parta - ultimele știri
În vara anului 2021, fabrica de echipamente frigorifice comerciale Frigoglass, de lângă Timişoara, a fost mistuită de un incendiu puternic. Acum, grecii au planuri de reconstruire.
Muzeul Naţional al Banatului a predat amplasamentul pentru construcţia punctului muzeal de la Parţa. Clădirea va fi amplasată într-o zonă cu acces facil în centrul localităţii.
OMV Petrom anunţă că, începând cu 15 iulie, nu va mai opera conducta şi instalaţiile aferente zăcământului de gaze naturale din zona Partoş, judeţul Timiş.
Un tânăr de 23 de ani a murit, iar o femeie a fost rănită în urma unor accidente de muncă petrecute miercuri la prânz, la două firme din Timiş. Unul dintre accidente a avut loc în Timişoara, iar cel de-al doilea la Parţa, lângă Timişoara.
Pe teritoriul României au fost descoperite aşezări de cult unicat, cu o simbolistică aparte şi o funcţionalitate care nu a fost pe deplin elucidată de specialişti. Este vorba despre două temple care au servit populaţiilor care au trăit acum mai bine ...
Un primar PSD din judeţul Timiş a fost prins băut la volan. Din înregistrările făcute la faţa locului se poate vedea că edilul este într-o avansată stare de ebrietate.
Halele fabricii S.A.B. Casting Machining, aflat pe D.N.59 Timişoara-Moraviţa, la kilometrul 16 (pe raza localităţii Parţa), au fost distruse în totalitate în urma unui incendiu.
Un incendiu puternic a distrus turnătoria de aluminiu a fabricii S.A.B Casting Mchining, parte a grupului francez SAB Group.
Muzeul Banatului din Timişoara, închis de mai mulţi ani publicului din cauza lucrărilor de restaurare, găzduieşte un unicat: Sanctuarul Neolitic de la Parţa, vechi de 6.000 de ani. Acesta se află într-o încăpere de la parterul Castelului Huniade înce...
O ceartă în familie a dus la vărsare de sânge, în comuna timişeană Parţa. Soţii, de etnie rromă, s-au certat, iar femeia l-a atacat pe soţul său cu un cuţit. Poliţia face cercetări la faţa locului.
Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a accidentat la locul de muncă, iar poliţiştii şi inspectorii de muncă au deschis o anchetă pentru a stabili în ce context a avut loc incidentul.
În zori zilei, poliţiştii au primit un apel la 112 în care erau anunţaţi că într-un local din centrul localităţii Parţa a avut loc o altercaţie între mai multe persoane.Încăierarea s-a lăsat cu capete sparte şi pagube materiale.
Groapa de gunoi a Timişoarei s-a închis acum un an, dar impactul asupra mediului este la fel de dăunător. Cititorii „Adevărul de Seară” Timişoara sunt nemulţumiţi de imaginea pe care o creează muntele de gunoi de la Şag urbei de pe Bega....