Satu Mare: Distracţie călare în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Distracţie călare în weekend
Satu Mare: Distracţie călare în weekend

Centrul hipic de la Noroieni are zeci de cursanţi, unii dintre ei fiind pregătiţi pentru competiţii. De plăcere sau chiar pentru terapie, sătmărenii pot apela la serviciile unui centru hipic pentru preţuri începând de la 25 de lei.

La Centrul hipic din Pădurea Noroieni, pe terenul fostei Fazanerii, în cadrul Asociaţiei Crescătorilor şi Deţinătorilor de Cai Satu Mare îşi desfăşoară acivitatea clubul „ Ponei”. „Avem peste 60 de cursanţi, de toate vârstele, începând cu 4 ani şi până la peste 50 de ani”, spune Dumitran Zsolt, instructor de echitaţie. Pentru tinerii şi nu numai, călăria reprezintă una dintre cele mai bune alternative de a petrece un timp liber de calitate. ” Părinţii îşi aduc copii la cursuri de echitaţie pentru ca aceştia să nu mai petreacă atât de mult timp în faţa calculatorului şi să fie mai responabili. Iar pentru adulţi, mai ales cei care stau prea mult la birou, călăritul are beneficii atât la nivel fizic, solicitând musculatura întregului corp, cât şi la nivel mental, oferind relaxarea dorită””, mai spune Dumitran Zsolt.

Unii cursanţi participă şi la competiţii
Cei tineri sunt încântaţi de călărie, o bună parte dintre aceştia transformând hobby-ul într-un sport. „ Îmi place foarte mult să călăresc. Am venit în octombrie anul trecut prima dată, şi de atunci am îndrăgit acest sport. În ultima perioadă vin aproape zilnic, suntem patru fete, care ne pregătim pentru un concurs internaţional ce va avea loc duminică în Ungaria”, spune Reka Magyar, în vârstă de 16 ani.  
Centrul hipic de la Noroieni are în momentul de faţă 10 cai, dintre care 4 sunt în pensiune. ” În total avem 10 cai, dintre care unul este pur sânge arab, iar restul sunt cai sportivi din Ungaria. În prezent avem patru cursanţi care şi-au cumpărat cai, aici avem şi grijă de ei „ afirmă Dumitran Ildiko, reprezentantă a Centrului.  Aceasta mai spune că preţul unui specimen cabalin, care se pretează echitaţiei, se poate achiziţiona la preţuri începând cu 3000 de euro.

Terapie pentru copii cu nevoi speciale
Dumitran Zsolt este şi unul dintre puţinii instructori de echitaţie atestaţi pentru activităţi de hippoterapie, o metodă prin care copii cu probleme speciale îşi pot ameliora dizabilităţile.  „ Este o terapie prin mişcare, care acţionează la nivel neurofiziologic. Corpul preia automat din mişcarea animalului, ajutând funcţiile motorii, de exemplu”, afirmă Dumitran Zsolt. Pentru hippoteratie, Centrul hipic de la Satu Mare a fost ales şi de asociaţii din judeţele vecine. Zece copii cu nevoi speciale de la Asociaţia Esperando, vin săptămânal din Baia Mare pentru a face această terapie.
Preţul unui antrenament este de 30 de lei , iar pentru un abonament lunar de zece şedinţe sub îndrumarea instructorului, preţul unui antrenament este de 25 de lei. 


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite