Resita: Şoferii vor parca în zona centrală pe gazon special (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Resita: Şoferii vor parca în zona centrală pe gazon special (GALERIE FOTO)
Resita: Şoferii vor parca în zona centrală pe gazon special (GALERIE FOTO)

Betoanele din spatele sediului primăriei vor fi înlocuite de o parcare ecologică.

Investiţia va fi suportată din bugetul local şi va costa 350.000 de lei.

Soluţia pe care a găsit-o administraţia locală pentru aglomeraţia de maşini şi parcarea haotică a fost construirea de noi locuri de parcare, multe din acestea conform unor proiecte ecologice. În zona primăriei apar cele mai multe probleme şi chiar certuri între şoferii care trec cu vederea regulile de circulaţie doar ca să poată staţiona câteva minute.

Parcare „verde”

Cu buget de criză, autorităţile locale au în vedere soluţionarea problemelor prioritare ale oraşului. Acesta este unul dintre motivele pentru care primele parcări care se vor face la Reşiţa vor fi amplasate în zona centrului civic, unde şoferii au bătăi de cap mai mari decât cei din cartierul Govândari. Spaţiul din spatele sediului Primăriei Reşiţa va fi înlocuit de prima parcare verde din oraş. Aproape 350.000 de lei va costa întreaga investiţie. „Acest proiect este al doilea proiect al oraşului depus la Bucureşti după cel cu reabilitarea grădinii zoologice. În curând va veni răspunsul şi ne putem apuca de treabă. Nu aş putea să spun termenul la care vor începe lucrările la această parcare pentru că nu depinde de noi“, a spus Mihai Stepanescu, primarul municipiului Reşiţa. Parcarea verde din spatele primăriei este doar primul pas. Toate proiectele pentru parcări pe care le are primăria costă în total 20 de milioane de lei.

Cerinţe de la cetăţeni

Rezultatele tardive ale autorităţilor i-au făcut pe mulţi dintre reşiţeni să-şi amenajeze parcări cu bani din buzunarul propriu. Locuitorii unui bloc de pe strada Făgăraşului sunt un exemplu. „Am făcut solicitare la primărie ca să ne lase să facem lucrări în spatele blocului pentru a extinde zona. Aşa putem crea mai multe locuri de parcare“, a spus Ştefan Drăghici, un localnic.

Scop
100 de locuri de parcare urmează să fie amenajate în centrul oraşului.

Nu aş putea să spun termenul la care vor începe lucrările la această parcare
Mihai Stepanescu, primar reşiţa

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite