Israelul protestează faţă de posibila ridicare a sancţiunilor impuse Iranului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a denunţat sâmbătă posibila ridicare a sancţiunilor impuse Iranuluirelatează AFP, citată de Agerpres. Declaraţia acestuia vine în contextul în care marile puteri şi Teheranul ar putea ajunge marţi la un acord asupra programului nuclear.

„Imediat după ridicarea sancţiunilor, zeci, chiar sute de miliarde de dolari se vor revărsa în economia iraniană. Nu va exista posibilitatea de a mai da înapoi”, a afirmat biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu într-un comunicat. „Maşina teroristă iraniană care funcţionează în lumea întreagă nu va face decât să se întărească. Iranul este ţara cea mai periculoasă din lumea întreagă şi cu mult mai periculoasă decât Statul Islamic”, se mai precizează în comunicat.

Netanyahu a atras atenţia asupra faptului că „Iranul nu trebuie lăsat să se doteze cu arma cea mai periculoasă din lume şi să umple buzunarele terorismului. Cu cât trece mai mult timp, cu atât marile puteri fac concesii Iranului”.

După luni de intense negocieri, marile puteri din Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) şi Republica Islamică au intrat sâmbătă în ultima linie dreaptă înainte de un posibil acord istoric care să fie încheiat cel mai târziu marţi. Un progres decisiv în negocieri se lasă în continuare aşteptat, în cea de-a opta zi a reuniunii finale deşi există semnale timide care dau de înţeles că un rezultat pozitiv este, totuşi, aproape.

Teheranul a dezminţit constant că a dorit ori doreşte să se doteze cu un arsenal militar nuclear, iar negocierile trebuie să ducă la un acord care să garanteze că programul nuclear iranian nu are scopuri militare. În schimb, sancţiunilor internaţionale care sufocă economia Republicii Islamice vor fi ridicate.

Israelul este considerat ca singura putere nucleară din Orientul Mijlociu şi nu a semnat Tratatul de neproliferare a armelor nucleare.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite