Nord Stream 2 şi Europa de Est, mai mult duşmani decât prieteni. Consecinţele economice şi politice ale unei mega-afaceri contestate de Comisia Europeană

Gazoductul Nord Stream 2, un proiect fabricat în Rusia cu susţinere la vârful politicii din Germania şi finanţat de marile companii energetice ale Bătrânul Continent, divide profund Uniunea Europeană. Această mega-afacere poate da peste cap pieţele energetice şi să genereze nişte tensiuni teribile. Nu e de glumă, între Estul şi Vestul Europei poate să apară o falie la fel de adâncă precum în timpul Cortinei de Fier.

O clasă politică responsabilă nu ne-ar vinde toată ziua cai verzi pe pereţi şi state paralele. Ar fi fost mai ancorată în realitatea dură a Uniunii Europene şi ar fi avut răspunsuri concrete la următoarele întrebări. Are România vreun rol în toată această poveste? Ar trebui ca ţara noastră să se opună cu tărie acestui proiect energetic? Poate Nord Stream 2 să afecteze relaţiile diplomatice din regiune şi să alimenteze o panică socială la graniţa de nord şi de est a ţării noastre? Ce importanţă capătă proiectul energetic BRUA în acest context?

Nord Stream 2, firul roşu care leagă Rusia de Germania

Pe fondul diminuării producţiei interne, nevoia Uniunii Europene de a importa gaze naturale este, pe un trend ascendent. În momentul de faţă, importurile asigură 69% din necesarul de gaze la nivelul UE. Cei mai mari exportatori în UE sunt Rusia (42%), Norvegia (34%) şi Algeria (10%). Gazele naturale lichefiate ocupă 14% din piaţă. În anul 2016, importurile de gaze naturale au fost cu 12% mai mari decât în anul 2015, motivele fiind creşterea consumului datorită scăderii preţurilor şi scăderea producţiei interne.

Pornind de la aceste cifre, Rusia şi Germania şi-au făcut propriile calcule comerciale. Gazprom intenţionează să demareze construcţia Nord Stream 2 în 2018, dublând astfel capacitatea lui Nord Stream 1, dat în folosinţă în anul 2011. Reţeaua va porni dinspre câmpurile de gaze naturale de la Bonavenkovo şi se va opri până aproape de coasta baltică, în Greifswald, Germania. Proiectul a primit finanţare de la cinci companii puternice de pe piaţa energiei europene. Este vorba despre OMV (Austria), Engie (Franţa), Uniper - desprinsă din grupul EON (Germania), Wintershall (Germania) şi Shell (companie anglo-olandeză). Gazoductul ar urma să fie finalizat în anul 2019.

Dacă planurile vor merge până la capăt, importurile de gaze ruseşti ar putea însemna 50% din totalul pieţei de gaze naturale a Germaniei şi va concentra, într-o singură rută, între 70% şi 80% din totalul exporturilor de gaze naturale ruseşti spre Europa. Asta înseamnă că vechile rute de gaze, construite chiar în timpul existenţei URSS-ului şi care tranzitează Ucraina şi alte ţări din Europa de Est ar putea deveni un morman de fiare vechi, nemaijustificându-şi utilitatea. Ar putea totuşi să permită transferul gazelor naturale în sens invers, de la noile surse de gaze naturale ce ajung în Turcia şi Grecia, dar Gazpromul se va opune puternic fluxului invers, atât timp cât are încă în vigoare contracte pe termen lung de rezervare a capacităţii acestor conducte, valabile inclusiv în deceniul următor.

Germania a susţinut puternic sancţiunile impuse Rusiei, dar nu a mers atât de departe, în timpul coaliţiei CDU/CSU – SPD, până la abandonarea Nord Stream 2. Dar, cu SPD în opoziţie, coaliţia „Jamaica” ar putea adopta o poziţie mult mai dură împotriva Rusiei. Cei mai vehemenţi sunt Verzii. Au criticat în termeni duri anexarea Crimeii. Acum, ar putea prelua portofoliul Ministerului de Externe iar Nord Stream 2 ar putea fi regândit. Toate opţiunile par a fi pe masă. 

Comisia Europeană se opune Nord Stream 2 şi aminteşte de uniunea energetică

Primul motiv este că Nord Stream 2 dă peste cap intenţia Uniunii Europene de a contura şi mai bine planul uniunii energetice. Adică, dacă acest gazoduct ar funcţiona, practic 80% din exporturile de gaze ale Rusiei ar fi vămuite de Germania, ocolind rutele actuale care tranzitează Ucraina şi ţările din Europa Centrală şi de Est.

Al doilea mare motiv este că, după anexarea Crimeii, ţările UE au decis că este cazul de a investi în diversificarea resurselor de import pentru gazele naturale şi pentru a reduce gradul de dependenţă faţă de gazul rusesc. Nord Stream 2 contravine acestui principiu fundamental.

Al treilea motiv este că Uniunea Europeană susţine existenţa huburilor de gaze şi trecerea de la contractele pe termen lung gradual către preţuri spot. În anul 2012, Parlamentul European a votat pentru deschiderea şi modernizarea pieţei de gaze naturale iar noul model presupune un sistem integrat de indexare a preţului din contracte mult mai predictibil, care să fie deconectat de la evoluţia preţului petrolului, un model aplicat în contractele bilaterale de Gazprom încă din anii şaizeci.

Simţind o presiune din ce în ce mai mare pentru ca Nord Stream 2 să devină realitate, Bruxelles a adoptat în urmă cu o săptămână mai multe amendamente la Directiva 2009/73/EC pentru a se asigura că principiile care guvernează piaţa europeană şi care privesc transparenţa, eliminarea oricăror bariere tehnice şi comerciale în calea accesului la reţelele de transport precum şi modul în care se stabilesc tarifele se vor aplica şi gazoductelor de „import” din ţările non-UE.

Pentru a întări solidaritatea dintre state, Comisia a vrut să se asigure că toate gazoductele care pleacă şi vin dinspre ţări din afara UE se vor supune unei legislaţii unitare. Practic, acestea trebuie să fie operate în baza principiului transparenţei şi să fie accesibile tuturor operatorilor. Asta înseamnă că Gazprom nu va mai avea monopol asupra Nord Stream 2 şi nu va putea în acelaşi timp atât să transporte cât şi să vândă gaz consumatorilor din UE.

Înainte de a face această mutare, Comisia Europeană a cerut opinia experţilor jurişti ai Consiliului UE. Răspunsul a fost că această Directivă s-ar fi aplicat, până acum, numai gazoductelor care se conectau la un sistem de transmisie a gazelor în Uniunea Europeană. Nord Stream 2, însă, face o legătură directă între Rusia şi Germania, în ciuda faptului că traversează teritoriul Uniunii Europene.

Prin amendamentele adoptate şi care vor fi supuse votului Parlamentului European, Comisia şi-a reiterat susţinerea pentru proiectele aflate aşa-numite de Interes Comun (PCI), printre care se află şi BRUA, gazoductul care ar transporta gaz dinspre Marea Caspică ar traversa România şi ar alimenta Europa Centrală şi Balcanii de Vest.

Interesant este şi votul din Senatul american care, cu o majoritate covârşitoare (97-2), a decis în acest an extinderea sancţiunilor împotriva Rusiei şi a companiilor străine care fac tranzacţii cu Rusia şi cu Gazprom. Sunt afectate, practic, toate companiile implicate în Nord Stream 2 pe care le-am enumerat.

Ce pericole se ascund pentru Europa de Est în spatele Nord Stream 2

Gazprom a început prin 1997 să vorbească prima dată despre un gazoduct prin care Rusia să-i livreze direct Germaniei gaze naturale. Pe-atunci, Uniunea Europeană nu îşi deschisese porţile spre Estul şi Centrul Europei. La mijlocul anilor 2000, pe vremea când proiectul energetic a început să prindă contur, Polonia şi Lituania nici nu erau în Uniunea Europeană, aşa că declaraţia istorică a ministrului de Interne polonez Radoslaw Sikorski, din 2006, care a comparat Nord Stream 1 cu pactul Ribbentrop – Molotov, a fost clasată la capitolul diverse. Asta pentru că prin construcţia gazoductelor care să direcţioneze cea mai mare parte din gazul rusesc către Germania, aceasta îşi asigură dominaţia pe piaţa europeană, ceea ce trezea nelinişti în unele cancelarii ale Europei de Est şi nu numai. 

Nouă ani mai târziu , când Rusia şi Germania au bătut palma pentru construcţia Nord Stream 2, Europa de Est, integrată în construcţia UE, a reacţionat, adresând o scrisoare Comisiei Europene prin care îi cereau Bruxelles-ului să se implice şi să zădărnicească planurile Rusiei.
 

Cea mai afectată ţară din această afacere pare a fi Ucraina. Proiectul Nord Stream 2 i-ar zdruncina din temelii securitatea energetică iar prăbuşirea sistemului de tranzit de gaze va avea un efect de domino în întreaga Europă Centrală şi de Est.

Într-un răspuns dat ziarului „Adevărul“, Maros Sevcovic, vicepreşedintele Comisiei Europene însărcinat cu proiectul uniunii energetice, a confirmat că poziţia Comisiei este în favoarea protejării Ucrainei.

„Preferinţa multor state membre, cel puţin jumătate dintre acestea, este de a avea un mandat de negociere cu Rusia, deoarece avem diferenţe de opinie nerezolvate în ceea ce priveşte cadrul legal, compatibilitatea proiectului cu obiectivele Uniunii energetice şi rolul Ucrainei ca ţară de tranzit -  ceea care, apropo, a fost susţinut în unanimitate de statele membre.   Din păcate, propunerea noastră pentru mandat este încă în Consiliu, în timp ce Preşedinţia Estoniei face tot posibilul pentru a progresa. Obstacolul este centrat în jurul  poziţiilor diferite ale serviciilor juridice, mai ales atunci când vine vorba de aplicabilitatea celui de-Al Treilea Pachet Energetic pentru conductele de gaze offshore.   Acesta este motivul pentru care intenţionăm să propunem o modificare a directivei privind gazele naturale, astfel încât să nu mai existe o ambiguitate sau un semn de întrebare cu privire la aceste chestiuni. Sperăm că acest lucru va ajuta Consiliul să-şi accelereze activitatea. Cel mai bun şi mai credibil lucru care trebuie făcut este să negociem cu Rusia având priorităţi clare în minte - aplicabilitatea legislaţiei UE, securitate energetică şi Ucraina.“

Nord Stream 2 ar anula, însă, toate eforturile depuse pentru ca această ţară să îşi poată apăra suveranitatea. Spun asta pentru că, dacă gazul rusesc nu ar mai tranzita Ucraina, pierderile la bugetul de stat pentru această ţară ar fi de peste 2 miliarde de euro! Aprovizionarea cu gaz a ucrainenilor s-ar transforma într-o misiune imposibilă, toată producţia industrială a ţării va avea de suferit iar o criză socială ar fi iminentă . E lesne de înţeles că guvernul de la Kiev va trebui să facă concesii mult mai mari pentru a-şi asigura securitatea aprovizionării avea gaze naturale.

Un alt vecin al ţării noastre care va avea de suferit va fi Republica Moldova, a căreii reţea de gaze, practic, aparţine Gazpromului. Fără gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău, Moldova nu va avea niciun instrument pe care să se bazeze într-o luptă a preţului cu Gazprom, mai ales că înţelegerea dintre cele două părţi se reînnoieşte anual. Ar fi o problemă socială şi securitară care ar putea să se răsfrângă şi asupra României.  

Practic, dacă Nord Stream 2 va intra în funcţiune, Germania va deveni cel mai mare hub de gaze al Uniunii Europene şi pare că va beneficia de discounturi mai mari din partea Gazpromului în comparaţie cu cele pe care ar putea să le primească vecinii săi. În plus, ocolind Europa de Est, consumatorii din aceste ţări vor avea de plătit, în final, preţuri mai mari la gaze naturale, deoarece taxele de tranzit ar creşte exponenţial. Multe ţări est-europene în frunte cu Polonia care astăzi sunt traversate de gazele ruseşti vor pierde banii câştigaţi din taxele percepute pentru tranzit.

Gazprom va avea încă un instrument prin care să discrimineze Estul Europei pentru că va putea să ameninţe cu sistarea livrărilor de gaze fără să afecteze marile afaceri şi consumatorii casnici din Vestul Europei. În plus, Nord Stream 2 ar spulbera, probabil, până şi consensul fragil la care au ajuns ţările din Uniunea Europeană cu privire prelungirea sancţiunilor impuse Rusiei după anexarea Crimeii. Ş-aşa relaţiile diplomatice dintre membrii de la Vişegrad şi motorul franco-german nu sunt printre cele mai călduroase.

Care ar trebui să fie interesul României?

În principiu, România are nevoie de importuri de gaze iarna, atunci când temperaturile ating valori extrem de joase iar presiunea gazului românesc este prea mică pentru a asigura la cote optime transportul de gaze naturale prin conducte. În prezent, unica sursă de import este Rusia. Dacă Nord Stream 2 ar fi operabil de mâine, probabil că ne-am trezi în plină iarnă întrebându-ne cu ce am greşit. Aşa că un prim obiectiv ar însemna diversificarea resurselor din import.
 

Dar să continuăm exerciţiul de imaginaţie pentru că nu strică. Practic, România ar fi înconjurată de ţări care vor risca să nu mai aibă acces la gazul rusesc decât prin Germania şi care ar putea să se confrunte inclusiv cu probleme sociale serioase, vezi Ucraina. Bulgaria, care este alimentată aproape 100% de gazul rusesc va avea de suportat consecinţe serioase.

În toate testele de stres efectuate de Comisia Europeană a reieşit că Europa de Est este cea mai fragilă într-o astfel de criză a gazului. Tocmai de-aceea insistă pentru implementarea gazoductului BRUA care, conectat la reţeaua TAP-TANAP, ar aduce gaze din Marea Caspică spre Balcanii de Vest, Moldova şi spre Estul şi Centrul Europei. Ar fi o şansă pentru Bucureşti să se transforme într-un mic hub energetic şi într-un jucător-cheie în asigurarea securităţii energetice din regiune. Ar fi o minimă garanţie că nu s-ar alege praful de Europa de Est sau, în cazul fericit, că nu vom înlocui dominaţia rusească în regiune cu un condominiu ruso-german la cârma pieţelor de gaze naturale din Europa.