Directorul Aurel Mitran: „Actorii au jucat la Excelsior şi când Ion Lucian era pe catafalc“
0
Directorul interimar, Aurel Mitran, spune că dorinţa fondatorului instituţiei, Ion Lucian, a fost ca actorii să continue să joace chiar şi în ziua înmormântării sale. Actorul Ion Lucian a murit pe 31 martie 2012.
Aurel Mitran, care a fost timp de 23 de ani mâna dreaptă al lui Ion Lucian în calitate de director-adjunct al Teatrului Excelsior, are o sfiiciune cu totul aparte. N-ai spune că e şi prietenul, nu numai impresarul celor mai mari artişti din ţara asta, că el este cel care a adus-o pentru prima dată pe Cesaria Evora în România şi că a produs în ultimele patru decenii peste 10.000 de spectacole şi concerte. Îmi spune candid că aparţine generaţiei în blugi, flower-power, şi s-a aflat tot timpul sub semnul lui „Make Love, Not War“ (n.r. – „faceţi dragoste, nu război“).
În biroul său de la etajul Teatrului Excelsior, a cărui conducere a preluat-o de la moartea lui Ion Lucian (31 martie 2012), Aurel Mitran şi-a adus de acasă mobilierul din lemn de santal, de o mare valoare, inscripţionat cu motive tradiţionale japoneze şi chineze. „Vreau să mă simt la birou ca acasă, teatrul e casa mea“ , îmi povesteşte el. Biroul lui Ion Lucian de la parter a rămas neatins, parcă îl aşteaptă în orice clipă pe directorul său fondator. Pe culoarele teatrului, am întânit-o pe Yoko, căţeluşa lui Ion Lucian, un caniş alb care îl joacă pe Toto din „Vrăjitorul din Oz“.
„Weekend Adevărul“: Care e primul gând care vă vine în minte când vă gândiţi la Ion Lucian?
Aurel Mitran: Mă gândesc tot timpul care era visul lui: să vadă gata Teatrul Excelsior. Pe 9 martie s-a împlinit un an de când am băut împreună ultimul pahar de whisky în biroul lui. Iniţial, acela era biroul meu, însă i l-am cedat pentru că se afla la parter. Eu m-am mutat aici, la etajul al treilea, unde Lucian putea ajunge mai greu. După o zi de la întrevederea noastră, a făcut temperatură, a fost internat... Pe 31 martie se împlineşte un an de când a murit. În urmă cu un an, la acea dată, la ora 9.00 a fost spectacol, la ora 11.00 a fost spectacol, la ora 13.00 Lucian era pe catafalc. Nu am întrerupt nicio clipă reprezentaţiile. Din respect pentru el, am continuat să jucăm... Într-adevăr, „Show Must Go On“ – spectacolul trebuie să continue.
Fondatorul Ion Lucian (1924-2012)
Ce aţi admirat cel mai mult la Ion Lucian, care a fondat pe 1 aprilie 1990 Teatrul pentru copii şi tineret Excelsior?
Am iubit cel mai mult tenacitatea lui Ion Lucian şi simţul său al umorului. Mi-aduc aminte că mi-a povestit odată o întâmplare la care am râs amândoi în hohote. Nottara juca în „Regele Lear“, era cap de afiş. În finalul spectacolului spunea o replică de genul „flăcări, flăcări, văd peste regatul meu flăcări“. Un pompier angajat de două zile a intrat pe scenă, l-a luat pe sus şi l-a scos afară din teatru. Nottara a înnebunit: „Domnule, dumneata eşti sănătos la cap? Eram în timpul spectacolului... “. „Nu ai zis dumneata ca la incendiu să salvăm bătrânii şi copiii?“, i-a răspuns calm pompierul.
„Piesele pentru copii nu îmbătrânesc“
Pe biroul dumneavoastră nu există niciun laptop. Rămâneţi un conservator sau sunteţi deschis spre noile tehnologii în spectacolele de la Excelsior?
Spectacolul „4 dansuri“, după Albert Espinoza, este făcut cu tehnologia secolului al XXI-lea. Însă spectacolele şi piesele pentru copii nu îmbătrânesc niciodată. „Cocoşelul neascultător“ al lui Ion Lucian se joacă de aproape 50 de ani, iar copiii îl privesc cu aceeaşi bucurie atunci şi acum. Tehnologia de teatru nu a evoluat fabulos. Filmul a evoluat fabulos, alături de lumea virtuală şi de tehnologiile speciale. Copiii care vor să vadă un film cu efecte speciale merg la cinematograf.
Teatrul nu moare, nici televiziunea, nici filmul nu-l pot ucide. Emoţia piesei de teatru reprezentate în faţa unui copil nu va dispărea niciodată. E vorba de un alt tip de emoţie pe care nu-l regăseşti nici la televizor, nici la cinematograf.
Printre succesele Teatrului Excelsior se numără „Cocoşelul neascultător“, „Mica Sirenă“, „Aladin şi Lampa Fermecată“, „Inimă de piatră“, „Frumoasa şi bestia“. Ce proiecte noi pregătiţi?
Pe 27, 28 şi 29 martie pregătim trei concerte dedicate lui Nichita Stănescu, pentru că se împlinesc 80 de ani de la naşterea sa. Spectacolul nostru se va intitula „Să smulgem fildeşii din Alifantis!“, pornind de la o poezie pe care Nichia Stănescu i-a dedicat-o interpretului. Alifantis face şi el 40 de ani de scenă, deci e vorba de o dublă aniversare. Mai pregătim un spectacol al Alinei Manole. Aducem aşadar muzică la teatru, facem lansări de carte. Încercăm să-i ţinem pe copii mai aproape de spectacole şi mai puţin de calculator. Îi mai scoatem cu capul din laptopuri. Avem spectacole la matineu şi aşa-numitele spectacole serale. La această categorie jucăm „4 dansuri“, după Albert Espinoza, şi „Contrabasul“, după Patrick Süskind, cu Radu Gheorghe. De Dragobete, în februarie, am făcut concertul „DragoBertzi“. O să intrăm în repetiţii cu spectacolul „Hainele cele noi ale împăratului“. Vom mai monta şi „Tinereţe fără bătrâneţe“.
Lucian zicea că „jucăm pentru un public de la 3 la 103 ani. Căţeluşa Yoko (foto) a lui Ion Lucian este una dintre vedetele teatrului
Cum vă împărţiţi între cele două pasiuni, teatru şi muzică?
Le iubesc deopotrivă pe amândouă. Nu am abandonat niciodată teatrul, am făcut tot timpul teatru. Pe partea cealaltă, m-am maturizat odată cu formaţiile rock, folkiştii sunt generaţia mea. Cu Alifantis, de exemplu,
m-am cunoscut de când eram în armată.
Ion Lucian a fost un artist manager, dumneavoastră sunteţi impresar. Ce consideraţi că e mai bine să fie în fruntea unui teatru, un artist sau un manager?
Există o dezbatere veche legată de conducerea bicefală a unui teatru realizată de un manager şi un artist. Tradiţia spune că e bine să fie în fruntea unui teatru, din punct de vedere al organizării, un manager/director. Important este ca omul să aibă aptitudini de manager, nu contează că e artist sau nu. Oricum un director nu conduce singur, ci alături de un consiliu de administraţie.
Scenă dintr-un spectacol jucat în matineu la Excelsior
Nu e un conflict de interese între funcţia de manager şi statutul de impresar?
Eu sunt angajat al teatrului, am fost angajat ca impresar în teatru .
Sunt director interimar. Nu funcţia mă omoară. Ce m-a ambiţionat şi mai mult, ce m-a motivat moral a fost să fie continuată munca unui om, Ion Lucian, care s-a luptat enorm pentru teatrul acesta.
V-a decepţionat vreun artist care, din motive financiare, a renunţat la vreun proiect?
Da, a fost un caz, nu dau nume. Asta e, se întâmplă... Dacă eşti un artist adevărat, muzica şi teatrul sunt mai importante decât banii, e ciudat că spune asta un impresar. Dacă însă te gândeşti exclusiv la bani, nu eşti artist adevărat. Artiştii nu au fost niciodată atât de bine plătiţi încât să nu vrea să aibă şi alte colaborări.
Sunteţi deschis spre tinerii artiştil?
Nu mai impresariez tineri, nu mai alerg ca în tinereţe peste tot, nu mai am nici timp, nici stare. Teatrul şi directoratul presupun o anumită rigoare, am şedinţe, trebuie să coordonez producţia. Teatrul e de bază oricum în activitatea mea, aici e casa mea. Toată activitatea de impresariat pe care am făcut-o, am făcut-o, rămânând în teatru.
Aţi realizat un pionierat în România şi aţi legiferat, sub egida Ministerului Culturii, meseria de impresar la Centrul de Pregătire Profesională în Cultură.
Am făcut mai întâi un suport de curs, care a devenit manual. Meseria de impresar nu exista într-o formă scrisă. Deşi nu am veleităţi profesorale, am făcut acest curs numai din experienţă. Colaboratoarea mea, Violeta Creangă, a adăugat legislaţia de specialitate. La mine era numai poezia meseriei de impresar, o poezie care o fac de o viaţă, de 36 de ani. Acum nu mai predau, sunt însă membru al Comisiei pentru atestare şi avizare în domeniul impresariatului artistic.
Ce vă nemulţumeşte la noua generaţie de impresari?
La noi, sunt foarte puţini bani la mijloc şi foarte puţină cultură. Impresariatul a ajuns la noi să fie o junglă pentru că, la noi, oamenii nu au prea pus mâna pe carte. Nu a fost aşa dintotdeauna. Dacă tu, ca impresar, nu ştii despre ce vorbeşti, atunci nu reuşeşti. Trebuie să ştii gusturile artistului tău, să-l cunoşti foarte bine, să-i ştii tot parcursul ca să-l poţi reprezenta. Trebuie să empatizezi cu omul-artist de lângă tine. E o meserie activă şi, la rândul ei, creativă.
„Vedetuţele vin şi pleacă“
De ce credeţi că există atâta impostură dincolo de luminile rampei?
În fiecare zi debutează câte o fetişoară, căreia i se face vocea în studioul de înregistrări. Bineînţeles, iubitul ei e implicat în poveste. El spune că e impresar, ea spune că e artistă, vai de steaua lor… Nu prea ai ce să încurajezi în asemenea cazuri, nu prea ai ce să impresariezi. Acum se debutează prea uşor. Înainte, existau totuşi nişte filtre, era „Cântarea României“, erau concursurile cu faze de selecţie pe sat, pe comună, pe judeţ. Acum, filtrul este să te sui direct pe scenă, fără nicio selecţie.
Una e să fii vedetă de carton şi alta e să fii un star adevărat. Stadioanele se vor umple în continuare tot cu cu Rolling Stones, AC/DC şi cu Joe Cocker. Vedetuţele vin şi pleacă. Selecţia e naturală. Showbizul e o junglă pentru că e foarte multă impostură la mijloc. Meseria de impresar adevărat nu se face fără drag de artist, fără bun-simţ, fără cuvânt de onoare, fără contracte serioase semnate.
Când numele impresarului apare pe un afiş pe 25 de centimetri, iar numele artistului pe 5 centimetri, ce înţelegi din treaba asta? Asta e calitatea noilor impresari de la noi...
Cum aţi descoperit-o pe Cesaria Evora?
Eram într-un pub şi am auzit o voce specială. Ce e asta?, m-am întrebat. M-am dus la băiatul de la bar, care mi-a arătat un disc, în niciun caz unul original. Băiatul mi-a spus că habar nu are cine cântă. „Ia de o bere“, i-am zis, „află cine cântă şi mâine mă întorc“. A doua zi mi-a zis că era vorba de Cesaria Evora. Am ştiut atunci că trebuie s-o aduc în România. Am dat cu greu de agenţii ei, însă când i-am găsit, m-am suit în avion, m-am dus direct la biroul lor din Paris şi le-am zis că nu plec până nu semnăm contractul. „E un nebun din România“, cred că au zis ei, pentru că nu asta e procedura de negociere. Da, în toate spectacolele pe care le-am făcut cu artişti români sau de afară, am pus foarte mult suflet. Nu aş fi reuşit altfel să fac tot ceea ce am făcut.
Care este cel mai emoţionant moment pe care l-aţi trăit într-un concert?
Cel mai emoţionant a fost atunci când peste o Sală Polivalentă plină-ochi s-a lăsat o tăcere absolută, ca-ntr-o biserică. Peste 6.000 de oameni muţi şi împietriţi ascultau o biată femeie desculţă. Pe scenă cânta Cesaria Evora.
„Odată cu noul sediu, Ion Lucian şi-a văzut visul cu ochii“
Noul sediu al teatrului e spaţios, elegant, aerisit, întinzându-se pe trei etaje. Cum vă simţiţi în acest spaţiu de 600 de metri, mai ales când aţi avut un drum atât de greu de parcurs?
Da, teatrul are un aer boieresc. Avem o sală modernă de 180 de locuri, care s-a deschis de trei ani. Luptăm să mergem mai departe. Maestrul Lucian a fondat acest teatru la 1 aprilie 1990 – sunt 23 de ani de atunci. Am jucat între timp în fostul sediu, în foaier, într-o săliţă de 92 de locuri, unde se intra direct din stradă. Am jucat şi în aer liber, sub copaci. După şase ani itineranţi, după zeci de spectacole în săli de împrumut, Teatrul Excelsior şi-a deschis stagiunea în 1996 în propriul spaţiu scenic, pe Strada Academiei nr. 28. În 2005 sediul teatrului a fost demolat pentru a se ridica în loc o clădire de birouri cu 12 etaje. Ne aflăm acum în această clădire, pe aripa cealaltă a vechiului sediu. Mă bucur că Ion Lucian şi-a văzut visul cu ochii şi a fost fericit să inaugureze în 2011 acest teatru-bijuterie, primul teatru construit în România după Revoluţie.
Cuplul Ceauşescu a decolat, în 1989, în încercarea de a se salva, din apropierea primului sediu al Teatrului Excelsior
Aurel Mitran, primul impresar din România
Numele: Aurel Mitran
Data şi locul naşterii: 16 octombrie 1955, Bucureşti
Stare civilă: Căsătorit
Studiile şi cariera: l A absovit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti
A iniţiat pentru prima dată în România cursurile de impresariat artistic în 1980, fiind în prezent membru al Comisiei pentru atestare şi avizare în domeniul impresariatului artistic la Centrul de Pregătire Profesională în Cultură, sub egida Ministerului Culturii.
În 1990 a devenit impresar al Teatrului Excelsior.
Printre artiştii străini pe care i-a adus în România se numără Cesaria Evora, Budapest Gypsy Symphony Orchestra, Lhasa de Sela, Misia, Bobby McFerrin, Gotan Project, Carmen Ross & Miguel Garcia, Al Di Meola.
Printre artiştii români pe care i-a impresariat s-au numărat Dan Spătaru, Dida Drăgan, Mirabela Dauer, Gabriel Cotabiţă, Pro Musica, Iris, Holograf, Compact, Laura Stoica & Band, Timpuri Noi, Celelalte Cuvinte, Sarmalele Reci, Parlament, Direcţia 5, Bere Gratis, Body & Soul, Evrika, Taraful Haiducilor din Clejani, Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Grupul Poesis, Ioan Gyuri Pascu, Ducu Bertzi, Victor Socaciu, Tudor Gheorghe, Pasărea Colibri, Corul Naţional de Cameră Madrigal.
Locuieşte în: Bucureşti
Se încarcă comentariile...
