Nigel Farage, liderul UKIP: „Am o problemă masivă cu România”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nigel Farage a fost numit în repetate rânduri rasist.
Nigel Farage a fost numit în repetate rânduri rasist.

Nigel Farage, liderul partidului eurosceptic care a ieşit pe primul loc în Marea Britanie la europarlamentarele de duminică, a fost deseori acuzat că este rasist, vizându-i în special pe români. După ce a declarat, săptămâna trecută, că ar avea „o problemă dacă o familie de români s-ar muta lângă el”, europarlamentarul aflat acum la al doilea mandat spune că are o problemă „masivă” cu întreaga Românie.

Liderul Partidului Independenţei din Regatul Unit (UKIP) a declarat astăzi pentru CNBC că are „o problemă masivă” cu România. „Nu am o problemă cu românii. Am o problemă masivă cu România”, a spus Farage, care a câştigat datorită promisiunii de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană şi care, de mai bine de un an, îşi construieşte platforma pe baza acuzaţiilor rasiste la adresa românilor şi bulgarilor. 

Duminică, UKIP a ieşit pe primul loc în preferinţele britanicilor, cu 27,5% din voturile exprimate. A fost pentru prima dată când, la un scrutin naţional, un alt partid decât cele două tradiţionale - Conservatorii şi Laburştii - iese pe primul loc. 

Farage a declarat acum pentru CNBC că „bande infracţionale cunoscute” din România se îndreaptă către Marea Britanie, unde guvernanţii sunt obligaţi să le primească din cauza regulilor UE privind libera circulaţie pentru oameni, bunuri şi servicii. 

„Unele dintre aceste ţări ex-comuniste nu au finalizat tranziţia către democraţie vestică deplină. Au minorităţile lor, care sunt discriminate în moduri într-adevăr şocante, iar grupările infracţionale organizate au ţări precum România sub control”, a spus Farage. 

„Noi, ca membri UE, nu putem opri grupările infracţionale cunoscute la graniţe”, a adăugat liderul UKIP. 

Făcând un joc de cuvinte din denumirea sa abreviată (UKIP este şi citirea fonetică a cuvintelor „You keep” - tu păstrezi, en.), acest partid de extremă dreapta este cel care a susţinut că, de la 1 ianuarie, 29 de milioane de români şi bulgari vor veni în Anglia, şi a împărţit fluturaşii pe care era imprimată o fotografie a fostului premier Victor Ciorbea, alături de mesajul: „Toţi românii arată aşa”. 

În nenumărate rânduri, liderii UKIP au susţinut că românii ridică rata infracţionalităţii din Marea Britanie, că fură locurile de muncă ale populaţiei autohtone şi că fraudează sistemul de ajutoare sociale pentru care statul britanic este cunoscut. 

La alegerile europarlamentare de duminică, UKIP a primit cele mai multe voturi din partea britanicilor, câştigând 24 de mandate în Parlamentul European.

DOCUMENTAR Adevărul despre românii din Marea Britanie

[<a href="//storify.com/elenadumitru22/romani-in-uk" target="_blank">View the story "romani in uk" on Storify</a>]

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite