Accident rutier soldat cu două victime. Şoferul vinovat a pierdut controlul direcţiei şi a ajuns cu maşina într-un şanţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 20 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă după ce  a provocat un accident rutier, pe fondul neatenţiei, în urma căruia atât acesta, cât şi un adolescent de 18 ani au fost răniţi.

Pe 27 august, poliţiştii Serviciului Rutier Galaţi au fost sesizaţi, printr-un apel la numărul de urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe D.E. 581, în comuna Munteni, soldat cu rănirea a două persoane.

”Poliţiştii sosiţi la faţa locului au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din comuna Negrileşti, a condus autoturismul pe drumul mai sus menţionat şi, la un moment dat, pe fondul neatenţiei, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea părţii carosabile”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

În urma accidentului, atât conducătorul auto, cât şi un tânăr, de 18 ani, pasager în autoturism, au suferit leziuni, fiind transportaţi la spital, fără a necesita însă internarea. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite