Preşedintele unui cunoscut grup de cercetare istorică de pe lângă Comisia Europeană va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UBB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Wilfried Loth  FOTO: wn.de
Wilfried Loth  FOTO: wn.de

Universitatea Babeş-Bolyai organizează săptămâna aceasta a doua ceremonie de acordare a unui titlu de Doctor Honoris Causa. După cea de luni, în onoarea scriitorului peruan Mario Vargas Llosa, care a luat Premiul Nobel în 2010, vineri, 23 mai, titlul i se va conferi istoricului german Wilfried Loth.

Ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Wilfried Loth, de la Universitatea Duisburg-Essen din Germania, va începe de la ora 11.00, în Aula Magna.
Titlul va fi acordat în urma propunerii formulate de reprezentanţii Facultăţii de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.Laudatio va fi prezentat de prof. univ. dr. Nicolae Păun, decanul Facultăţii de Studii Europene.

Wilfried Loth s-a născut în anul 1948 la Wadern, fosta regiune Saarland din Germania, unde şi-a realizat şi studiile, inclusiv cele universitare în filologie germană, istorie şi pedagogie. În anul 1974 i s-a acordat titlul de doctor în ştiinţe istorice, şi şi-a început cariera ca asistent de cercetare în acest domeniu.
Din 1984 a devenit profesor de ştiinţe politice la Universitatea Liberă din Berlin, iar din 1985 profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Münster.
De-a lungul carierei didactice a devenit şi profesor de istorie modernă şi contemporană la Universitatea din Essen, unde conduce astăzi o prestigioasă catedră Jean Monnet.

Loth deţine preşedinţia unuia dintre cele mai cunoscute grupuri de cercetare ale istoricilor de pe lângă Comisia Europeană.

Vă mai recomandăm:

FOTO VIDEO Mario Vargas Llosa a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UBB: „Sunt foarte onorat. Voi face tot ce îmi stă în puţinţă să nu îi dezamăgesc pe cei care mi-au acordat titlul“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite