Peste 3.000 de elevi din Capitală au primit lecţii de educaţie rutieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În jur de 3.000 de elevi bucureşteni au beneficiat de cursuri de educaţie rutieră gratuite, în cadrul unui program special gândit pentru a-i responsabiliza pe copii să fie atenţi la trafic şi să cunoască regulile de bază.

Nu numai şoferii trebuie să fie responsabili în trafic, şi pietonii trebuie să fie atenţi la cum merg pe stradă, cum traversează strada şi intersecţiile şi să aibă un set de reflexe de protejare în cazul în care un şofer neatent se abate de la regulile de trafic. În cel mai aglomerat oraş din România, tinerii trebuie să aibă un nivel de antrenament pe măsură în ceea ce priveşte regulile din trafic şi măsurile de protecţie pe care le pot lua pentru a nu păţi ceva. 

În acest sens, organizaţia Salvaţi Copiii, în parteneriat cu Mercedes-Benz România, a continuat o iniţiativă internaţională Daimler, şi a organizat în perioada noiembrie-decembrie, cursuri de educaţie rutoeră pentru 3.000 de copii din clasele I-IV din şcolile bucureştene. 

Concret, programul este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între şase şi zece ani, al cărui scopul este responsabilizarea în trafic şi adoptarea unui comportament adecvat, atât ca pasageri, cât şi ca pietoni. Proiectul este compus dintr-o serie de acţiuni de educaţie rutieră desfăşurate atât în şcoli, cât şi în mediul online. Din 2013 până în prezent peste 7.000 de elevi au fost încurajaţi să adopte o atitudine responsabilă în trafic.

„Din 2013, împreună cu Mercedes-Benz oferim sfaturi şi informaţii cu scopul de a îi educa pe cei mai mici participanţi la trafic. Indiferent că se plimbă pe trotuar, cu bicicleta sau cu rolele, este important ca elevii să cunoască regulilele de circulaţie şi să aplice ce au învaţat în cadrul acestor lecţii. Ne bucurăm să continuăm acest parteneriat şi să contribuim la crearea unei generaţii de şoferi prudenţi şi responsabili faţă de vieţile lor şi ale celor din jur”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv "Salvaţi Copiii".

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite