Macron încheie contracte în valoare de peste zece miliarde de euro în Qatar

Macron încheie contracte în valoare de peste zece miliarde de euro în Qatar

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei Foto: EPA

Qatarul a semnat joi contracte în valoare de peste zece miliarde de euro în vederea achiziţionării a cel puţin 12 avioane de luptă de tip Rafale şi a 50 de avioane de tip Airbus A321, în cadrul unei vizite a preşedintelui francez Emmanuel Macron la Doha, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceste contracte, semnate în prezenţa lui Macron de către emirul Qatarului şeicul Tamim ben Hamad al-Thani, includ de asemenea concesionarea metroului din Doha şi a tramvaiului de la Lusail, încredinţate unui consorţiu SNCF/RATP.
 
Achiziţionarea celor 50 de avioane de tip Airbus A321 reprezintă un contract în valoare de 5,5 miliarde de euro, a precizat Elysée.
 
Contractul de exploatare şi întreţinere a metroului de la Doha şi a tramvaiului de la Lusail atinge trei miliarde de euro, a precizat Guillaume Pepy, preşedintele direcţiunii SNCF, iar achiziţionarea celor 12 Rafale va repreznta 1,1 miliarde de euro potrivit Elysée.
 
Qatarul a achiziţionat deja 24 de avioane de tip Rafale în 2015, în valoare de 6,3 miliarde de euro.
 
Qatarul a semnat de asemenea o scrisoare de intenţie în vederea furnizării a 490 de vehicule blindate de tip VBCI de la francezii de la Nexter, un potenţial contract în valoare de 1,5 miliarde de euro, a anunţat Palatul Elysée.
 
Autorităţile din Qatar au semnat de asemenea un contract de depoluare a lagunelor Al Karaana cu grupul Suez, estimat la aproximativ 100 de milioane de euro.
 
Cele două ţări au semnat totodată mai multe acorduri strategice, inclusiv o ”declaraţie de intenţie cu privire la cooperarea bilaterală în domeniul luptei împotriva terorismului, a finanţării terorismului şi a radicalizării”.
 
Semnând asemenea acorduri cu Franţa, Qatarul caută, de asemenea, să arate că nu mai este izolat pe scena internaţională, în contextul în care îi înfruntă, într-o gravă criză, pe unii dintre vecinii săi arabi.
 
La 5 iunie, Arabia Saudită, Bahrainul, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Egiptul şi-au întrerupt relaţiile diplomatice cu Qatarul, pe care l-au acuzat că susţine grupări ”teroriste” şi că se apropie de Iran.
 
Doha respinge aceste acuzaţii şi denunţă o tentativă de ”plasare sub tutelă” a unui ”cvartet” arab.
citeste totul despre: