Marea Criză din 1929-1933 în presa românească a vremii: „Statul cheltuieşte banul public în dezmăţ!“

Citiţi în numărul din luna iunie al revistei „Historia“ cum a reflectat presa românească Marea Criză din perioada 1929-1933. Ziarele „arondate“ orientărilor politice tradiţionale atacau partidele adverse şi pe liderii acestora. Presa apropiată regelui critica bazele democraţiei şi cerea un regim de „mână forte“.

Marele Război (1914-1918) luase sfârşit de peste zece ani. Urmele lăsate în Europa erau greu de acoperit, iar timpul scurs de la sfârşitul luptelor fusese insuficient pentru cicatrizarea rănilor economice şi sociale chiar şi în cazul ţărilor dezvoltate, darămite în situaţia unei economii tributare pământului, aşa cum era economia românească. Recensământul din 1930 demonstra că doar 10,2% din populaţia ţării era ocupată în industrie, iar 78,2% în agricultură, relatează revista „Historia“

Mai citeşte şi:

Criza de încredere a economiei

Romania resimte din plin recesiunea, aproape 500 de unităţi industriale dau faliment aruncând în şomaj peste 55.000 de muncitori, iar producţia industrială scade cu circa 28,4 miliarde lei. Prăbuşirea preţurilor produselor agricole are ca urmare directă reducerea veniturilor statului şi a cheltuielilor bugetare.

România intră într-o cursă a deficitelor bugetare cronice, agravate de politica guvernării ţărăniste, de permanenta supraevaluare a veniturilor şi de insuficienta comprimare a cheltuielilor. La asta se adaugă efortul susţinut pentru plata datoriei externe, care nu a încetat să crească, din pricina împrumuturilor contractate în 1929 şi 1930.

Presa critica mai ales împrumuturile de stabilizare, învinuind guvernarea ţărănistă de „înfeudare" a ţării: „Împotriva împrumutului (a doua tranşă a împrumutului de stabilizare) urmărit de guvern şi oferit de Franţa se duce în presă, de mai bine de o lună, o campanie vie, inspirată de Aristide Blank, prietenul şi consilierul economic al regelui. Ziarele lui Blank, «Adevărul» şi «Dimineaţa», dar mai ales «Cuvântul», oficiosul ritmului nou, susţin această campanie cu înverşunare...", nota Grigore Gafencu în 3 ianuarie 1931.

Şi tăieri de salarii, şi creşteri de taxe

Odată cu 1931 vin si primele curbe de sacrificiu (reducere a salariilor cu aproape 10%), urmate în septembrie 1932 de a doua „curbă de sacrificiu", iar în februarie 1933, de o a treia.

Potrivit statisticilor oficiale, indicele general al salariului nominal a scăzut în perioada 1929-1933 la 63,06%; în schimb sporesc birurile: taxele de consumaţie au crescut, impozitul pe salarii a crescut. Niciodată şomajul nu a prezentat aspecte mai tragice decât în aceste vremuri, înrăutăţind starea materială a majorităţii populaţiei.

„-Vrei să-ţi achit pensia în mandat poştal sau în cec de bancă?
-Ba eu aş vrea să mi-o achitaţi în bani!” (caricatură din „Adevărul”, 1930)

„Tribuna" din 14 ianuarie 1933 nota: „Când statul este astăzi cel mai mare consumator al veniturilor economiei naţionale, când statul cheltuieşte cu frenezie - aş putea spune cu dezmăţ - banul contribuabililor, greu plătit şi mai greu muncit, când bugetele cresc de la an la an cu miliarde, fără ca banul public să meargă la progresul obştesc, mai poate fi îndoială că statul este unul din autorii care au declanşat criza actuală?.... Statul, prin bugetul lui enorm, soarbe anual toată vlaga ţării..."

„În fiecare zi se sinucide un pensionar..."

În articolele din „Universul", Constantin Bacalbaşa caracteriza guvernarea naţional-ţărănistă şi accentua dimensiunile dramei pe care o traversa ţara:

„Ora decăderii - Ministrul de finanţe al României mari aleargă acum cu pălăria în mână ca să cerşească iertarea străinilor, iar străinii toţi, şi cei din Franţa, şi cei din Germania, şi cei din Anglia, şi cei din Belgia, şi cei din Italia îi întorc spatele... În toate zilele primim plângeri care au accentele deznădejdii. În fiecare zi se sinucide un pensionar care nu mai are ce mânca; în fiecare zi scrisorile anunţă că birnicii refuză să mai plătească dările; în fiecare zi, din diverse puncte ale ţării, plutonierii reangajaţi în jandarmerie ne povestesc lucruri pe care mă abţin a le povesti. Ei bine, către care prăpastie este împinsă ţara? Astăzi mai curg încă lacrimile, dar mâine, când ochii vor seca, ce va mai curge?" (23 octombrie 1933).

Acuze

„Ţara a fost lăsată la discreţia unui partid care a adus-o în halul în care o vedem: înăuntru, mizeria încuibată în aproape toate vetrele; în afară, înstrăinarea tuturor simpatiilor, pierderea vechilor prietenii care legau România de popoarele civilizate şi reputaţia unui popor de neclintit" (articolul „În jurul hoitului", „Universul", 7 octombrie 1933)

„Regele, exponentul real al dorinţei noastre..."

Presa apropiată regelui a acţionat pentru pregătirea opiniei publice în favoarea unui regim de autoritate, criticând neputinţa partidelor politice de a gestiona situaţiile de criză.

Nichifor Crainic, unul dintre creatorii de opinie din România anilor '30, cerea o transformare revoluţionară a societăţii: „România are nevoie de o curăţire radicală". Astfel, se crea la nivelul opiniei publice ideea necesităţii preluării întregii puteri de către rege: „Tronând la înălţime, el (Regele, n.red.) este simbolul tinerei generaţii, exponentul real şi maiestuos al dorinţei noastre de a avea o ţară nouă şi mai bună" („Calendarul", 30 ianuarie 1932).

La rândul lui, „Universul" ataca violent parlamentarismul: „... dictatura îngrozeşte pe oricine, deoarece rezultatele ei sunt cunoscute din trecut. Dar, în locul unei false practici constituţionale sub care trăim de câţiva ani şi în spatele căreia se ascunde o stupidă dictatură mascată, preferăm o dictatură făţişă şi un dictator conştient de responsabilitatea sa" (20 aprilie 1932).