Seară spaniolă cu vin ce calitate şi brânzeturi fine la Castelul Bran
0
Castelul Bran va găzdui sâmbătă un spectacol inedit de muzică spaniolă, putând fi ascultate creaţii ale compozitorilor Fernando Sor, Georges Bizet, Manuel de Falla, precum şi câteva dintre cele mai cunoscute piese pentru chitară solo aparţinând compozitorului Francesco Terrega.
În seara zilei de 24 august, începând cu ora 20.30, în curtea interioară a castelului, mezzosoprana Claudia Codreanu şi chitaristul Costin Soare vă invită la o plimbare prin grădina spaniolă, care va cuprinde şi interpretarea a nouă cântece ce însufleţesc poemele descrise de Frederico Garcia Lorca. Spectacolul va fi structurat în două părţi, în pauză spectatorii fiind invitaţi la degustare de vin, acompaniat de brânzeturi fine. Vor fi disponibile 30 de bilete, preţul unuia fiind de 30 de lei.