Primii arestaţi la domiciliu: doi dintre membri grupării Simota au scăpat de Penitenciarul Aiud, dar nu au voie să părăsească locuinţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat în premieră la nivel naţional primele decizii privind arestul la domiciliu. Doi membri ai grupării infracţionale conduse de omul de afaceri Alin Simota din Petroşani vor sta acasă în perioada restrictivă de două luni impusă de instanţa de judecată.

Cei doi inculpaţi sunt Moldovan Ioan Petru, de 31 de ani, din Orăştie şi Muntean Florin Ioan, de 40 de ani, din Deva, aflaţi în arest preventiv şi încarceraţi, până joi în Penitenciarul Aiud. Florin Muntean este acuzat de o infracţiune de vătămare corporală gravă, în timp ce Petru Molodvan a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de vătămare corporală gravă şi aderare la grup infracţional organizat. Măsura înlocuirii arestului preventiv cu cel la domiciliu a fost decisă marţi de instanţă. Procurorii au avut la dispoziţie 48 de ore pentru contestarea deciziei. În absenţa unei contestaţii, inculpaţii au părăsit penitenciarul în cursul zilei de joi. Înaintea expirării termenului, magistraţii Curţii de Apel vor decide, în cadrul unei şedinţe, dacă se va menţine această măsură în cazul celor doi, sau ea va fi înlocuită cu una mai uşoară sau chiar cu întoarcerea în penitenciarul Aiud.

”Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu în ce-i priveşte pe inculpaţii Moldovan Ioan Petru, Muntean Florin Ioan, constând în obligaţia impusă inculpaţilor de a nu părăsi imobilele la care locuiesc, fără permisiunea instanţei. Potrivit art. 221 alin. 2 N.C.p.p. pe durata arestului la domiciliu inculpaţii au următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de cercetare penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martori ori experţi, precum şi alte persoane stabilite de instanţă. Pe durata măsurii inculpatul poate părăsi imobilul prevăzut al alin 1 pentru prezentarea în faţa organelor judiciare la chemarea acestora. Atenţionează inculpaţii cu privire la prevederile art. 221 alin. 4 ?i alin. 11 N.C.p.p. Desemnează cu verificarea periodică a respectării măsurilor şi a obligaţiilor de către inculpaţi: – Poliţia Mun. Orăştie, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Moldovan Ioan Petru, – Poliţia Mun. Deva, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Muntean Florin Ioan. Dispune eliberarea inculpaţilor Moldovan Ioan Petru şi Muntean Florin Ioan din Penitenciarul Aiud în vederea executării măsurii preventive a arestului la domiciliu, după rămânerea definitivă a prezentei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în minuta decizei pronunţate în şedinţa publică a Curţii de Apel Alba Iulia din data de 4 februarie 2014.

Şi ceilalţi patru inculpaţi din dosar, aflaţi în arest preventiv, au ajuns în atenţia magistraţilor în ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă. În cazul lor, instanţa a respins înlocuirea măsurii arestului preventiv. Alin Simota şi Cristian Litera au contestat decizia judecătorilor, motiv pentru care dosarul va ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Gheorge Bota şi Mihăiţă Varodi au acceptat decizia instanţei şi nu au contestat-o.

Cei 14 inculpaţi trimişi în judecată sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui  grup infracţional organizat, lipsire de libertate, şantaj în formă continuată, cămătărie în formă continuată, trafic de persoane în formă continuată, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fals în declaraţii în formă continuată, instigare la vătămare corporală gravă. Pe lângă omul de afaceri Alin Simota (fost vicepreşedinte al PNL Hunedoara) şi fostul bodyguard al acestuia, Constantin Litera, au mai fost trimişi în judecată: Litera Simina Mirela, soţia lui Cosntantin Litera, Moldovan Ioan Petru, Varodi Mihăiţă Mircea, Muntean Florin Ioan, Bota Gheorghe, Mihai Eminovici Ciobanu, Florin Voicu Micluţa, Penciuc Cătălin, Avram Zorin, Toma Cornelius Silvan, Anghelina Claudiu Alin şi Dincă Daniel.   

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, inculpaţii, în perioada anilor 2006 - 2012, au constituit un grup infracţional organizat, specializat în comiterea unor infracţiuni de şantaj şi fapte de violenţă. Gruparea a acţionat în principal pe raza judeţului Hunedoara, unii dintre inculpaţi fiind prosperi oameni de afaceri din Valea Jiului, administrând societăţi comerciale şi finanţând activitatea unui club de fotbal, ai cărui jucători au fost şantajaţi pentru a renunţa la drepturile financiare pe care le aveau asupra clubului. Practic, inculpaţii îi obligau pe jucători să semneze convenţii nereale prin care se reziliau de comun acord contractele dintre clubul din Petroşani şi aceştia, părţile nemaiavând pretenţii una faţă de cealaltă începând cu data convenţiei de reziliere.

Grupul organizat era structurat în paliere de comandă şi execuţie, specializat în şantaje, sechestrări de persoane, „bătăi la comandă” (cele 16 persoane vătămate având nevoie de 60 - 100 zile îngrijiri medicale), cămătărie, iar activităţile acestuia au fost favorizate şi de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IPJ Hunedoara. Începând cu anul 2008, membrii grupării au fost implicaţi şi în comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune în dauna unor firme de asigurări, fiind îndrumaţi în acest sens de complici angajaţi în sistem. Prejudiciul creat astfel a fost de 400.000 ron şi 100.000 euro, în cauză fiind dispuse măsuri asiguratorii.

Închisoare cu suspendare la Judecătoria Sebeş pentru un fals notar din Prahova care a înşelat peste 150 de oameni

Victimele bărbatului din Alba Iulia, arestat pentru pornografie infantilă, sunt doi copii cu părinţii la închisoare. Care sunt acuzaţiile DIICOT

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite