ti - ultimele știri
Germania, pol de stabilitate în epoca Merkel, intră într-o fază mult mai imprevizibilă, cu negocieri dificile pentru a forma următorul guvern în urma alegerilor legislative: atât social-democraţii, câştigători cu un scurt avans, cât şi conservatorii ...
Sute de persoane au venit însă de aseară să atingă moaştele sfinte cunoscute ca salvatoarele celor păgubiţi. Şi în această dimineaţă, oamenii au venit în plerinaj la biserică.
Aproape trei sferturi din statele lumii sunt grav afectate de corupţie, dezvăluie raportul anual al organizaţiei Tranparency International (TI). În clasamentul celor 178 de ţări analizate de TI, România ocupă poziţia 69, în timp ce vecinii noştri de ...
Judecătoria Cluj i-a condamnat joi la o pedeapsă de opt luni cu suspendare condiţionată, pe cei doi studenţi palestinieni, care au aruncat anul trecut cu o sticlă incendiară, în faţa unui local clujean.
TI: Lupta anticorupţie din 10 ţări europene, îngreunată de legile inadecvate care expun informatorii
Lupta împotriva corupţiei este frânată în zece state europene de legile inadecvate pentru protecţia persoanelor care adesea îşi asumă riscuri şi se expun unor sancţiuni pentru a denunţa ilegalităţi, se arată într-un comunicat Transparency Internation...