Violeta Tapai, consilier şcolar care ascultă problemele elevilor

  Profesorul consilier este prietena copiilor, care vin în cabinetul ei ori de câte ori au de povestit o întâmplare din viaţa lor.

  Încrederea oferită şcolarilor este atuul principal al învăţătoarei. Pasiunea pentru psihologie a moştenit-o de la tatăl său, care a fost tot consilier şcolar, dar şi de la mama sa, care a profesat ca educatoare. „Tatăl meu a lucrat ani de zile într-un laborator de orientare şcolară şi profesională, înainte de “89. La un moment dat, cabinetul tatălui meu era la şcoala «Ştefan cel Mare», iar eu era învăţătoare acolo. Mergeam tot timpul la el pentru cărţi sau pentru sfaturi. Am avut foarte multe de învăţat de la el, plus că am moştenit o bibliotecă extraordinară de la acesta, sunt cărţi nepreţuite acolo. Şi mama mea a fost educatoare, deci era previzibil ca eu să urmez o carieră în învăţământ”, ne-a spus Violeta Tapai. Deşi iniţial, a fost angajată învăţătoare la Şcoala Ştefan cel Mare, după ce a terminat facultatea şi-a dorit să lucreze într-un cabinet şcolar. „După 1990, cabinetele de orientare şcolară şi profesională au rămas undeva suspendate, dar după cinci-şase ani, prin diferite judeţe a început să se redeschidă. Eu am ajuns în domeniul acesta în 1997, prin detaşare la Centrul de Asistenţă Pedagogică din cadrul ISJ. La vremea aceea erau puţine cabinete, la Turnu Măgurele, Alexandria şi Videle, dar nu aveau specialişti în domeniu, majoritatea fiind suplinitori”, a mai spus psihologul şcolar.  

  A pus bazele cabinetului de la Şcoala 2
În urmă cu şase ani, sprijinită conducerea şcolii şi de profesorii de la „Mihai Viteazul” a deschis primul cabinet. „Am găsit un spaţiu şi ajutată de colegii mei, am reuşit să facem acest cabinet. Cred că nu este un loc care să mi se portrivească mai mult”, mai spunea consilierul. Femeia povesteşte că la început existau prejudecăţi şi consilierul era văzut ca un psihiatru. „Era o percepţie total greşită, aici facem consiliere educaţională. Nu este un cabinet clinic, nu se pun diagnostice. Eu cred că i-am convins pe oameni prin rezultatele pe care le-am avut”, a adăugat Violeta Tapai. Consilierul consideră că cea mai mare problemă a şcolarilor este dependenţa de calculator şi de televizor. „Cu această ocazie aş vrea chiar să trag un semnal de alarmă asupra acestei probleme. Timpul petrecut în exces în faţa computerului şi a televizorului crează dependenţă. Eu cred şi le spun părinţilor că televizorul şi calculatorul nu are ce să caute în camera copilului. Dacă tu îi pui tentaţia în cameră, nu ai cum să îi faci un program. Intenţionez chiar că dezvolt această idee într-o lucrare care să îi ajute pe părinţi. Nu trebuie nici să transformăm calculatorul din «prieten» în duşman”, a mai spus psihologul şcolar. Cuvântul cheie după care se ghidează consilierul este îndrederea. „Dacă oferi îndredere, lucrurile nu pot merge decât în direcţia pe care tu o vrei. Încrederea şi iubirea sunt esenţiale”, mai spunea femeia. Pragul cabinetului este trecut şi de părinţi. „Mai vin şi părinţi, dar din păcate când ajung în situaţii critice. Vremurile pe care le trăim ridică probleme deosebite. Cel mai des întâlnesc problema serviciului care îi solicită foarte mult pe părinţi. Timpul petrecut acasă nu mai este de calitate. Trebuie să ai disponibilitatea de a sta de vorbă cu copiii, de a-i asculta, de a-i învăţa să-şi rezolve problemele singuri”, a adăugat consilierul.

PROFIL
Născută: 18 iunie 1962, în Alexandria
Studii: Facultatea de Filosofie, Istorie, Universitatea Bucureşti, master în consiliere educaţională
Familia: căsătorită, un copil

ÎNTREBĂRI
Care a fost cea mai mare satisfacţie în această meserie?
„N-aş putea să spun că am avut o mare satisfacţie. Eu am în fiecare zi o mică-mare satisfacţie. Poate că satisfacţia cea mai mare este să vezi copilul fericit, mai mulţumit cu el”
Revenind la dependenţa de calculator, au şi părinţii partea lor de vină?
„Da. Lipsa de precauţie şi încrederea oarbă în tehnică a părinţilor sunt două cauze determinante. Eu nu zic să le interzicem total acest lucru, dar să le facem un program”

Ce-i place
„Îmi place familia mea, îmi oferă linişte şi multă bucurie. De asemenea, îmi place să pictez, îmi place lumea culorilor, a formelor şi să îmi pun imaginaţia în valoare”

Ce nu-i place
„Nu-mi place postura în care ne situează sistemului de învăţământ, atât pe noi dascălii, cât şi pe elevi. O problemă ar fi că nu se ţinea seama de particularităţile de vârstă ale copilului. Informaţia depăşeşte capacitatea elevului de a o asimila simplu şi cu plăcere”