„Misiune îndeplinită“. Imaginea emoţionantă în care câinele fostului preşedinte George H. W. Bush stă lângă sicriul stăpânului său a devenit virală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caine Sully Bush EPA EFE

O imagine emoţionantă surprinsă lângă sicriul fostului preşedinte american George H. W. Bush, care s-a stins din viaţă vineri, la vârsta de 94 de ani, a devenit virală pe reţelele de socializare.

Labradorul Sully, câinele de asistenţă al fostului lider de la Casa Albă, este surprins stând abătut lângă sicriul stăpânului său, pe care pare să nu vrea să-l părăsească.

Imaginea, care a fost postată pe reţeaua Twitter de purtătorul de cuvânt al fostului preşedinte Jim McGrath sub titlul „Misiune îndeplinită“, s-a răspândit rapid în social media, notează presa americană.

Labradorul golden Sully a fost special antrenat pentru a-l ajuta pe stăpânul său care se deplasa cu dificultate din cauza bolii Parkinson de care suferea şi i-a fost alături acestuia din vară, după ce fosta primă doamnă Barbara Bush a murit la începutul anului.

Botezat după fostul pilot de linie Chesley „Sully“ Sullenberger, care a devenit faimos după ce, în 2009, a reuşit să piloteze un avion cu probleme astfel încât aeronava a aterizat de urgenţă pe râul Hudson, salvând astfel vieţile celor 155 de pasageri, credinciosul patruped s-a integrat rapid în noua sa familie. 

Însă, după Sărbători, el va ajunge la Centrul Naţional Militar Medical Walter Reed, unde va ajuta alţi veterani, după cum a anunţat într-o postare pe Instagram fostul preşedinte George W. Bush, fiul lui George H. W. Bush.

„Chiar dacă familia noastră îi va simţi lipsa acestui câine, suntem liniştiţi să ştim că va aduce aceeaşi bucurie în noua sa casă“, a scris George W. Bush.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite