mai specială, derivată însă din numele „Dracula”. „Astfel, în scrierea Viaţa şi traiul Sfântului Nifon de Gavril Protul se menţionează că, după moartea lui Radu cel Mare, în 1508, boierii „puseră domn în scaunul ţărăi pre Mihnea, feciorul Dracei armaşul. Cronica internă a Ţării Româneşti vorbeşte şi ea despre „Mihnea voevod cel Rău, fecior Dracii armaşului de la Măneşti“, scrie Ştefan Andreescu. 

Tatăl lui Vlad Ţepeş, membru al „Ordinului Dragonului“

Tatăl lui Vlad Ţepeş a fost membru al „Ordinului Dragonului“ şi a fost mândru de acest titlul astfel încât a încrustat simbolul ordinului pe Mănăstirea Curtea de Argeş. „Împăratul german Sigismund de Luxemburg, împreună cu soţia sa Barbara, a înfiinţat la 14 decembrie 1408 Ordinul Dragonului, al cărui blazon era o cruce având la picioare un dragon. Scopul creării acestui ordin cavaleresc a fost lupta pentru apărarea catolicismului occidental contra ereticilor şi a necredincioşilor, în principal contra husiţilor, dar şi în vederea organizării unei noi cruciade împotriva turcilor. Dragonul simboliza vitejia de neînvins în lupta pentru creştinism, iar membrii ordinului purtau o pelerină verde culoarea dragonului -, peste alta de culoare roşie, care semnifica sacrificiul. Vlad Dracul a devenit membru al acestui ordin în anul 1431, când prezenţa lui este atestată - în ziua de 8 februarie - la Nürnberg, în suita împăratului Sigismund, care era şi rege al Ungariei.

Aşa cum s-a arătat nu de mult, probabil în 1439, când a construit în prima formă mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Curtea de Argeş - refăcută apoi de Neagoe Basarab în anul 1517 - voievodul a pus să se sculpteze în piatră blazonul său de cavaler al Ordinului Dragonului, poruncind ca piatra să fie fixată pe turnul-clopotniţă din incinta mănăstirii. Totodată, emblema dragonului figurează atât pe sigiliul său utilizat la 8 aprilie 1437, cât şi pe două emisiuni monetare ale Ţării Româneşti. Este deosebit de semnificativ faptul că pe faţada mănăstirii Argeşului dragonul a fost reprezentat dominând victorios un alt animal fabulos, puternic, cu cap de reptilă, care nu putea simboliza, desigur, decât împărăţia păgână, pe turcii aflaţi în plină expansiune. Fără îndoială, Vlad Dracul va fi purtat mereu în jurul gâtului colanul de aur al ordinului cruciat din care făcea parte“, mai arată istoricul Ştefan Andreescu.