FOTO VIDEO Prinţul George a fost botezat cu apă din râul Iordan. A avut şapte naşi şi o ţinută de 172 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Printul George, în braţele părinţilor la botez FOTO Reuters
Printul George, în braţele părinţilor la botez FOTO Reuters

Micul prinţ George a avut nu mai puţin de şapte naşi de botez în timpul ceremoniei regale care s-a desfăşurat miercuri la capela Palatului St James din Londra. Urmând tradiţia Casei de Windsor, botezul prinţului George a fost un eveniment restrâns, celebrat doar cu apropiaţi ai familiei.

După cum cere tradiţia, apa din cristelniţa de argint, decorată cu nuferi, a fost adusă din râul Iordan.

Verişoara prinţului William, renumita Zara Phillips, este singura membră a familiei regale care va fi naşă, alături de alţi şase prieteni şi apropiaţi ai cuplului ducilor de Cambridge.

Nasii printului George

Printre naşii viitorului moştenitor al tronului britanic se află cea mai bună prietenă a Ducesei, Emilia Jardine-Paterson, precum şi Julia Samuel, una dintre cele mai apropiate amice ale prinţesei Diana. 

Nasii printului George

Prinţul George îi va avea ca naşi şi pe câţiva prieteni ai tatălui său, printre care Secretarul personal al Prinţilor William şi Harry, Jamie Lowther-Pinkerton, dar şi Hugh Grosvenor, în vârstă de 22 de ani, fiul unuia dintre cei mai bogaţi aristrocraţi din Marea Britanie, Ducele de Westminster.

Nasii printului George

Cei şapte naşi au fost anunţaţi în această după-amiază, demonstrând că William şi Kate au renunţat la tradiţia de a alege feţe regale şi demnitari străini pentru creştinarea fiului lor.

Suverana britanică, în vârstă de 87 de ani, şi soţul ei, prinţul Philip, în vârstă de 92 de ani, străbunicii prinţului George, vor fi prezenţi la această ceremonie intimă, la fel ca şi prinţul Charles, bunicul pe linie paternă, soţia acestuia, Camilla, şi prinţul Harry.

Bunicii pe linie maternă, Carole şi Michael Middleton, se vor afla şi ei în rândul invitaţilor, la fel ca fratele şi sora ducesei de Cambridge, James şi Pippa Middleton.

Vestimentaţia respectă tradiţia

Prinţul George va fi botezat într-o ţinută din dantelă ivoire, foarte delicată, care reprezintă o replică a rochiţei purtate în urmă cu 172 de ani de primul născut al Reginei Victoria.

Ţinuta este realizată dintr-o dantelă deosebită de Honiton şi din satin alb, un model purtat de fiecare bebeluş regal din monarhia britanică începând cu 1841.

Până în 2004, moştenitori regali erau în mod tradiţional botezaţi în aceeaşi ţinută purtată de cea mai mare fiică a Reginei Victoria la botezul său în 1841, şi folosită generaţie după generaţie la toate evenimentele de acest gen. Tatăl Reginei Elisabeta, Rege George, a fost botezat în rochiţa de dantelă, Prinţul Charles, William, Harry, iar ultimul copil a fost Lady Louise Mountbatten-Windsor, în 2004.

FOTO Reuters

Printul William - Printul George -  catherine - botez regal FOTO Reuters

Cadoul inedit

Viitorul moştenitor al tronului a primit un cadoul special din România. Contele Kalnoky a anunţat că îi va dărui o pajişte cu flori sălbatice în inima Transilvaniei. Îndrăgostit de natură, contele speră să atragă astfel atenţia lumii întregi asupra speciilor rare de flori sălbatice care cresc pe dealurile României. Darul va fi, cu siguranţă, şi pe placul prinţului Charles, bunicul micului prinţ, a cărui pasiune pentru Transilvania este deja renumită.

Prinţul George, botezat cu apă din râul Iordan. A avut şapte naşi şi o ţinută de 172 de ani

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite