Iaşi: Emil Stratan: Lucrează la prima revistă-obiect din ţară
0
E omul de care îţi poţi aminti ca de primul negustor de parfumuri Dior din Iaşi. Emil Stratan a creat un vis din care poate şi trăi.
Nu se confesează cu multă plăcere când întrebările vizează activitatea de om de afaceri sau munca de terapeut, pe care o practică totuşi de trei decenii şi cu succes. Când vine vorba însă despre originea pasiunii pentru artă, Emil Stratan răspunde cu deschidere: „Am copilărit în preajma bisericii (tatăl meu a fost preot), iar biserica este locul unde cărţile, pictura şi muzica le întâlneşti împreună. Tatei îi plăcea să trăiască între imagini, între slove, între gânduri. Se pare că genetica şi-a spus cuvântul“. Fără să fie modest, ieşeanul este mai degrabă atent la rolul său în lumea artistică/culturală, care, oricât de impresionant, nu este decât cel al unui intermediar.
Deşi a susţinut şi a ajutat numeroase instituţii să existe, să funcţioneze mai bine, afirmă cu sinceritate că este conştient „de faptul că viaţa mea a depins şi depinde încă de munca altor oameni, vii sau morţi, şi de aceea mă străduiesc să dau în aceeaşi măsură în care şi primesc”. În cadrul tradiţiei de familie îşi ia de asemenea menirea în serios. Eu „fac voia tatălui meu” şi se străduieşte şi să creeze un nume pentru fiicele sale.
Cele mai recente proiecte de artă
Din toamna lui 2006 ieşeanul a fondat Galeriile Eleusis, unde a expus până în prezent aproape 30 de artişti importanţi din oraşele ţării, mai puţin din Iaşi. Proiectul original şi fascinant este cel al cărţilor-obiect, care stau mărturie a unui omagiu personal adus poeţilor, pe care le tipăreşte la propria-i editură. Ele sunt editate într-un număr limitat de exemplare, iar textul este îmbinat cu desenele şi gravurile unor plasticieni celebri, rezultând „un întreg care încântă nu doar intelectul, ci şi simţurile deopotrivă”.
Până acum, Emil Stratan a realizat 16 astfel de volume, care au şi o logică ce se „citeşte” după materialul coperţilor. Lemnul este pentru cei care nu mai sunt printre noi, arama pentru cei „prea vii”, iar pielea de căprioară pentru poeţii „alintaţi”. Aceste realizări i-au adus nenumărate premii în ţară şi în străinătate.
Un festival care va deveni tradiţie
În decembrie 2008 Emil Stratan a oferit Iaşiului poate cel mai de anvergură eveniment cultural al anului, un festival de poezie, o modalitate de a demonstra că oamenii sunt încă apropiaţi de poezie şi că au şi preferat-o, în detrimentul altor preocupări, politice ori de alt fel.
Alexandru Călinescu va afirma că a asistat la cel mai impresionant festival de poezie din ultimii patruzeci de ani. Succesul sau perfecţionismul şi dorinţa de a face din această „sărbătoare” culturală o tradiţie care să „ridice” Iaşiul, l-au provocat pe iubitorul de artă să se gândească la o a doua ediţie.
„Îmi doresc din tot sufletul şi o să fac şi ceea ce nu-mi stă în putinţă nu doar să realizez, dar şi să «prevestesc» prin alte fapte ediţia a doua a Festivalului «Petrecere cu poezie, prieteni şi... trufe de ciocolată»”, încheie ieşeanul.
Profil
Născut: 1 octombrie 1954, Rafaila, judeţul Vaslui
Educaţie: Facultatea de Sport, Iaşi; Institutul Naţional de Balneo-Fizioterapie şi Recuperare Medicală, Bucureşti
Experienţă: 30 de ani de practică în recuperarea medicală a aproape 20.000 de pacienţi
Familie: căsătorit, are două fiice
Întrebări şi răspunsuri
Care sunt planurile legate de proiectul cărţilor-obiect?
E. S.: Încerc să profit de vacanţă muncind şi până în septembrie-octombrie să reuşesc să scot prima revistă-obiect din România, în care poezia şi arta plastică se vor reîntâlni. Ea va fi însoţită de o nouă carte-obiect, un album Emil Brumaru şi/sau Ion Florea.
Care mai este astăzi rostul artei, cum l-aţi descrie?
E. S.: Arta este bucuria de a trăi… Arta te face mai frumos, mai bun. Arta presupune lumină. Dacă lumina ar putea visa, care ar fi cel mai mare vis al ei? Să vadă.
Ce-i place
Emil Stratan iubeşte „doar” frumosul, în tot ceea ce acesta se reflectă. Numeşte arta, bucuria de a trăi, inocenţa copiilor, delicateţea feminină. Nu se fereşte să ajute pe cei aflaţi la ananghie. Faptele vorbesc, vorbele mai curând îl încurcă. Trăieşte în tăcere şi cu atenţie fără limite spre sine însuşi.
Ce nu-i place
Nu vrea să facă pe nimeni să sufere. Este deranjat de mitocănia şi brutalitatea lumii în care trăim şi-şi aminteşte nostalgic de alte timpuri. Este intrigat de lipsa de „personalitate” a librăriilor mari, se simte totodată stingher în mall-urile care se tot înmulţesc. Detestă neglijenţa, cea mai profundă rădăcină a prostiei. Doarme puţin, pentru simplul motiv că somnul este „cel mai scurt drum între viaţă şi moarte”.
Se încarcă comentariile...
