Lia Olguţa Vasilescu, urmărită penal pentru nouă infracţiuni: „Am sesizat CSM în legătură cu modalitatea de instrumentare a dosarului meu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, a revnit ieri în faţa procurorilor DNA la două luni de la reţinerea ei pentru acuzaţii de corupţie.

Lia Olguţa Vasilescu a fost chemată la DNA pentru a i se comunica extinderea cercetărilor în dosarul în care este anchetată. „Cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, desfăşurată în anul 2012, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de candidatul Vasilescu Lia Olguţa, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să facă diverse sponsorizări. În scopul obţinerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influenţa pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic. În cadrul „donaţiilor” estimate la 135.907 euro, care au constat în realizarea de materiale electorale şi susţinerea de spectacole, inculpata Vasilescu Lia Olguţa a primit de la un om de afaceri, ca urmare a exercitării influenţei sale politice, suma de 25.000 euro pentru plata concertului susţinut de un artist străin, bani pe care i-a remis cash (plus încă 25.000 euro, a căror provenienţă nu este stabilită), în preziua concertului din 14.05.2012, unei persoane organizator evenimente. Aceasta din urmă a achitat suma totală de 50.000 euro staff-ului artistului respectiv, conform contractului depus la dosarul cauzei. Prin această activitate, inculpata Vasilescu Lia Olguţa a folosit suma respectivă cunoscând că provine din săvârşirea unei infracţiuni“, se arată în comunicatul emis de DNA.

Lia Olguţa Vasilescu, primarul Oraşului Craiova, a făcut în urmă cu două săptămâni o plangere către Consiliul Superior al Magistraturii referitoare la modul în care au fost audiaţi martorii din dosarul ei. „Am făcut dovada, în instanta care mi-a revocat toate masurile preventive, ca USL a achitat contractul cu artistul Goran Bregovici, prin următoarele documente: contract, factura fiscala şi document bancar. Un alt contract prezentat de unul din martorii denuntatori conţine o suma exorbitanta cu care se putea plăti, eventual, un concert Jon Bon Jovi, niciun caz un concert Bregovici şi nu are legătură cu USL. Declaraţiile martorilor acuzării se bat cap în cap, iar sumele invocate sunt contradictorii.. Declaraţia principalului martor denuntator, om de afaceri, cu care DNA a mers la judecătorul de drepturi şi libertati, contrazice comunicatul DNA de azi. Am sesizat CSM în legătură cu modalitatea de instrumentare a dosarului meu, iar în cazul în care CSM nu va face verificările necesare, voi face public modul abuziv si total ilegal de ancheta din dosarul meu. Chemarea mea în campanie electorala, cu doar câteva zile înainte de alegeri, fără a fi fapte noi în dosar, este o încercare clara de a deturna voinţa electoratului craiovean“, a scris edilul oraşului pe pagina personală de Facebook.   

Procurorii DNA au mai stabilit că în anul 2014 inculpata Lia Olguţa Vasilescu a pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova, pentru şi printr-o asociaţie non profit, cu titlu de mită, mai multe sume de bani, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

„Referitor la sumele de bani pretinse şi primite de inculpata Vasilescu Lia Olguţa cu ajutorul inculpaţilor Radu Preda şi Elena Daniela Popescu, din probele administrate a rezultat că inculpata Elena Daniela Popescu, preşedinte al asociaţiei, în cunoştinţă de cauză, la instigarea inculpatului Radu Preda, care, de asemenea, cunoştea provenienţa şi modul real de obţinere a sumelor de bani intrate în contul asociaţiei cu titlu de sponsorizări, a acceptat încheierea a trei contracte de sponsorizare, iar ulterior a dispus transferul sumei de 316.471 lei, în luna iunie 2014, din contul asociaţiei în contul unei societăţi comerciale, în scopul disimulării adevăratei naturi a provenienţei acesteia, cunoscând că provine din săvârşirea infracţiunii de luare de mită“, se mai arată în comunicatul DNA.

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii: 

Lia Olguţa Vasilescu , primar al municipiului Craiova, sub aspectul săvârşirii unei noi infracţiuni de spălare a banilor, 

Radu Cosmin Preda, administratorul public al Craiovei, sub aspectul săvârşirii unei noi infracţiuni de instigare la spălare de bani, 

Elena Daniela Popesu, reprezentant al unei asociaţii non profit, sub aspectul săvârşirii unei noi infracţiuni de spălare a banilor. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite