pnl dambovita - ultimele știri
Virgil Guran, preşedintele PNL Dâmboviţa, l-a avertizat pe premierul Florin Cîţu să nu facă diferenţe între primari în ceea ce priveşte alocarea de bani din fondul de rezervă pentru administraţiile locale. Guran i-a transmis lui Cîţu să nu uite de pr...
Deputatul PNL de Dâmboviţa, Cezar Preda, şi-a anunţat joi, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, retragerea din viaţa politică. Acesta a spus că nu va mai candida pentru un nou mandat de parlamentar pentru că va ieşi la pensie.
Preşedintele PNL Dâmboviţa, Marius Caraveţeanu, susţine că Adrian Ţuţuianu, vrea să îl schimbe din funcţie pe Alexandru Oprea, şeful CJ Dâmboviţa, pentru că nu ar putea să îl controleze.
Deputatul PNL de Dâmboviţa, Cezar Preda, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că va înfiinţa un grup creştin-democrat în cadrul PNL, ca urmare a neînţelegerilor dintre conducătorii partidului.
Aproape 800 de simpatizanţi PNL au protestat, luni, în faţa Prefecturii Dâmboviţa împotriva Guvernului şi a PSD, dar şi pentru prezentarea publică a moţiunii de cenzură. Protestatarii au adus cu ei pancarte cu mesaje precum: “PSD, ciuma roşie“, “Drag...
Luni, 20 noiembrie 2017, începând cu ora 18.00, Filiala PNL Dâmboviţa va organiza la Târgovişte, în faţa Instituţiei Prefectului, prezentarea publică a moţiunii de cenzură.
Prim-vicepreşedinte PNL Dâmboviţa, Aurelian Popa, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că deputatul Cezar Preda, fost preşedinte interimar al organizaţiei care l-a trimis în Parlamentul României, le-a promis lui şi altor doi colegi ...
Consilierii PNL din Consiliul Judeţean s-au opus la ultima şedinţă la un proiect care, potrivit CJD, ar fi dat startul construcţiei mall-ului de la UM Gară. Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, spune că este a doua oară când ...
Liberalii dâmboviţeni îl susţin pe Ludovic Orban pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Colegiul Director Judeţean al PNL Dâmboviţa votând miercuri după amiază în favoarea susţinerii moţiunii propuse de Orban.
Alegeri parlamentare 2016 Dâmboviţa. Preşedintele PNL Dâmboviţa, Cezar Preda, şi-a recunoscut înfrângerea în faţa PSD şi a ţinut să îi felicite pe adversarii politici pentru rezultatul înregistrat. Acesta a mai spus că în scorului înregistrat la aleg...
Alegeri generale 2016 Dâmboviţa. Organizaţia Judeţeană Dâmboviţa a Partidului Social Democrat a formulat mai multe sesizări către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa referitoare la săvârşirea unor fapte ce contravin prevederilor Legii cu ...
Alegeri generale 2016 Dâmboviţa. PNL Dâmboviţa, plângere penală împotriva PSD Dâmboviţa pentru continuarea campaniei elctorale, arătând că primarul social-democrat din Dragodana a avut o postare electorală pe Facebook.
Alegeri generale 2016 Dâmboviţa. PNL Dâmboviţa a formulat contestaţie către Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 16 Dâmboviţa împotriva presedintelui sectiei de votare numarul 103 Pucioasa care "în mod deliberat a încălcat dispozitiile Legii nr.201...
PNL îl va susţine pe Dacian Cioloş, dacă nu va accepta să intre în partid, pentru un nou mandat de premier, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al PNL Dâmboviţa, Sorin Davidescu.
PNL Dâmboviţa a dezvăluit lista de candidaţi care se vor arunca în luptă pe 11 decembrie pentru un post de deputat sau senator, la Alegerile Parlamentare.
Prefectura Dâmboviţa a remis un comunicat de presă, ca răspuns la acuzele deputatului PNL Cezar Preda, preşedintele filialei PNL Dâmboviţa, care a transmis o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloş prin care îi solicită demiterea lui Antonel Jîj...
Deputatul PNL Cezar Preda, preşedintele filialei PNL Dâmboviţa, a transmis o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloş prin care îi solicită demiterea lui Antonel Jîjîie din funcţie "pentru folosirea Instituţiei Prefectului ca instrument politic d...
Preşedintele interimar al PNL Dâmboviţa, Cezar Preda, l-a luat la ţintă pe Ciprian Prisăcaru, pe care îl acuză de trădare pentru că s-a decis să candideze la preşedinţia CSM Târgovişte fără să îşi anunţe colegii de partid.
Numai puţin de 22 de liberali dâmboviţeni s-au înscris pe lista pentru un post de parlamamentar la alegerile din luna noiembrie.
Noul preşedinte al PNL Dâmboviţa, partid care s-a confruntat cu unele dintre cele mai slabe rezultate din istorie la Alegerile Locale 2016, a spus că are multe de făcut. Se consideră „un fel de Buddha“ şi declară război administraţiei PSD din judeţ.
Noul preşedinte al PNL Dâmboviţa, Cezar Preda, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că îşi propune, la nivel de judeţ, să obţină la alegerile parlamentare un rezultat mai bun ca la locale şi a afirmat că doreşte să candideze pentru un man...
Cu cele mai slabe rezultate din ultimii ani şi după demisia unuia dintre co-preşedinţi, PNL Dâmboviţa este dat pe mâinile lui Cezar Preda. Biroul Politic Naţional al PNL a votat preşedinţi unici în 12 organizaţii - 11 judeţe şi diaspora, a anunţat Va...
Copreşedintele PNL Dâmboviţa, Dumitru Miculescu, şi-a dat demisia din PNL din cauza rezultatelor slabe obţinute la alegerile locale din 5 iunie, acuzând, totoodată, şi trădările şi neputinţa colegilor de partid, de la aşteptă să facă, ala rândul lor,...
Decalogul cu cele 10 porunci pare să nu îi încurce prea tare pe liderii PNL Dâmboviţa, care se laudă că au deja oameni “nepătaţi” pentru alegerile locale şi parlamentare. Preşedintele PNL Târgovişte, Iancu Caracota, fost prefect al judeţului Dâmboviţ...
Partidul Naţional Liberal Dâmboviţa solicită public Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi organelor abilitate ale statului să demareze "de urgenţă cercetări cu privire la activitatea desfăşurată de Ţuţuianu Adrian, în calitate de preşedinte al Consiliu...
Biroul Politic Permanent al PNL Dâmboviţa a decis, în această seară, să-şi retragă reprezentanţii din Consiliul de Administraţie al Companiei de Apă Târgovişte – Dâmboviţa. Partidul Naţional Liberal nu va mai gira politic conducerea acestei instituţi...
PSD şi PNL vor stabili candidatul pentru funcţia de primar al municipiului Târgovişte în urma unor sondaje, care vor fi făcute la începutul anului viitor.
Consilierii PNL Dâmboviţa şi o parte din independenţi au convocat pentru marţi, 16 decembrie, o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, în vederea alegerii unui vicepreşedinte şi a desemnării unui consilier judeţean în ATOP.
Biroului Politic Naţional (BPN) al PNL a decis, astăzi, numirea lui Ludovic Orban la conducerea filialei Dâmboviţa. Acesta vine în locul lui Mihail Volintiru.
Cea mai mare parte a organizaţiilor judeţene ale Partidului Naţional Liberal (PNL) a anunţat în ultimele zile că delegaţii pe care îi vor trimite la congresul extraordinar al formaţiunii, din 27-28 iunie, vor adopta preponderent poziţii de susţinere ...
Am trăit să o vedem şi pe asta, dar cu siguranţă se poate şi mai rău. Nu e vreo zonă aglomerată din Târgovişte, însă şoferul unui Jeep ne-a demonstrat cum nu trebuie să parchezi maşina.