Salariile liderilor lumii, în creştere
0Politicienii şi-au făcut un obicei din a-şi mări veniturile, imediat ce ajung la putere Premierul din Singapore, Lee Hsien Loong, este cel mai bine plătit politician din lume. El
Politicienii şi-au făcut un obicei din a-şi mări veniturile, imediat ce ajung la putere
Premierul din Singapore, Lee Hsien Loong, este cel mai bine plătit politician din lume. El câştigă anual aproximativ 2,05 milioane dolari (1,6 milioane de euro).
Lee Hsien Loong şi-a mărit salariul cu 25% de la începutul acestui an, declanşând un adevărat scandal în Singapore.
Tatăl său, Lee Kuan Yew, care ocupă postul de ministru-mentor, le-a explicat parlamentarilor că premierul merită o leafă atât de mare, deoarece Singapore este o ţară mică, în care sunt foarte puţini oameni valoroşi.
Explicaţia nu a convins pe nimeni, astfel încât Lee Hsien Loong a fost nevoit să promită că va direcţiona o parte din venituri către organizaţiile caritabile. Al doilea în top, premierul irlandez Brian Cowen, culege roadele predecesorului său, Bertie Ahern.
În urmă cu doi ani, Parlamentul de la Dublin a aprobat creşterea salarială solicitată de membrii cabinetului, dar aplicarea deciziei a fost amânată cu un an. Ahern a demisionat în luna mai a acestui an, beneficiind doar câteva luni de salariul mărit.
Cel mai puternic lider al planetei, George W. Bush, câştigă anual 400.000 de dolari (240.000 de euro). În 1999, Bill Clinton a decis să dubleze salariul preşedinţilor americani, "îngheţat" din 1969, la 200.000 de dolari. Cum legislaţia americană nu permite unui şef al statului să îşi mărească leafa, beneficiarul a fost actualul lider de la Casa Albă.
După ce a mai adăugat 100.000 de dolari la veniturile sale, premierul britanic, Gordon Brown, le-a cerut zilele acestea miniştrilor săi să renunţe la cererea de creştere a salariilor cu 1,5%, pentru a da un exemplu într-o perioadă dificilă, în care inflaţia este pe un trend ascendent.
Şi Nicolas Sarkozy a primit cadou de la Parlamentul francez o mărire salarială, la scurt timp după ce a fost ales preşedinte.
Morales, excepţia de la regulă
Fidel principiilor socialiste, preşedintele bolivian, Evo Morales, şi-a redus leafa cu peste 50%, "mulţumindu-se" cu doar 21.000 de dolari (13.000 de euro). El i-a îndemnat şi pe miniştri să-i urmeze exemplul, pentru a avea mai mulţi bani pentru profesori.
În top se află şi cancelarul Angela Merkel. Cei 318.000 de dolari (169.000 de euro) sunt "un mărunţiş" faţă de sumele uriaşe ale managerilor marilor companii germane.
De altfel, Merkel a criticat câştigurile mari ale acestora în raport cu performanţele firmelor pe care le conduc şi cu veniturile medii ale germanilor.
Băsescu câştigă mai puţin decât preşedintele Curţii Constituţionale
Preşedintele Traian Băsescu are un salariu de bază lunar în valoare de 2.725 de euro (aproape 10.000 de lei). Salariul său este cu 33% mai mare decât cel din 2007. Cu toate acestea, cel mai bine plătit demnitar rămâne preşedintele Curţii Constituţionale, Ioan Vida, care are un salariu de bază lunar de 3.433 de euro (circa 12.500 lei), cu 20% mai mult faţă de anul trecut. (A.M.)
Acuzaţii de nepotism
Fiul fostului premier Lee Kuan Yew, Lee Hsien Loong (foto), a intrat în politică abia la 32 de ani, când tatăl său l-a numit secretar de stat în cadrul Ministerului Comerţului. Chiar dacă nu a preluat funcţia de şef al guvernului direct de la Lee Kuan Yew, Lee Hsien Loong a fost acuzat că şi-a construit cariera cu ajutorul tatălui său, fără a avea prea multe merite personale.