Picturile naive ale unui român care au impresionat Europa. „Numărul exact al lucrărilor mele este 164, din care mai am doar patru“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Culorile folosite în tablourile sale sunt deosebit de rezistente în timp
Culorile folosite în tablourile sale sunt deosebit de rezistente în timp

Fost lăcătuş mecanic şi, ocazional, poet, Gheorghe Babeţ este unul dintre cei mai apreciaţi artişti naivi din România. Pictura sa inedită şi prin stil, dar şi prin tehnică a depăşit de multă vreme graniţele ţării. Majoritatea tablourilor sale se află în colecţii particulare ale unor occidentali fascinaţi de acest gen.

Gheorghe Babeţ este un nume de referinţă în România în arta naivă sau „arta instinctuală“, cum adesea i se spune. Acesta este un fenomen apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea şi reuneşte creaţiile unor artişti, încadraţi adesea ca „pictori populari“, „primitivi moderni“ şi care, fără studii de artă, în general (dar nu neapărat), au ajuns să-şi constituie, pe cont propriu, atât viziunea, cât şi mijloacele de exprimare plastică.

Deşi mărturiseşte că încă din copilărie a fost astras de culoare, Gheorghe Babeţ a început să picteze târziu. „În copilărie, am avut o colecţie de peste 200 de creioane colorate, eram fascinat de culoare. Cu toate acestea, în şcoala generală aveam note mediocre la desen, fiind mereu acuzat de copiere. De pictura de şevalet m-am apucat relativ tarziu, la vârsta de 22 de ani, pictând comercial, fără un gen anume.

Întâmplător, în 1975, am văzut un afiş de înscriere la Şcoala Populară de Artă. La vremea aceea, au fost 4,8 pe un loc şi am fost acceptat fără a fi acuzat de copiere. După un an de studii, am dat peste un album al lui Rousseau (n.r. – Henri Rousseau le Douanier): «Vameşul». Atât de şocat am fost când am realizat câtă libertate de exprimare pot avea abordând acest gen de pictură, căreia nici nu ştiam că-i zice «naivă»... Simţeam că la fantezia mea nativă şi la dragostea mea pentru natură, genul ăsta se potriveşte perfect“, povesteşte Gheorghe Babeţ.
 
„Au năvălit străinii peste mine“
 
Pictorul are 67 de ani şi s-a pensionat. Doar din meseria de lăcătuş, căci cu arta naivă n-are de gând să-ncheie socotelile artistice prea curând, mai ales că numele său a ajuns să fie cunoscut nu doar în Europa, unde a avut expooziţii de grup în Elveţia, Austria şi Suedia, ci şi dincolo de ocean, tablourile sale fiind admirate în expoziţii de gen în SUA şi în Canada.



Îşi aminteşte cu emoţie de primele sale vernisaje şi de cele dintâi confirmări artistice. „Prima expoziţie am avut-o în 1977, în anul lll de şcoală. Ca o paranteză, în cei doi ani rămaşi, am fost lăsat să pictez efectiv de capul meu, profesoara mea chiar certându-se cu cei care voiau să-mi dea sfaturi, ca să nu mă strice, zicea dânsa. A urmat a doua expoziţie, după un an, apoi Salonul Republican Primăvara Arădeană. La ediţia a ll-a a festivalului, am primit premiul UAP. Intercalat cu acest festival-concurs, a fost «Cântarea României». La toate ediţiile am luat premiul I pentru pictură naivă – peisaj. La ediţia a doua, am primit şi premiul pentru cea mai bună lucrare a salonului de artă plastică. După expoziţie, tabloul mi-a fost furat de către tovarăşi. În 1982, am avut o personală la Biblioteca Universităţii din Bucureşti. Am participat la majoritatea expoziţiilor de la Piteşti. Acolo mi-au fost cumpărate opt tablouri. După Revoluţie, au năvălit străinii peste mine şi am cam dispărut din peisajul românesc“, îşi rezumă Gheorghe Babeţ cariera.

„De aici a început alchimia!“
 

De ce sunt lucrările sale atât de apreciate de criticii de artă? Pentru că au ceva special nu doar în stil, ci şi în tehnică. Culorile folosite în tablourile sale, deosebit de rezistente în timp, sunt ele însele rodul unei ingeniozităţi de laborator. Gheorghe Babeţ explică: „Tehnica mea de pictură este rezultatul unei conjuncturi oarecare. Dorind să fac pictură de şevalet, aveam nevoie de materiale, după cum este firesc. Habar n-aveam de unde se pot procura astea! Lucrând în industrie, la Uzinele Mecanice Timişoara, mi-au fost la îndemână vopselele industriale cu care am şi început să pictez. Ulterior, am descoperit culorile de ulei. Dar ale mele erau de nitrodiluant şi se băteau cap în cap. De aici a început alchimia! Am avut posibilitatea de a înlătura uleiul din vopseaua clasică şi l-am înlocuit cu nitrolacuri. Dar unii pigmenţi făceau reacţie la nitro, mai ales cei organici, aşa că i-am eliminat. A urmat problema rezistenţei la lumină, astfel că am aplicat eşantioane de culoare pe carton în dublu exemplar, dintre care unul a fost ţinut la întuneric, iar celălalt a fost plasat într-un atelier de sudură. Radiaţia ultravioletă a făcut ravagii cu unii pigmenţi. Şi ăştia au fost eliminaţi. Deci lucrez actualmente într-o tehnică sigură. Am folosit şi lac de unghii, pastă de scris, anilină, chiar şi unele medicamente: albastru de metil, cristal violet, chiar şi cacao şi pulbere de turmeric. Astea rezistă perfect“, explică artistul.

Cel mai scump tablou: 3.500 de coroane

Tablourile lui Gheorghe Babeţ au fost adesea catalogate, inclusiv datorită tehnicii folosite, drept curiozităţi ale genului. „În concluzie, sunt un solitar şi în tehnică, şi în stil. Punctul de plecare a fost, totuşi, Rousseau. Nu ştiu cât de «naivă» este pictura mea. Unii mă acuză de pictură «şcolită», bine că nu mă acuză de plagiat. În realitate, sunt un autodidact. Am universul meu creator. Ce, impresioniştii au fost şcoliţi?“, întreabă retoric artistul. Felul în care lucrează Gheorghe Babeţ nu e tocmai facil. „În stilul meu de pictură, cu atâtea amănunte, îmi ia mult timp până termin definitiv o lucrare: între o lună şi o lună şi jumătate“, mărturiseşte artistul.

Arta sa se bucură de un real interes, mai ales dincolo de graniţele ţării. Peste 80% din lucrările sale se află în colecţiile unor occidentali fascinaţi de arta sa. Câteva dintre puţinele sale lucrări rămase în ţară pot fi admirate astăzi la Galeria Naţională de Artă  Naivă de la Piteşti, singura dedicată acestui gen din România.

„Numărul exact al picturilor mele este 164, din care mai am doar 4. Şi majoritatea nu sunt în ţară. În România au rămas doar vreo 20. Numai în Austria am 82 de tablouri. Colecţionarul în cauză a vândut tablouri la o licitaţie la Londra, unde s-a vândut şi un Van Gogh. Ce onoare pe capul meu! Cea mai scumpă lucrare mi s-a vândut la o expoziţie în Suedia, în anul 1982, cu 3.500 de coroane, aproximativ 14.000 de lei la vremea respectivă. Am aflat mai târziu că tovarăşii au «greşit» scriind «lei» în loc de coroane... Apoi, impozitul, 2% la Fondul Plastic, iar la mine a ajuns restul“, spune artistul.

Interesant este că Gheorghe Babeţ nu a făcut decât o şcoală profesională. Cu toate acestea, a publicat patru cărţi de poezie şi proză în dialect bănăţean. Se mândreşte cu simpaticele sale poşmândre, fabule şi şozănii apreciate şi premiate în cadrul Cenaclului de literatură dialectală „Marius Munteanu“. „Ce să fac? Am crescut sărac, n-am avut posibilitatea de a face şcoli superioare. Dar cel de-al patrulea volum al meu a câştigat premiul «Marius Munteanu»“, spune Gheorghe Babeţ.

Pictorul este căsătorit şi are doi copii şi o nepoată, care au moştenit câte ceva dint talentul, ingeniozitatea şi din ambiţia sa. „Fiică-mea, căsătorită în Italia, este licenţiată în filosofie şi are doctoratul în Filosofia esteticii la Budapesta. Pentru a urma cursurile, a fost în stare să înveţe ungureşte într-o vacanţă de vară, de s-au crucit ungurii. Ba a fost şi bursieră şi nici nu i-au fost percepute taxele de 500 de dolari anual. Pictează şi ea. La desen este mai bună ca mine. Băiatul, absolvent al Politehnicii din Timişoara, este manager piese de schimb la reprezentanţa unei celebre mărci auto. Nu pictează, dar desenează ocazional maşini. Şi de nepoţica mea sunt foarte mândru, mai ales că este şi ea talentată la desen“, spune artistul.

Pictează cu anilină, cacao şi medicamente
Pictează cu anilină, cacao şi medicamente
Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite