rau de mori - ultimele știri
Ruinele ansamblului medieval al familiei Kendeffy de la poalele Retezatului au ajuns într-o situație critică. La fel ca în cazul castelului Colț, din apropiere, monumentul istoric s-a degradat și s-a prăbușit parțial în ultimii ani
Primele ninsori abundente din acest an, în zona alpină a Hunedoarei, au schimbat înfățișarea stațiunii montane Râușor, de la poalele Retezatului și au adus turiști pe pârtii.
Un incendiu a mistuit complet casele a două familii din comuna Râu de Mori și a dus la rănirea unei adolescente. Oamenii au rămas fără adăpost, în prag de iarnă.
Peste 15.000 de puieţi de brad au fost plantaţi la poalele Retezatului, în apropiere de zona de agrement Râuşor. Pe versantul unde au avut loc plantările, pădurea a fost devastată în urmă cu un deceniu de o avalanşă.
Prinţul Charles se numără printre personalităţile care au făcut cunoscute în întreaga lume frumuseţile Transilvaniei, după ce s-a lăcat fermecat de satul Viscri. Şi alte sate ale României au fost puse pe harta destinaţiilor turistice de străini.
Cetatea Colţ, din comuna hunedoreană Râu de Mori, care l-a inspirat pe Jules Verne în romanul „Castelul din Carpaţi“ a devenit un monument aproape interzis turiştilor. Cei care ajung la poalele ei găsesc cu greu drumul spre cetate şi trebuie să fie c...
Mai multe utilaje de deszăpezire au intervenit,ieri, pentru deblocarea drumului care face legătura între localitățile Râu de Mori și Hațeg. Din fericire avalanșele nu au produs victime omenești....