Politico: Putin i-a prezentat lui Trump o listă de subiecte pentru summitul de la Helsinki, printre care şi controlul asupra armelor nucleare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a prezentat omologului său american, Donald Trump, o serie de subiecte pentru negocieri în timpul summit-ului de la Helsinki, inclusiv noi discuţii despre controlul armelor nucleare şi interzicerea armelor în spaţiu, conform unui document rus obţinut de Politico.

Putin s-a arătat interesat de extinderea unor tratate nucleare din mandatul lui Obama şi de a impune noi restricţii privind armamanetul dar şi de a nu se plasa arme în spaţiu.

Putin a declarat în timpul conferinţei de presă de după summit: „Le-am transmis colegilor americani o serie de sugestii specifice”.

„În timpul întâlnirii istorice dintre preşedintele Trump şi preşedintele Putin, cei doi lideri au discutat mai multe subiecte, printre care şi arsenalele noastre nucleare, care combinate înseamnă aproximativ 90% din totalul armelor nucleare din lume”, a declarat Garret Marquis, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională.

Documentul arată zonele în care SUA şi Rusia pot colabora pentru a reduce pericolul nuclear şi a recrea încrederea pierdută.

Conform documentului, primul pas în acest sens reprezintă extinderea cu cinci ani a Tratatului New START, care expiră în 2021 şi a fost semnat de Putin şi Barack Obama în 2010 şi aprobat de Duma de Stat a Rusiei şi Senatul american. Cele două părţi au căzut de acord ca fiecare ţară să aibă maxim 1.500 de focoase nucleare plasate pe rachete de sol şi în submarine. De asemenea, tratatul permite un set de inspecţii regulate.

De asemenea, în document se vorbeşte despre un potenţial tratat care ar interzice ambelor ţări să plaseze arme pe orbita Pământului.

În plus, este ridicată şi problema privind tensiunile ridicate din Europa de Est şi se propune ca Washingtonul şi Moscova „să ia măsuri pentru a preveni incidente în timpul activităţilor militare în Europa, precum şi pentru a creşte încrederea şi transparenţa în domeniul militar”.

Ruşii propun şi consultări pentru „stabilitatea strategică”, conduse de secretarii de stat adjunct şi miniştrii adjuncţi de externe. Este recomandat şi un dialog 2+2, între secretarii de stat şi cei ai apărării, precum şi întâlniri între conducătorii forţelor armate ale celor două ţări.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite